joi, 15 octombrie 2015

Orfanii mei



Eu una am făcut copii cu tine,
Acela ce visai să-i faci cu alta...
Și pruncii noștri urlă disperați
Căci să se nască n-o să-i lase soarta.

Mă zgârie pe suflet, of, iubite,
Acum când chiar credeam că i-am uitat.
Cu plânsetele lor ce nu se-ncheie
Mă cheamă să-i adorm în legănat.

Cât sunt ei de frumoși nici n-ai să știi.
Desișurile vremii vor ascunde
Acești mici ochi fragili și fară vină
Ce vor să se deschidă și n-au unde.

În pântecele inimii-i voi crește
Și vor ofta adânc, orfani de tată.
Le voi citi povești din viața lor
Ce n-o să se petreacă niciodată.

Cu lacrimile mele îi voi unge
Ca să îi creștinez cum se cuvine.
Iar ei, frustrați de foame or să-nghită
Orice-amintire ce te mai conține.

Nu-i nasc în niciun chip, iubitul meu.
Mi-e groază să nu-ți semene în fire.
Pe lume e prea mult si că există
Un singur om ce-nșeală în iubire.




Dăruirea




Mai ții minte, dragul meu ?
La-nceput, când te pierdea
Timpul , hoinărind pe buza-mi
Ce-ti șoptea mereu așa:

"Dă-te mie ca-ntr-o joacă
Dintr-al fluturilor zbor !
Să te mângâi în culoare,
Să devii… nemuritor
Cum aceștia nu putură
Prin a lor anatomie
Să se lase-n dezmierdare
Și la loc să se învie.

Dă-te mie ca-ntr-un licăr
Dintr-a flăcării strânsoare !
Să te-aprind doar cu o șoaptă
Și să-mi fii pe veci dogoare,
Precum focul nu prea știe-
Phoenix-ul nu l-a-nvățat
Să răsară din cenușă
Mai măreț și mai înalt.

Dă-te mie ca-ntr-un vis
Dintr-a nopții încântare !
Să-mi săruți în somnuri fruntea
Și s-o seci de-ngrijorare.
Dac-un vis îți face-o lume
Și ți-o ia de dimineață
Lumea nostră vreau s-ajungă
Cel puțin o-ntreagă viață."

Te-ai dat mie ca-ntr-o joacă
Fluturească, de copil ,
Ca-ntr-un licăr de lumină
Ce se-mprăștie tiptil.
Te-ai dat mie...Mă temeam
Că vei fi de împrumut.
Că o să ne strângem scrumul
Atunci când vom fi crescut.

Te-ai dat mie ca-ntr-un vis
Ce învinge răzvisat
Și-mi curg lacrimi de iubire
C-ai rămas aievea dat.