joi, 27 decembrie 2012

Insomnii




În taina de-ntuneric, cu stelele te chem
Să ne șoptim adâncul. Și să ne ținem- ghem.
Intortochiând iubirea, să nu ne mai descurce
Nici graba-n care luna coboară să se culce
Și din a nu-știu-cui paradoxală vină
În loc să curgă bezna, se face mai lumină.

Dar tu-în depărtare.Și unul fără altul-
Se răzgândește luna să-și execute saltul
Iar noaptea e o dramă ce nu vrea să se crape,
Când ochii mei se tem să se-nvelească-n pleoape,
Când buzele-mi te cer arzând sahariene
Și carnea mea tânjește după un pumn de pene
Să-mi plămădesc aripa ce rasa mea n-o are.
Să zbor.Să mă las ție-din cap până-n picioare.
În păr să-mi crești păduri și flori udate-n șoapte
Și să rămânem pururi întemnițați în noapte.

Of...de-ai putea, Tu , suflet ,ce te reflecți în doi,
Să-l claustrezi pe Chronos într-un tablou cu Noi!
Aș sta nu doar o viață. Și-n viața care vine.
În fiecare clipă ce-o investesc în mine,
Să fac cu tine muzici ca lira lui Orfeu
Căci dintre toți ai lumii,doar Tu ești omul meu.