miercuri, 28 octombrie 2009

Luptatorul . . .

Erai un simplu om pe niste scari,
Erai un simplu calator de peste mari . . .
Erai o inima viteaza,
O stea ce inca scanteiaza,
Dar oare pentru ce si pentru cine?
Erai un luptator.
Luptai numai cu mine . . .

Era decembrie si rece,
Iar tu ma asteptai sa vin,
Era trecut de ora zece,
Iar vantul batea parca lin.
Afara nu ningea deloc,
Iar tu s-apar tot asteptai,
Stateai in fata unui bloc,
Cu privirea ma cautai.
Am aparut,te-ai luminat,
Nerabdator m-ai-mbratisat,
Si pe obraji m-ai sarutat.
Am mers tinandu-ne de mana,
Si ne-am suras increzatori,
La fiecare-atingere de-a noastra,
Simteam cum ne cuprind niste fiori.

A continuat la fel,ne intalneam mereu,
Tu apareai cu flori intotdeauna-n drumul meu,
Si inimile ne zvacneau,nebune de iubire,
Te-ai fi gandit vreodata ca din NOI o sa ramana doar o amintire?

Au trecut doua luni dar parca te stiam de-o vesnicie,
Si cand in brate te strangeam,pluteam de bucurie.
Zambeai cand ma vedeai,indragostit,
Si acele “Te iubesc” ce le-ai rostit,
Ma inaltau pe culmile iubirii,
Ma aruncau in marea fericirii,
Nu mai vedeam o viata fara tine,
Cum poti azi sa ma lasi sa ratacesc printre ruine?

Eram un spirit liber si un suflet viu,
Dar astazi am ramas un mort trandafiriu,
Au trecut zile,saptamani mai des noi ne certam,
Taceam si sufeream,ne prabuseam.

Erai gelos din ce in ce mai des.De mine te-ndoiai,
Eram numai a ta.Te-ntreb: ce mai vroiai?
De ce nu ai putut sa crezi in mine,ce-ti spuneam?
Chiar nu puteai sa vezi si tu cat de mult te iubeam?

Timpul trecea pe langa noi,mai multe-mi reprosai,
Nimic din ce eram si ce faceam nu iti placea.Te-ntreb:ma mai iubeai?
Vroiai sa stau numai cu tine,si eu vroiam la fel,
Dar tu vroiai sa fi pastorul,iar eu bietul tau miel.
Nu mai puteam sa-ndur toata durerea ce mi-o pricinuiai,
Eram numai a ta.Te-ntreb:ce mai vroiai?

Clipele tot mai mult curgeau prin noi si peste noi,
Plangeam si eu,plangeai si tu,plangeam si amandoi.
Ce mai puteam sa fac atunci,te-ntreb:ce iti doreai?
Imi spulberai orice visare.Spune-mi:ce dovedeai?

Lunile noastre se duceau,din 20 de zile,
In 12 era nor,restul erau senine.
Zilele se scurgeau incet si tot ce ramanea,
Era o poza-ntr-un album,sufletul meu ce suspina,
O inima de luptator,ce suferea dintr-un orgoliu,
O lumanare ce ardea la crestetul a doua suflete in doliu.

De ce nu ai putut sa ma-ntelegi nicicand?
Cum ai putut sa fi atat de rece cand m-ai vazut plangand?
Nu ti-a pasat ca lupta asta-a ta cu tine,
O sa zdrobeasca toata dragostea din mine?
Cum ai putut sa crezi ca poti sa pleci din lumea-ntreaga?
Cum ai putut sa crezi c-ai sa ridici un pom imens doar cu o biata creanga?
Nu ti-a ajuns c-ai dovedit dreptatea ta ce azi vad ca nu mai e dreapta . . .
Din scara ce-mpreuna-am ridicat-o catre cer,ai distrus si ultima treapta.

Cand te-ndoiai de mine cerul parca ma-nghitea,
Imi doream sa strig dupa moarte,s-o implor sa ma ia.
Nu vedeai toate astea?Erai prea orb ca sa le vezi?
De ce n-ai putut sa ma-ntelegi si in mine sa crezi?

Cu lacrimi si zambete rare,
Au trecut si acele zile amare.
Se scursese aproape un an,
Nu ma intelegeai,
Nu te intelegeam.
Ma jignisei de prea multe ori si prea tare,
Nu ma mai incalzea cu nimic un “iti cer iertare”,
Ma ranea si cand imi rosteai “Te iubesc”,
Simteam ca nu mai esti omul langa care vroiam sa cresc.
Mi-ai frant inima in mii si mii de bucati,
Cu sute de-ambitii si rautati.

Am luptat cat am putut,
Am luptat pana-am vazut,
Ca nu ai fost decat un luptator.
Ai luptat mereu cu mine,
Am crezut ca-s importanta pentru tine,
Dar timpul a iesit invingator.

Invinge azi durerea ce te sfasie cand ma privesti!
Gaseste azi puterea de-a-nceta sa ma iubesti!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu