Cosmar

Perdelele cad zgomotoase
In paza luminilor rele
Si-n noaptea aceasta volanta
Asa cad si visele mele.

Si vad mii de palme crapate
Din munci abundent suferinde
Si-un zambet tacut si blajin
Ce-ntreaga omenire-o cuprinde.

Zac ingratitudini in zare,
Si-i spaima in oase ce mor,
Caci ceata miloasa ce vine
N-o lasa in inima lor.

Un orb nu e orb doar cu ochii
Lumina-i interna n-o vede,
I-aduce contururi sublime
Si el in graba le pierde.

Iar eu vad trotuare cu ochi,
Abia asezati in sicrie,
Caci iadul lor rabufneste
Si n-are loc sa-i mai tie.

Si toti se uita la mine,
Alerg si tip si iar zbier
Ma tine esecul in palma
Ca intr-o cripta de fier.

Si nu e a lumii osanda
Cat simt acum ca-i a mea,
Puteam sa ma lupt cu ispita
Puteam sa fac totusi ceva...

Dar nu, eu nimic si niciunde
Impotriva n-am fost si nu pot
Caci un orb nu e orb doar cu ochii
Si-un las este las peste tot.

Simt frica de mine mai tare
Decat de ochii stricati
Si-arunc vina la intamplare
Pe voi, acei care m-ati

Facut sa va fiu asemeni,
Mai rece poate la gand…
In paza luminilor rele,
Perdelele mele plangand

Viseaza ce nu pot sa vada
Cand genele flutura grele
Veridicitati nerostite,
O lume fara perdele.


the cranberries - zombie
Asculta mai multe audio diverse

Memoriu

Zaresc neantul amintirii,
In roua presarata-n flori,
Si plange-odaia-n care mirii
S-au sarutat de-atatea ori...

Voalul miresei, sfasiat,
In ploaie, greu suspina
Cu crestetul nemangaiat
De umbra ta senina.

Inelul care mi-ai promis,
Sa mi-l asezi pe deget,
S-a stins asemeni unui vis,
Umil si fara preget.

Si-au plans ciresii fara frunze,
Si-au suferit castanii
Si-a plans reprosul de pe buze
Cand ne-au chinuit anii.

Si-am plans si noi la unison,
Ne-am lepadat de toate,
Si-am scris cu lacrimi pe-un peron,
Memoriul mainii moarte.

Si sufletele ni s-au dus,
Calare pe o raza,
Si am ramas ca doua flori,
Captive intr-o vaza.

Privesc cu suflet de nebun,
La tot ce as fi vrut sa fie,
La ochii din fotografie,
Si nu mai stiu acum sa spun,
De-s moarta ori de-s vie.

Iluzii

E ciudat cum prezenta unei persoane, candva atat de cunoscute, te poate tulbura atat de definitiv. Cum el,trezeste apucaturile tale cele mai ascunse, lasandu-ti impresia unei pure intamplari. Cum tu,tacuta si visatoare, te pitulesti sub patura, intocmind scenariul unei reintalniri. Ti-l inchipui venind, cu pasi tematori si calzi, batandu-ti emotionat la usa. In maini, leganandu-i-se incolacit nelipsitul buchet de flori. Pe gene, cernandu-i-se ademenitor o lacrima. Pe buze, frematandu-i rosiatic misticul “M-am intors la tine”. In suflet, inotandu-i agale eternul “M-am schimbat”. Si tu taci si-asculti basmul inchipuirilor tale nesanatoase. Si esti constienta de chinul pe care ti-l pricinuiesti, dar il primesti in dedesubturile pielii tale cu patosul unei ostiri razboinice. Te-ai debarasat de euforia ocazionala a destinului, doar pentru doi ochi care-ti zambesc din fotografii. Te-ai descotorosit de soare si de flori, doar pentru licaririle lunii,impaienjenite pe chipul sau aspru si rigid, dar care, prin ochelarii mintii tale devenea mai bland ca briza marii.Te-ai lepadat de tine pentru el. Si e ciudat cum el, aparent indulcit de nevoile tale, a ales egoismul sau abuziv si nu s-a abandonat pe sine niciodata. Torentii au cazut numai asupra sufletului tau descuamat de cele lumesti. I-ai aratat coperta romanului vietii tale, dar el a rupt-o violent. Vroia sa stie mai mult de atat. Vroia sa schimbe si cerneala si nuanta paginii. Si tu l-ai lasat impaciuitoare. I-ai mangaiat culmile absurdelor sale gelozii. I-ai absorbit patima si furia. Fiecare viciu i l-ai filtrat cu ingaduinta, invelindu-l cu o alta aura de semnificatii. El era centrul universului tau carnal. El era pasiunea ta nestavilita pentru viata.El era si Dumnezeu si Satana. Si tu cine erai? Te cauti pe tine in ecourile acestor antice amintiri. Nu te gasesti niciunde. Cateodata, prea arare, apari ca o umbra slabita si stearsa. Si acum, e ciudat ca robotesc atatia insi in preajma ta iar tu alegi sa te dai tot lui, fie si numai in vise sau in somnambule miraje trecatoare. Pretinzi ca-l urasti de moarte dar, de fapt, il iubesti pe viata. Si pot sa-ti spuna sumedenii de amanti accidentali cat de frumoasa esti si cat de senzual se misca trupul tau in lumina fierbinte a lumanarilor, tu tot Lui te abandonezi. Trupurile ce-ti scruteaza invelisurile moi sunt tot ale lui, indiferent ce suflet le poseda. Si-n fiecare solitudine a ta, el ramane unicul turbulent al tacerii. Iar tu iti afunzi ochii in negare si in lungi procese de autosugestie. In loc sa privesti inainte, te intorci inapoi.Mereu.Zi dupa zi si noapte dupa noapte.Si pretinzi cu nerusinare ca existi, dar ochii te dezmint. Si ce fereastra posaca si zguduita de furtuni mai esti si tu... Dar el nu te vede. Pentru ca vede dincolo de tine. Si pentru ca nu vrea altfel. Tu inca mai concepi scenarii stupide si infantile despre ce-ar fi daca... Pasesti pe langa statuia lui rece, iar limba ta ii aduce numeroase injurii si reprosuri, pe cand sufletul tau il lauda cu emotie.E un razboi intre ganduri si simtaminte. Iluzii, doar atat.Te faci ca uiti dar ce n-a mers atunci, n-are sa mearga niciodata.

Domino

Iata-ma… Eu sunt cea care plange-n roze negre
Declinul porumbelului pierdut
Pe-un tarm uscat, cand aripile-i albe
Sa-l tina n-au putut.

Si merg fara sa-ntreb sufletul vechi
Daca-ntre noi mai poate fi fraternitate
Doar merg si merg zapezi de-atata vreme
Si nicio urma-n spate.

Eu sunt cea care plange-n roze negre
Unicul dor asupritor pe care-l stie
O umbra de cerneala care-si tese
Mormantul din hartie.

Sa cad in exaltarea regasirii…
Ca orice om, visarea mi-o ofer
Caci fericirea s-a lasat a mea o data
Si-apoi numai s-o sper.

Eu sunt aceea care-a plans in roze negre
Caci nu stia, secat de aripi, un sarut
Si cea care-a dorit sa lase urme
Numai cu tine, porumbelule pierdut…


The Cranberries - No Need to Argue
Asculta mai multe audio diverse

Cameleon

Este ciudat cum astazi, visele infloresc pe buzele tacerii si se vestejesc inainte ca macar unul dintre noi sa-si poata depana destinul din fusul ce nu i-a fost scris sa-l afle dar pe care el, in solitudinea sa, l-a descoperit prea tarziu si l-a abandonat prematur. Doare sa vezi cum minunile lumii zac umile sub talpa aspra a ignorantei, cum pasarile depasesc barierele celeste doar din orgolii inutile,ca sa simta halucinanta imbratisare a norilor, apoi sa se afunde in pieire cu aripile ponegrite de rebeliune. E tragic cum mamele isi mangaie tot mai rar copiii pe frunte si nu exista niciun medicament care sa vindece ranile provocate de absenta amprentelor parintesti. O alta drama a contemporaneitatii e ca setea de cultura se volatilizeaza intr-un argou superficial respins de suflet dar adoptat orbeste de cufarul nostru mental. Gandirea, altadata grevata cu litere aurii pe tabliile marilor calitati ale vietii, acum se tanguie neputincioasa in beciurile obscure ale mediocritatii. Putini aceia care mai incearca sa-si ilumineze launtrul. Intreaga lume se fragmenteaza si fiecare bucatica se imbiba in claustrare. Enigma cea mai mare este insa ca sporirea posibilitatilor de informare induce un interes atat de slab conturat incat,uneori, ma si mir ca-l mai numim viu. Un talent exceptional trece prin filtrele oculare ale celor ce nu-l poseda si sfarseste ca un jalnic nimic. Omenirea recurge la subterfugii lugubre pentru a-si asigura ascensiunea si ceea ce ne arata ea nu e decat un cataclism disimulat.
Am incercat ore in sir sa concept un motiv suficient de rational pentru care oamenii refuza sa depuna un mai mare efort in vederea obtinerii unei mai bune comunicari mutuale cu strainii. Pe bancile scolii studiem limbile pamantului intr-un mod placut insa noi ne canalizam energia intr-un sens iresponsabil , spre materii care teoretic ne dezvolta gandirea si practic, ne frapeaza prin lipsa de utilitate. Sa presupunem ca in Romania, zilele noastre ar deveni insuportabile, ca nivelul de trai ar scadea subit si irecupeabil. Ce am face? Un om cu caracter transparent s-ar exila in coaja lui uscata de paine insa unul cu o personalitate puternica ar evada din tinuturile sale de bastina, damnate de foamete si friguri. Poate v-ati intrebat vreodata cum ati face fata unei astfel de ipostaze, sau poate nu. Cert e ca, patria noastra labila ar trebui sa ne ridice mari semne de intrebare.
Emigrare. Acest cuvant facil, detine o supradoza de mister,nu-i asa? Credeti ca e usor sa ne refugiem pe alte meleaguri? Ca este simplu sa ne adaptam si sa fuzionam cu necunoscutul? Depinde. Atata timp cat ne-am dat silinta sa inmagazinam torenti de cunostinte despre noul popor, despre limba si conceptiile sale si purcedem cu gandul pacifist de a ne castiga un trai onest, certificatul de adoptie e ca si semnat. Dar cand noi pornim spre natiunea-surogat cu nimic altceva decat bagajul desantat al propriei noastre limbi, faurind stratageme de parvenire, nu ne vom dobandi niciodata integrarea. Sa nu uitam ce piedici se mai interpun intre noi si viitorul proaspat. Nelegiuirile demne de dispret pe care concetatenii nostrii le-au comis si care au generat repatrierea lor. Modul in care ei au ruinat impresia strainilor.Nu vom ajunge acolo purtand in frunte prezumtia de nevinovatie. Din contra, blazarea va plana deasupra noastra. Vom avea de purtat un razboi caustic de afirmare pentru ca stigmatul dispretului sa fie acoperit de aprecieri in culori luminoase. Doar un cameleonic fascinat de schimbare isi va asigura perpetuarea numelui intr-un decor decent.
Dragii mei, numai noi putem alege cine suntem si cine vrem sa fim. Daca decidem sa neglijam cunoasterea, Dumnezeu nu ne-o va vari in minte. Nu-I sta in caracter. Ar trebui ca noi, manati de porniri metafizice, sa privim semnele cu responsabilitate.Atunci ne-am da seama ca izvorul vietii si-a ratacit meandrele, ca mintea s-a instrainat de legile fundamentale ale firii, ca-n inimi nu mai patroneaza aceleasi principii etice si ca intre doua perechi de ochi nu mai valseaza acelasi iz de sinceritate. Orice farama de interes pentru cunoastere, sudata in cautarile noastre, va concepe candva o epoca a luminii si orice limba noua mangaiata de urechile si gurile noastre va transforma viata, dintr-un lant de momente in care ne facem de ras, intr-o pereche de aripi albe, menite sa ne poarte catre Pantocrator, in palma caruia noi toti suntem un munte de atomi si varful e gandirea.

Razboiul pacii

Palide drumuri prin ganduri de huma
Si gari parasite si visule du-ma
Departe de vazul barbarelor sorti
In zari sufocate de palme si porti
Dar palme cuminti, cu zbucium fratesc
Salvandu-si menirea cand orbii hulesc
Si porti larg deschise, cu clante sfioase
Si cheie din flori si flori de matase.

Toride cuvinte pe pagini nescrise
Si teama de scena si dor de culise
Mai minte-ma soare, amant istovit…
C-atunci cand te caut, te lasi cucerit
Dar numai atat cat sa nu ma doara
In cerul de zi, izvorul de seara.

Discurs inutil pe buze blazate,
Un imn latinesc rasuna departe
Din mila de morti pro pace stimata
Caci pacea nu e nici fi-va vreodata.
Degeaba-I aghiazma si ruga si post
Tot creste microbul orgoliului prost.

Palide drumuri prin ganduri de huma
Si gari parasite si visule du-ma
In ceruri batrane, cu ploi sidefate,
Cu trupuri sarace si-n suflet palate
Palate sfintite de griji si nevoi,
Si vorba putina si gest de eroi,
Eroi sa-si slaveasca, poruncile zece
Si pacea sa vina si ura sa plece…

Nadejdea ramane in mine-o lumina
Cand altii o simt atat de straina
Si stearsa.
Sunt palide drumuri prin ganduri de huma
Si gari parasite si visule du-ma
Acasa,
Pe vremea aceea cand inima lumii
Era doar o joaca frumoasa.


War Child
Asculta mai multe audio diverse

Postuma

Suflete,
De pot a te striga asa…
De ce vrei sa ne dezlipim
Dupa atatea zbuciumate expeditii
De cand orbeste ne ghicim,
Asa cum fac mereu iubitii?
De ce nu vrei sa ne dam mana,
Sa ne purtam intimitatea dulce
In universul limpezit,
Al Celui de pe cruce?


Vorbeste-mi doar,
Te rog…
Te-ai priponit in reverii
Cersind o palma de noroc
In lumea celor vii.
Dar ai uitat exilul nostru benevol,
In lumea umbrelor?

Mi-e teama pentru tine.
Nu mai mananci, nici vise n- ai,
Biet locatar al cetii,
Si te tocmesti pe-un somn de Rai,
Cu glia diminetii.

Port haine de duminici pacifiste,
Si te mangai in oasele-mi prea triste,
Inca o data,
Suflet drag…

Ne sarutam in caruselul amintirii,
Ca noptile cu mirii
Si impreuna ne zambim pe-un proaspat drum.
Si imi vorbesti acum din nou,
Caci altfel nici n-ai avea cum,
Suflet naiv
Noi nu ne ducem in cavou,
Profanii te-au mintit
Cu gandul otetit
Si glasul lor,
Nestiutor.
Pe noi ne-asteapta cerul intelept,
Cu doliul vesniciei prins in piept.

Da-mi mana si-ai sa vezi
Ca bine am ales,
Sufletul meu
Si de-am gresit sa nu ma certi!
E prima oara
Cand sunt de vina eu…


Hildegard Von Bingen - Vision
Asculta mai multe audio diverse

Revolta solara

Candva eram si eu asa,
Pierduta-n vorbele lui Ra…

Printre sperantele mele clandestine se muleaza noaptea
Si e-o jalnica seceta de vise, iubirea mea
Iar Ra in departari nevazute isi tagaduieste setea,
De rapaos, de friguri si de nea…

Ma roade rasetul acerb al stelelor cazatoare.
Ele mor.Mor si nu vor sa recunoasca, ingerul meu.
Imi iau inima si mi-o mint c-o fac nemuritoare
Dar Ra isi deplange corola de zeu…

Prin insomnii ma-nvesmantez in curcubeie languroase,
Si-n iarba preschimbarii, suflete drag, m-arunc.
Dar Ra al meu ma striga din lumi intunecoase
Cu indelung suspinul sau de prunc.

Concupiscent si dulce, lumina lumanarilor trecute
Reinvie,scumpul meu, dar numai cand mi-e teama,
Si lacoma imi fura, placerile marunte
Si Ra imi pare iarasi ca ma cheama.

Dar nu ma duc,murind ca sa pornesc spre dansul.
Ma mangai-eruditii, cu biciul lor lucid
Iubirea mea, zambindu-ti, parca ma umfla plansul
Si-n carnea mea se zbate, un iz de suicid.

De ce nu lasa Zeus, de-a-busilea romante,
Si le indreapta ochii spre glorioase astre?
Caci doar din legi tacite si- a sale arogante,
Se-abrutizeaza grav, memoriile noastre...

Si Ra al meu ma striga, plangandu-mi luminos,
Poemele credule si pofta de abis,
Sa-ti fiu leagan de ceruri, a fost un vis frumos
Si totusi doar un vis…


Within Temptation-Somewhere
Vezi mai multe video din muzica

Sub umbrela

Noi doi sub o umbrela ponosita…
Iubeam pe-atunci si ma stiam iubita
Si-am ferecat de-atatea ori cu juraminte,
Frisoanele de ganduri despartite…

Ploua afara, nu ploua, tot sub umbrela
Mustea visarea noastra prea fidela
Si-am demontat razand, ocheanul catre tine,
Caci ne strivea apropierile divine.

De era noapte, era frig, ne inveleam,
Cu grija nesfarsitului “Te am”…
Si sub umbrela noastra juvenila,
Imi botezai obrajii de copila.

Si ne iubeam ca doua stele siameze,
Ce-n mima lor incearca sa picteze,
Povesti nemuritoare si profunde,
Pe buzele lui Nu stiu unde…

Acum maturitatea-ncoronata,
Alunga infantilul de-altadata.
Dar dulcea reverie reapare
Si noii ochi se jura sa-i doboare…
Iubesc tot sub umbrela,
Tot deplin,
Fara scapare.

Si zi de zi, c-un petec Sfant,
Ii cos umbrelei legamant,
Sa te iubesc pana-n mormant,
Si mai vedem noi dupa…
Daca exista vreun celest,
Care-ar putea sa ne corupa
Armonica impreunare,
Iesita din tipare.

Si dulcea reverie iar revine,
Si noii ochi se jura sa-i dezbine…
Iubesc tot sub umbrela,
Tot sublim
Si tot cu tine…