duminică, 26 mai 2013

Acuarelă






La sânul dezmierdat de fulgere-al furtunii
Eu nu reneg exacții. Eu întregesc nebunii.
Și cum se-apleacă-n ploaie copacii, cu elan ,
Orgoliul forței mele cu tine-l fac orfan.

Căci tunetul acesta ce-mprăștie teroare
Mă face să te-adun în brațe mult mai tare.
Iar cerul fumegând sentințe și scenarii
Te scapără în mine, cum năvăleau barbarii.

Nu-i ca și cum doar azi mi-ai fi stârnit iubirea.
Eu te-am trăit adânc de cum ne-am dat privirea.
Dar când amurgul, iată! Se frânge în șuvoaie...
Mi-e și mai clar că Noi nu suntem doar o ploaie.

Căci uite! Buza mea vâslindu-și tandru luntrea
De grijile terestre îți netezește fruntea
Iar ochii mei mimează reacții și tipare
La care numai tu cunoști interpretare.

Și uite! Palma mea, fragilă și măruntă,
C-obrazul tău, în zâmbet s-a scris să facă nuntă.
Cu pleoapele căzute spre taină mă deschei
Căci pielea ta miroase a suflet și idei.

La sânul dezmierdat de fulgere-al furtunii
Noi nu urmăm exacții. Noi depășim nebunii.
Și-acum, c-a amuțit chiar lumea din asfalt
Pot să măsor că tu mi-ești cel mai mare salt.