miercuri, 4 septembrie 2013

Constelaţia




M-arunc în tulburări când noaptea creşte
Şi bufniţele vin să mă ghicească
Căci bezna mă instigă sufleteşte
Pe când pe trup mi-l uit să se-odihnească.

Tu dormi. Sub pleoapa ta nici nu-ţi dai seama
Că eu pe străzi dosite te anim
Şi-ţi mângâi rugăciunile cu teama
Că mâine poate nu ne mai trezim.

Mi-e mult prea fericire lângă tine!
Iar umbrele rânjind cu colţi de tigru
Mă-ntreabă ce-am să plâng curând din mine
Să readuc natura-n echilibru?

E lumea copleşită de dezastre,
De circ, de cataclism şi tragedie.
E drept, le-avem şi noi pe ale noastre
Dar par atât de mici când te dai mie...

Acum simt frisonante griji de Doi
Căci dormi la mii de paturi depărtare
Şi fiecare pernă dintre noi
Dospeşte o tristeţe zdrobitoare.

Şi crede-mă, mă tem de fericire
Că-n tine i-am cusut fiece por.
Tu dormi.Sub pleoapa ta nu ştii, iubire,
Cum eu mă înspăimânt de-atât amor.

Şi cearcăne hapsâne noapte-aduce
În sufletul meu palid şi apoi
Cu visul lustruiesc în mine-o cruce
Să-şi piardă soarta rana pentru noi.

Te chem iar stele las să ne respire
Şi le botez cu dor "Necăzătoare"
Căci linişte mi-e doar când tu, iubire,
Pui braţul tău în somn să mă-nfăşoare.



luni, 15 iulie 2013

Balada iubirii



La o margine de pernă,
Pe-un cearșaf cam șifonat,
Sub o pătură subțire
Eu prin mine m-am plimbat.

N-a căzut nici bine pleoapa
C-au pornit a săgeta
Prinse-n genele-mi mărunte
Amintiri din viața mea.

M-am văzut iubind în gesturi.
M-am văzut iubind verbal.
Pe caniculă, pe gheață
Primaver, autumnal.

M-am văzut iubind cu mintea.
M-am văzut iubind concret
Ori arzând de frenezie,
Dedicându-mă complet.

M-am văzut iubind din milă
Ori din teamă, cu răbdare.
M-am văzut iubind cu vervă
Sau iubind- doar mi se pare.

M-am văzut iubind din carne
M-am văzut iubind -la zar-
Ori iubind cu gelozie-
Fără vreun motiv măcar.

Dar de fiecare dată
Când iubeam și când iubesc
În făptura mea, iubirea
Tot straină o primesc.

Căci iubirea- om spre om-
Minuni noi mi-o desfășoară
Și de fiecare dată
Când iubesc e prima oară.







duminică, 26 mai 2013

Acuarelă






La sânul dezmierdat de fulgere-al furtunii
Eu nu reneg exacții. Eu întregesc nebunii.
Și cum se-apleacă-n ploaie copacii, cu elan ,
Orgoliul forței mele cu tine-l fac orfan.

Căci tunetul acesta ce-mprăștie teroare
Mă face să te-adun în brațe mult mai tare.
Iar cerul fumegând sentințe și scenarii
Te scapără în mine, cum năvăleau barbarii.

Nu-i ca și cum doar azi mi-ai fi stârnit iubirea.
Eu te-am trăit adânc de cum ne-am dat privirea.
Dar când amurgul, iată! Se frânge în șuvoaie...
Mi-e și mai clar că Noi nu suntem doar o ploaie.

Căci uite! Buza mea vâslindu-și tandru luntrea
De grijile terestre îți netezește fruntea
Iar ochii mei mimează reacții și tipare
La care numai tu cunoști interpretare.

Și uite! Palma mea, fragilă și măruntă,
C-obrazul tău, în zâmbet s-a scris să facă nuntă.
Cu pleoapele căzute spre taină mă deschei
Căci pielea ta miroase a suflet și idei.

La sânul dezmierdat de fulgere-al furtunii
Noi nu urmăm exacții. Noi depășim nebunii.
Și-acum, c-a amuțit chiar lumea din asfalt
Pot să măsor că tu mi-ești cel mai mare salt.







sâmbătă, 9 februarie 2013

Prizonierat




Pentru un artist, plictisul e mai infiorător decat orice suferire organică. Căci unde mâna doare, mintea transcrie scopuri. Unde lacrima cade, inima prinde a zâmbi mai cu ușurință. Iar unde trupul se înconvoaie neputincios,  sufletul se autodepașește. Pe când din banalul în care ne îndesăm viețile, irosindu-le, ce lucru lăudabil ar putea vreodata să răsară? Din algoritmul pașilor care mereu brăzdează aceeași rută “corectă” , din rațiunea pentru care ne sărutăm cu gura și ne privim cu ochii, din motivul pentru care noaptea dormim și dimineața ne sorbim cafeaua să ne menținem treji, ce inovație ar putea să ne mai întrețină umanitatea? Și cine garantează că în ciclul acesta familiar, mai întai a fost lumina? Eu una văd mai bine-n întuneric. Ce cred că vad mă-ndeamnă să cercetez mai adânc în mine. Să mângâi unduielile misterului ce ne-a compus, ne-a instruit întru măreție si ne-a abandonat in robotizare de parcă așteptările sale s-ar fi incheiat.  Să înțeleg defecțiunea. Să inventez binefacerea. Așa cum în razele de soare, grăbindu-mă, uit…
Oh, pentru un artist, ce colivie nemiloasă îi e trupul! Și-ar târâi cu fermitate carnea prin spini, prin cioburi si vreascuri arzânde doar ca să simtă mai mult. Căci printre rafturile pielii, povestea lui iși îmfoaie paginile ca niște aripi, așteptand să-și ia zborul. Căci liniștea sa pare a fi mereu în alta parte. Căci doar unde făptura se pierde, sufletul se află cu-adevarat pe sine.