miercuri, 4 septembrie 2013

Constelaţia




M-arunc în tulburări când noaptea creşte
Şi bufniţele vin să mă ghicească
Căci bezna mă instigă sufleteşte
Pe când pe trup mi-l uit să se-odihnească.

Tu dormi. Sub pleoapa ta nici nu-ţi dai seama
Că eu pe străzi dosite te anim
Şi-ţi mângâi rugăciunile cu teama
Că mâine poate nu ne mai trezim.

Mi-e mult prea fericire lângă tine!
Iar umbrele rânjind cu colţi de tigru
Mă-ntreabă ce-am să plâng curând din mine
Să readuc natura-n echilibru?

E lumea copleşită de dezastre,
De circ, de cataclism şi tragedie.
E drept, le-avem şi noi pe ale noastre
Dar par atât de mici când te dai mie...

Acum simt frisonante griji de Doi
Căci dormi la mii de paturi depărtare
Şi fiecare pernă dintre noi
Dospeşte o tristeţe zdrobitoare.

Şi crede-mă, mă tem de fericire
Că-n tine i-am cusut fiece por.
Tu dormi.Sub pleoapa ta nu ştii, iubire,
Cum eu mă înspăimânt de-atât amor.

Şi cearcăne hapsâne noapte-aduce
În sufletul meu palid şi apoi
Cu visul lustruiesc în mine-o cruce
Să-şi piardă soarta rana pentru noi.

Te chem iar stele las să ne respire
Şi le botez cu dor "Necăzătoare"
Căci linişte mi-e doar când tu, iubire,
Pui braţul tău în somn să mă-nfăşoare.