miercuri, 28 octombrie 2009

Un val si-o stanca

Soarele se clatina-n ai zilei zori,
Si isi impinge razele spre mare,
Iar ea se sparge in culori,
Si se cufunda-n tremurare.

Nu vrea sa taca valul brav,
Si se porneste spre o stanca,
Si de vointa prea bolnav,
Spera ca azi sa o ajunga.

Dar ea ramane prea mareata,
Iar el un simplu val viteaz,
Si totusi prin fiorii lungi de ceata,
Ajunge s-o sarute pe obraz.

Stanca roseste sub buchetul de lumina,
Si pescarusii toti o cotropesc.
Iar ea-si asteapta valul ca sa vina,
S-o spele cu un sincer “Te iubesc”.

Dar marea-I linistita pan-ce noaptea se aseaza,
Si valu’-i prizonier in linistea amiezii.
Iar noaptea, sub ochii blanzi ai lunii ce vegheaza,
Aseaza-o stea in parul negru al miresei.

Si stanca straluceste sub misterul,
Ce a-nflorit in suflul ei de piatra.
Si isi asteapta zi si noapte cavalerul,
Sa-i legene iubirea ca pe-o barca.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu