vineri, 30 decembrie 2011

Catharsis


Eu o sa tip,
Pan’ ce plamanii mei
Macar or sa ma ierte
C-am injectat in lobii lor
Momente
Cand tolaniti pe buruieni
De vara si prafoase
Credeam ca stele daramand
Luna ne coase.

Si vantul ce-adia usor
Pe gat si la ureche
Ma impingea sa te visez
Din cand in cand
Pereche.

Cu ochi inchisi ma fâstaceam,
Cu palme glaciare
Zambeam si pieptu-ti imi parea
Un pergament
De soare.


Si timpul lent cand noi radeam,
Se economisea.
Ne gadilam cu simplitati
Si nu,
Nu ma durea.

Eram ceva nedefinit
Ceva smintit,
Ocult
Si n-am avut niciun habar
Că-n iarba replicilor lungi,
Si pe camasa ta cu dungi
Aripe mi-au crescut.

Negam orice in front verbal
‘njuram de mana mea
Că tot miscandu-se hai-hui
Te cam apropia.

Credeam ca-n noi asemeni vezi
Doi chiriasi ai florei,
Nici n-am gandit sa-mi adresezi
Pe viitor, cand ne-ntâmplăm
Ororile Pandorei.

Dar iată-mă clacând din nou
Atasamentul fin.
Ma ticaie-n perete-un ceas,
Un om si mai putin…

Dac-ar filtra caldura mea
Pe-al sau destinatar
In sită fara sapaturi,
M-as mai păstra macar.

Cu grija norii m-au lucrat.
De ce ma dau asa?
Sa ning in cale-ti, tu s-adormi
La soba altcuiva.

Sunt doar o supa de atomi
Din oala stramosească
In care Domnul ne-a mixat
Sa nu se plictisească.

Dar pare-mi-se ca-n a mea
Reteta formativa
Nu stiu ce-a pus de m-a facut
Romantica, naiva
Sau poate-un inger beat si tâmp,
Sătul de-asa traditii
S-a strecurat in profeții
Pe cand sforaiau Sfintii
Si-a adaptat destinul meu
S-amuze Providenta
Si-n utopii si in delir
Mi-a navigat frecventa.

Sunt doar o supa de atomi
Dar cine e mai mult?
La fel ca altul dintre voi
Zambesc si ma incrunt
Numai ca voi va-nvârtejiți
In jurul pielii voastre
Eu ma dedic pe-un val fragil
Spre suflete albastre
Si nu ca altul ma hranesc
Cu lălăieli banale
Ci moleculele-mi lipesc
Cu flori spirituale.

Ce dacă totusi am crezut
Ca luna-o sa ne fiarba
Si-ai sa te tii de mana mea
Si-n drum nu doar in iarba?

Ce daca sufletul mi-ai supt
Tiptil, in joaca ta?
Sa te detest, sa te condamn
Nu scrie-n supa mea.

Mi-e teama însa că-ntr-o zi
M-o pâlpâi un foc
Ce-o merita să-l întețesc
Dar voi fi om… deloc.

Si totusi mi-e parca mai mila
De cei ce-si smulg speranta
Căci n-am venit in univers
Sa ne pastram substanta.

Ci s-o-mpartim oricum putem,
Mai fară judecată
Caci timpul ni-i un strai de bal
Iar riscul nu-i o pată.

Ce daca tu printr-un sarut
M-ai chiar nedreptatit?
Eu pot sa-ti cant sincer la fel
Si pa si bun venit.

Si o sa țip
Pan’ ce plamanii
Macar or sa ma ierte
C-am injectat in lobii lor
Momente
Cand eu-o supa de atomi
Si tu o alta supa
Ne-am întâmplat fara macar
Sa reflectam la “dupa”
Si-am ruinat prietenii
Suntem amnezici dar,
Si ce bizar…
Imi place astazi sa cred că
N-am fost solubili doar.

vineri, 2 decembrie 2011

Dezamagiri


Inima mea e un ţânc autist
Ce reneaga-orice ritm policrom
Că-ntr-o zi, mai demult, palpitand intr-un vis
S-a taiat prea adanc intr-un om.

Si cu tot handicapul acesta extrem
S-a gasit intr-o zi, mai acum
Sa-si contracte din teamat, dilate iluzii
Intr-un fel confient, nu stiu cum.

Am inchis cate-un ochi, m-am facut ca n-o cred
Si-am uitat-o, sistolic sa spere.
Cateodata, firav, i-am soptit pe la gat
Promenade de buze stinghere.

Si cu mana in mana, am pus-o nevrand
Intre-a mea si a ta intamplare
Ne-am zambit cam natang si apoi am gandit
Ca vom fi un duet oarecare.

Dar nu eu, chiar nu eu ci doar inima mea
A stiut matematici haine
Sa te vare-n formula surasului meu
Si sa nu te mai scada din mine.

Si din eul naiv ce nu pot sa-l pierd
Chiar crezut-am ca Doi-ul te schimba
Si in freamatul meu, facut-am ostiri
Sa impusc nepasarea-ti in limba.

Chiar la sfada m-am luat cu demonii tai,
Te-am pastrat in sipet de lumine
Si cu ochii tociti, m-am decis in final
Sa tin post pe vecie de tine.

Si inima mea e un ţânc autist
Ce transforma si somnul in mit
Că-ntr-o zi, mai acum, palpitand intr-un vis
A dormit langa omul gresit.

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Naiva


De ce-l iubim pe insul, intern inaccesibil
Si ii negam pe-aceia ce-n inima ne cer?
De ce pasim in transa cu cel ce dezerteaza
Si verticalul luptei -l socoatem pasager?

De-ar fi sa se decida amorul neuronic
Sa daruim din suflet, cum scrie-n emisfere
In vagauna vremii ne-am prelungi cu omul
Ce nu face rabat complet sa ni se-ofere.

Oi fi doar eu naiva sau globul clocoteste
De-atatia alandala ce-si mangaie-n barbie?
Sunt multi nepotriviti ce-si dau subit o sansa?
Sunt singura inepta tarata-n insomnie?

De ce-am crezut ca omul ce dorul nu-l serveste
Ar chiar putea cu mine sa-si schimbe din traiect
De ce sa sper c-avut-am atata importanta
Ca m-ar lasa sa-i umblu la psihicul defect?

O fi barbat pe lume camasa sa-si descheie
Si-apoi buza pe buza, in piept sa se deschida
Sau toti se intoxica cu vraji si logoree
Jurandu-te un flutur’ , tratandu-te-o omida?


Macar de-ar fi destinul o dulce simbioza
Sa ne distrugem ziua, sa ne-asamblam pe luna…
N-ar fi o simfonie , dar insa ne-ar ajunge
Cat sa ne spunem tandru” Imi pasa. Noapte buna!”

Dar semintia noastra e-o cursa nesfarsita,
Cu maini care se caut’, cu maini ce se lovesc
Si vreau din tot adinsul sa te urasc energic
Si totusi te iubesc.

Mea culpa


Cu ochii-mpaturiti in lacrimi multe
Ma las invesmantata-n arta mea
Si imi sarut pe buze si pe frunte
Durerea ce cazut-am peste ea.

Sadismul astor clipe slefuite
In pantecele gandului de “Doi”
Nepetrecandu-se ma fac sa fiu in mine
Precum un mausoleu fara eroi.

De ce repetitiv comit pacatul
De-a-mi trage miocardul printr-un cui?
De ce mai cred ca s-ar putea iubire
Acolo unde insusi suflet nu-i?

Valsez ratacitor orasul vietii,
Pe bulevardul dramelor ma las
Si-n timp ce fericirea ma evita
Dozez acelasi vis la orice pas.

E crud si e nedrept, demential
Sa-mpart acelasi pat cu vanitatea
Aceluia ce standu-mi nu-mi va fi
Ci doar exacerba singuratatea.

De ce-s asa profunda si torida
Cand nimeni c-ochii mei nu e uman?
De ce asum in universul meu fanatic
Indiferenta unui prea versat tiran?

Cu ochii-mpaturiti in apropouri,
In linisti virulente ma dedic.
Plasat-am totul pe sub bradul gurii tale
Si am primit…nimic.

joi, 17 noiembrie 2011

Singuratate



M-am transcris intr-o tristete
Printre capete-mbulzite.
Liniile firii mele
Frematau nestapanite
Si n-au stat cum le-am cerut
Si pasind asa pe strada
Am simtit ca m-am pierdut
Ca ma scap ca pe-o moneda,
Ma remarca toti din jur
Dar sunt mult prea depasita
Ca sa-mi mangaie-n contur.


Planuim singuratatea
Ca pe-un soare si-l curtam
Dar nu stim intru aceasta
Ca ne dezumanizam,
Ca ne lepadam cu totul
Sansa de-a zambi a zori,
Penetrand cusca iubirii
Incapabili de fiori.

Noi n-am vrea sa fim terestrii
Ne-am dori metal sa fim
Sa ne franga timpul inimi
Sa fim reci, sa nu simtim
Si sa pierdem absolutul
Tot sa radem naturali
Fulger vrand sa ne doboare
Sa ramanem verticali.

Si cazand asa pe trepte
Si julindu-ma-n adanc
Din aula firii mele
As fi vrut sa-ncep sa plang
Sa imi pierd orice speranta
Ca in om sa ma cobor
Fie-mi inima o groapa
Tu- un ins intamplator.

Dar muream necesitatea
De-a fosni din maini cu tine
Tu pe umeri murmurandu-mi
Ca de-acum ne va fi bine
Si-n urechea disperarii
Sa-mi presari din lob in lob
Amanuntul cel mai tandru
Ca nu-s singura pe glob.

Insa crudele distante
Si un iz indiferent
Ma faceau sa tes in taina
Un tragism incipient.
Ma durea absurd de tine
Ma durea de cine esti
Că in scala firii tale
Nu ai cum sa ma traiesti.
Ma durea orice miscare
Si cadeam in chip si fel
Chemand sufletul ce nu-l ai
Sa-mi afund tristetea-n el.

M-as transcrie intr-un zambet
Printre capete banale
Liniile firii mele
Sa se-mbine cu-ale tale,
Sa gradam o legatura
Astazi da, maine nu stiu
Insa tânta mea valoare
Nu-mi da voie ca sa-ti fiu
Ne-aproape, ne-durabil
Necinstit, ne-delicat
Si-mi ajunge sufletirea
Un atu eradicat.


Planuim singuratatea
Ca pe-o baie in frumos
Insa cand deschidem ochii
Ne trezim cu chipul stors
De surasuri si de pace
Si taras ne schingiuim
Cu credinta ca-ntr-o seara
O s-aflam ca ne iubim
Cu dorinta ca-ntr-o noapte
Tot mimand un dor ocult
Punand buzele pe buze
Vom simti ceva mai mult.

Diferentele-ntre oameni
Ne trascriu intr-o tristete
Dar speranta e cea care
Ne ingaima frumusete.

Eu m-am scris intr-o durere
Printre alti cu chipul plat
Doar mergand asa pe strada
Nu prea stiu cum s-a-ntamplat..



Parca m-amageam cu vise
Parca, parca era luna
Si-mi doream doar s-adormim
Impreuna.

miercuri, 2 noiembrie 2011

Axioma


Cand noaptea ia o umbra si-nc-o umbra
Si-si face pai sa soarba ce-i lumina
Ne dezbracam in ingeri moi
Si ne fardam mustrarile de vina.

Iar in mansarda lunii perforate
De-atata realism, concretizare
Strangandu-ne in aripi cu credinta
Uitam ce mult ne doare.

Si cand la tine, cand la mine in nucleu
Ne pendulam sperantele cu jind
Si in focarul ego-ului nost
Te simt, ma simt fiind.

Ne sarutam pe mii de lacrimi si suspine
Ne-atingem fiece oblon al firii
Iar nu in 9 luni ci 9 clipe
Se naste mitul fericirii.

Dar dimineata raza, raza si-nca
Isi face pai si soarbe noapte ce-i
Iar noi, asa umani si fara vraja
Ne-ncorporam in limitele ei.

Tot vine ea, lumina, ne stramteaza
Pe noi care simtim ca si artisti
In negru patimim iubiri, in alburi
Ne imbracam in oameni si mai tristi.

duminică, 30 octombrie 2011

Soapte


Cum curgeam pe malul marii
Vanand nori in plapumi mari
Ingeri plictisiti de pace
Deghizandu-se-n tantari
Imi sopteau o suferinta
Si-n desisurile gri
Ale podurilor palmei
Imi crestau ca nu mai vii.

Iara lacrimile-n cute
De obraji mi se-nseuau
Urmarind in biet amurgul
Cum corabii se iubeau
Pe sub valurile rosii
Ros’ ca buzele-mi de-atunci
Cand ne provoca amorul
Sa visam gene de prunci.

Ma oxigena ambiguu
O latent-actionare
Alergam taras nisipul
Si simteam cum doare, doare…
Si ravneam sa-mi tangui buza
Pe falangele-ti pustii
Iara tu sa-mi aperi umbra
Ca si cum m-ai mai iubi,
Sa-mi rastorn fatalitatea
Intre umerii-ti fierbinti
Si la irisii tai tandri
Sa ma-nchin ca la doi sfinti.

Dar in schimb toti pescarusii
Ma mancau cu disperare,
Mai planau un ceas sau doua
Si mureau de remuscare
Iar c-o briza ascutita
Din pierdutul paradis
Ingeri plictisiti de pace
Imi sopteau ca te-am ucis.
Proiectam supra-negarea
In desisurile grii,
Mi-era frica sa-i intreb
Daca-nvii a treia zi,
Daca zambetul tau fraged
Ce m-ar face fericita
E-o intrupare validata
Sau o masca reusita.


Doar crepusculul si marea
Poate stiu ce simti, ce esti
Daca irisii ti-s umezi
Printr-un vis cand ma gandesti
Caci acum ca-ntreg destinul
A caznit speranta-n cui
Mergem sa-mbatam durerea
Fiecare-n marea lui.

duminică, 23 octombrie 2011

Marele cuvant


In umbra marelui cuvant
Zburat-au anii rand pe rand
Dar saturati de-ngenunchere
S-au apucat subit sa-i zbiere
Ca in bocceaua cu-amanunte
Au mai ramas lumini fecunde
Si astrii renegati de luna
Dar care lucie-mpreuna
Ca sa suprime rana toata,
Si-nvie lumea de-altadata.

Acest cuvant, ce sincer pare
Compus cu multa imfocare
Repetitiv si gol pe buze,
Se face mic si-si cere scuze
Si-i prea jenat, asa, de sine
Sa ceara mult si sa domine
Sa jure tot pentru mereu,
Mizand pe “Noi”, sa joace “Eu”.

Cuvantul marelui cel mare
Starpit de cruda-i remuscare,
De evolutia-i in panta
Si acuzarea-i denigranta
Citeste-n carti si se admira
Citeste-n el si se desira
Cum un amurg desfata vara
Ca-n prima noapte, domnisoara.

Domol si fraged si cu-ncetul
Recita tandru alfabetul
Si palid, caut-o scapare
O potrivita deghizare
Nu iar sa-nsele umeri goi
Ci ca sa plece dintre noi.

Caci marele cuvant iubire
Si-a cam iesit de tot din fire
Caci marea lume si-l asuma
Nu ca pe-un tel ci ca pe-o gluma
Si-l fecundeaza iute-n minte
Cu scop misel nu fiindca-l simte.

Caci marele cuvant iubire
S-a sufocat de pomenire
In sec, articulat robotic
Si susceptibil de haotic,
De-a ne fura cu primul val
Ireversibil si total
Si marii oameni sa-l indice
Ca ne-a jucat ca pe popice
C-a inhalat frumosul vietii
Si-a insuflat tacerea ghetii
Asupra cerului de-azur
Ce ne tot ninge incojur
Cu fire rare, grizonate
Prelinse din siguratate,
Ca-I vina lui, dement farsist
Cand homo sapiens e trist,
Din culpa lui, vorba infima
Umana rasa se deprima.

Caci marele cuvant iubire
Plamanii nu stiu sa-l aspire
Si fara visuri spre inaltul
Il dam la unul si la altul
Ni-l insusim asa, sa fie
Eu ti-l soptesc, tu-l legeni mie
Si ne rugam dezagreabil
Ca azi sa sune veritabil.

Un uliu sadic stand in ram
Ne descifreaza langa geam
Gandind absurd la fericire
Dar nimeni arca nu ne-ntoarce
Cand Dumnezeu de timp ne stoarce,
Cand marele cuvant iubire
Se regaseste in porunci,
In ochii miilor de prunci
Stiind concret c-o disparea
Dar iarasi cu speranta-n maine
Isi plange devenirea sa.

luni, 26 septembrie 2011

O stea cazatoare


Lumea ta pe covor pielea lent si-o descheie…
Intr-o noapte-i barbat,
Intr-o noapte-i femeie
Si deodata, nimic.

E ciudat pe un om ce candva era tot
Intr-o zi sa-l iubesc
Intr-o zi sa nu pot
Si atat, ramas-bun.

Cu ce scop sa-i mai dau din lumina si-un sfert?
Intr-o noapte sa am
Intr-o noapte sa pierd
Si sa nici nu stiu ce.

Dar in suflet subit, o idee natanga.
Nu cunoaste suras
Nu socoate sa planga
Si clipeste, greoaie.

Ma aseaza destinul intr-o cumpana rece
Cu balans catre oftul
Celei clipe ce trece
Nestiind ca e vie.

Ma intreb prea abrupt din impasul ce-l stau
Ce puteam sa mai fac,
Ce puteam sa mai dau,
In acel inutil armistitiu.

La ce bun sa te-mprastii de la gura la gura?
Tu sa-mi spui o iubire
Si-apoi somnul ne fura
Si o groapa se sapa gurmanda.

De-apucam sa ne stim si in lumi viitoare
Eu renunt de la start,
Ca sa-nveti ca te doare
Pe al nu stiu cui trup.

Lumii tale difuze sa-i dai iute de stire
Ca in pasi de copil
Sa ma faca iubire,
Sa nu-mi spuna nimic.

Si in ăst zdruncinat biet amor surdo-mut
Sa mai pierdem o data
Paradisul pierdut,
Sa-l visam totdeauna.

Doi straini prea perfecti a cioplit Dumnezeu,
Un amor ca acest
Ar fi fost mult prea greu
Pentru cearcana sa.

Si cu genele ninse de calduri si rabdare
Am visat ca iubirea
E o stea cazatoare,
Ca asa ne-a pierit.

Chiar si azi cand mai vad cate-un astru ce pica
Pun dorinta si-apoi
Simt ca-mi creste mai mica
Si iubirea mea moarta.

joi, 22 septembrie 2011

Evadare


Priveste-ma-n ochi
Cu ochii tai mari
Si-ascunde-ne-n spatele lor,
Sa tipe o geana,
Sa cante-o spranceana
Si toate sa faca ce vor.

Sub pleoapele grele,
In straturi fidele
Visarea usoara ne fie
Si degete noi
Pe umerii goi
Nimicuri profunde sa scrie.

Pe-un mal parasit
Ce-am copilarit,
Oftand sa-ti dictez o idee.
Si-n usi de nisip,
Sa tragem de timp
Pierzandu-i si ultima cheie.

Si luna sa stea
Si-ncet sa ne bea
Iar noi, respirand pe-ntuneric
Sa fim dintr-un ţel
Bucati ce se zbat
Spre soare in ritm luciferic.

Priveste-ma-n ochi
Cu ochii tai mari
Si-n spatele lor sa te-alint,
Sa cante balade
In pascali si grade
Si toate sa faca cum simt.

vineri, 16 septembrie 2011

Autoportret


Am fost aspru de blandete
Si prea bland dintru asprime
Dar cu bici sau mangaiere
N-am facut-o pentru mine.

Am cazut de-atatea zboruri
Si-am zburat caderi nebune
Dar picaj sau inaltare
Cu aceeasi pasiune.

Am slabit de-atata forta
Si-am fortat din slabiciune.
Vulnerabil ori statuie
N-a fost nimeni sa m-adune.

Am fost june-n ofilire
Ofilit intru junete.
Am privit la gest, la suflet,
N-am tinut la frumusete.

Am fost viu de-atata moarte
Si-am murit ca sa fiu viu
Da’-n botez ori mormantare
De-am ranit - fara sa stiu.

Si-am fost trist de fericire,
Fericit am fost de trist
Dar in repertoriul vietii
Mi-am fost unic scenarist.

sâmbătă, 27 august 2011

Insufletire



In sfiosul joc de glezne
Al batranilor molizi
Ca o rupere de nouri
Suflete,mi te deschizi.

Si cu toata vitejia
Celui soare ce-a apus
Buza mea sopteste visul,
Ochii mei il duc mai sus.

Si mai var un lemn in focul
Amintirilor pierdute.
Multe-mi sunt surori de lacrimi,
Multe-mi par necunoscute.

Aud rauri instelate
Cum profund se zvarcolesc
Si in iarba, greieri canta
Ca eu nu te mai iubesc.

Rage cerbul in poiana
Caprioara ca sa-l simta
Insa cornul amagirii
E tarziu sa ma mai minta.

Amanat-am sa-mi palpez
Sufletul, din teama cea
De a nu te mai dori
Si de-a totusi te afla.

Insa-n jocul lent de glezne
Al batranilor dragi brazi
Si-n cetatile luminii
Suflete al meu, te scalzi.

Si cu toate vitejia
Celui soare ce rasare
Buza mea sopteste visul
Ochii mei il cresc mai mare.

marți, 2 august 2011

Minunea



Cand noaptea vine si se-aseaza
Pe al rabdarilor impas
Nu-mi fac curaj sa-mi numar pierderi
Ci ma-nvelesc cu ce-a ramas.

Cand luna iese dintre frunze
Crestandu-si inima frumos
Nu masor petele rusinii
Ci pielea mi-o intorc pe dos.

Cand stelele presara lumii
Mireasma bunelor sperante
Nu ma socot nicicum c-as fi
Distanta dintre doua brate.

Cand ceata-si bantuie terenul
Zbatandu-se ca vrea mai mult
Eu ma schitez cu modestie
Dar ma mandresc cu cel ce sunt.

Cand zorile profund cuteaza
A se ivi pe-a casei frunti
Prind sa-i respect pe cei mai mari
Dar sa-i iubesc pe cei marunti.

Cand soarele-i deasupra marii
Prea stralucind netarmurit
Nu stiu cum poate cineva
Sa nu se simta fericit.

Si-apoi cand vine noaptea iar
Si vantu’-si canta sa se-aline
Ma doare pentru-acela care
Traieste numai pentru sine.

Caci viata asta e-un partaj
Ce-ti lasa mii de bucurii
In noapte, stele, scumpa luna
Si-ai diminetii zori de zi.

Lumina asta care vine
Si ne intampina curata
Nu e-un firesc de cand stramosii
Ci o minune minunata.

Cand vine ziua si ne-adapa
Cu ploi, cu raze si cu vant
Eu ma schitez cu modestie
Dar ma mandresc cu cel ce sunt.

Nu este omul doar atat
Dinstanta dintre doua brate
Ci suma dintre cer, ocean
Pamant si bunele sperante.

Putem sa facem orisice
Sa fim oricine ne-am dori
Dar niciodata cu vreun gest
Sa cautam a ne rani.

Cand luna curge printre frunze
Si calatorii o slavesc
Mi-aduc aminte ca pe lume
Nu am venit doar sa privesc.

Cand noaptea vine si se-aseaza
Pe-ntortocheatul vietii fir
Mi-aduc aminte ca pe lume
Nu m-am nascut doar sa respir.

Eu sunt cum Tatal m-a facut
Si-n casa-n care m-a lasat
Si-oricare varf mi l-as afla
Nu am sa uit de-unde-am plecat.

Eu sunt cum Tatal m-a dorit
Si-n lumea-n care m-a adus
Si-oricat de-adanc m-as scufunda
Nu am sa uit ca vin de sus.

Eu sunt ce sunt, tu esti ce esti
Ca suntem e-un miracol pur!
Sa cercetam mai mult in noi
Si sa-i iertam pe cei din jur

Caci luna, stelele si-un soare
Ne-nvata taina vietuirii
Ce se-mpleteste absolut
Cu legile iubirii.

Rugaminti


Lumea asta e doar inchisoarea
Celor ce se simt peste nori.
Te-am rugat sa-mi vii doar cu visuri
Nu cu-n brate sute de flori.

Dar mi-ai auzit doar nimicul
Caci tu ai radacini in pamant.
Te-am rugat sa-mi vii cu tacere
Nu cu-n buze sa-mi spui cine sunt.

Lumea noastra s-ar trage din soare
Dac-am plange si rade cinstit.
Te-am rugat sa-mi vii cu prezentul
Nu cu-n gene sa-mi scrii “te-am iubit”.

Insa raza aceea sarmana
Cladea faceri de a-mi parea rau.
Te-am rugat sa ma ierti de o vina
Nu sa-mi vîri si ne-vina in hău.

M-am tinut catre soare cu dintii
De-aceea stanca sculptata prea crunt.
Te-am rugat sa-mi vii cu tacere
Nu cu-n buze sa-mi spui cine sunt.

Stiu si eu adevarul prea bine
Nu uita ca doar eu l-am pictat.
Te-am rugat sa-mi vii cu uitarea,
Nu cu-n gene sa-mi scrii “te-am uitat”.

Insa lacrima cea mai din urma,
Mi-a adus un raspuns anonim
Sa te rog sa-mi vii doar cu tine
Demascati,dezgoliti sa murim.

Caci esti recele cel mai de gheata
Si pumnalul cel mai taios
Te-am rugat sa-mi vii cu boltirea
Sa ne-ntindem iubirea pe jos.

Si cand nu s-o casca nicio pleoapa
Sa schimbam nostalgia in fier
S-asezam innoptarea-n podele
Si amorul sa-l punem pe cer.

Mai usor mi-e sa calc peste steaua
Ce-am jurat s-o compunem total
Decat peste casa-a noastra
Varuita-n culori de final.

Dar acum ramane-n memorii
Doar un dor costumat in azur.
Te-as ruga sa-mi vii cu ispite
Insa nici eu nu am ce sa-ti jur.

Si pasim peste stelele zilei
Si-ale noptii, cat ne mai placeau!
Te-as ruga sa-mi vii cu ofrande
Insa nici eu nu am ce sa-ti dau.

Iara seara privind catre negru
Mai aflam ce nespus ne-am iubit
Si am vrea sa mai curgem o ora
Insa fluviul acest s-a golit.

Te-as ruga sa nu-mi vii nici cu flori
Nici sa-mi spui raspicat cine sunt
Dar tu poti sa iubesti si sa uiti
Doar in graiul acestui pamant.

Si-acum plec caci ma simt de departe
Peste soare murind sa fiu viu
Vreau doar visuri, tacerea prezenta
Si iubirea sa uit c-o mai stiu.

marți, 5 iulie 2011

Punct.


M-am trezit azi noapte
Cand inca dormeam
Si m-am uitat indelung la mine.

Eram ca o carte de istorie
Care abdica in mijlocul paginilor
Mazgalita pe le colturi.

Vedeam in detaliu
Ceea ce uitasem
La suprafata.

Vantul batea
Dar trupul meu nu putea simti
Ci numai umbra.

Si era luna
Si ma sifonam
Printre vise.

Puteam sa jur ca murisem
Inainte sa ma nasc cu totul
Tie.

Caci altfel de unde atata grija
Intr-un suflet ciudat
Si ascuns?

Ma rupeam fara sa-mi dau voie
Si ma durea fiecare litera
Cu tine.

Dar continuam pentru ca fiecare tacere
Imi rostise ca nu te doare nici printre randuri
De mine.

Era frig
Dar eu ma dezveleam
Inca gandind frumos.

Planam intr-o intamplare
Ce nu va fi
Si radeam.

Paream asa mica
Si mi-era asa un dor
Stelar.

Cu pleoape vinetii
Imbracam o iluzie
Evidenta.

Si mi-a fost prea mila de mine
Si de speranta
Asa c-am dat-o umbrei.

Chiar daca acum te simti mai gol,
Zambeste!
Ai fost iubit.

sâmbătă, 25 iunie 2011

Zidul plangerii


Nu-s putine aceste zile cand ma gandesc la tine ca la nimeni altul. Gandul ce te contine in exces ma umple, imi acapareaza binecuvantarea luminii si ma leaga fedeles la umbra unor amintiri coplesitoare pe care le repudiez ora de ora,insa fara niciun fel de biruinta.Mi-e cald de tine chiar daca tu nu omiti nicio ocazie de a-mi recita racori si indiferente care ma frang.Ma intreb daca imi studiezi cu incantare mimica si reactiile cand rareori ne regasim pe drum ori respiram aerul aceleiasi incaperi, fie alegi sa iti abati privirea de la mine din aceeasi teama cu care eu ma chinui sa-mi fi inexistent.Esecul negandirilor spre noi ma tulbura fundamental.Mi-e sete de tine desi tacerile imi demonstreaza ca te-am baut destul.Oare ce-i de preferat? Exaltare de moment grevata cu calamitati ulterioare sau dorurile lungi si istovitoare succedate de un viitor remarcabil in campul oricarui ochi care-l poate aprecia obiectiv si fara invidie?

Nostalgia aceasta retorica trezeste-n mine o autojudecare cu pareri de rau. Ma fac vinovata de-a nu te fi injunghiat moral si definitiv cand mi s-a ivit ocazia. Imi adjudec culpa de-a fi asteptat ca timpul sa-mi preia atributiile in infaptuirea necesarei crime. Ma acuz de a-mi fi exagerat integrarea sociala doar pentru dorinta de a ma sti la fel ca ceilalti, din ravna unor normalitati simple si nedureroase pe care vad bine ca Dumnezeu considera ca nu le-as merita.Cine sunt eu sa ma opun nativului destin?Sunt om si asta ma face mai competenta decat un fluture dar mai neputincioasa decat un inger. Aripile mele sunt conditionate de prezenta ori lipsa ta. Ele infloresc si se ofilesc concomitent cu distanta ce se destinde intre noi. Si nimeni altul nu le vede sau cunoaste pentru ca esti singurul cu care le pot imparti dar incapabil sa aderi la santurile si fisurile firii mele.Nu-mi ingadui suficiente libertati inofensive.Ma limitezi. Ma constrangi jurandu-ti ca altfel te-as nesocoti. Dar daca te-ai supune cinci minute captuselii trupului meu, sa-mi descosi flanela sufleteasca si sa-mi numeri iubirile, te-ai surprinde calculand acelasi ins in mii de fire.Si te-ai linisti. Ai simti cum hematiile mele nu transporta oxigen, ci raspandesc in intregu-mi organism mireasma buzelor tale.Mi-ai privi fiecare rana ne mai sangeranda si n-ai aloca meritul trombocitelor ci ideii ca intr-o zi ne vom mangaia mana-n mana constienti ca suntem proportionati in ecuatia universului ca jumatati de masura. Ca unde am eu bucati lipsa ai tu parti in plus. Ai vedea ca formula mea leucocitara bareaza fiecare atac cu numele tau scris cu majuscule. Si nu te-ai mai indoi de mine niciodata.

N-am fost si nici nu sunt adepta singuratatii.Ma descriu ca o persoana cu nenumarate nevoi de afectiune si devotament mutual. Senzatia aceasta de parasire imi pare ca ataseaza un vector-slabiciune asupra felului meu de-a fi. Parca as merge pe picioarele cuiva in exil, silit sa traverseze nisipuri noi fara dreptul de-a lasa urme demne de precizat. In miezul meu insa, desi fizic incerc sa ma inconjor cu companii agreabile, sunt ca un lup care urla la luna cand cerul e patronat de insusi radiosul soare. Sunt un asincronism. Sunt o stranie stea cazatoare. In vreme ce comunitatea mea se zbate din rasputeri sa razbeasca, eu, recuperandu-ma partial dupa un impact tragic cu solul, schiopatand ma scutur de praf si-mi ling ranile spre a ma tari pe bolta care m-a zvarlit cu elan si-odata ajungand inapoi, caut acelasi loc nefast ca sa cad din nou. De parca dorinta mea s-ar implini daca perseverez. De parca tot privindu-ma noaptea cum ma prabusesc imi voi pune alt vis. De parc-ar fi vreo sansa la mai bine. Drumul acesta ritualic ce dateaza din prima clipa in care am fost constienta de mine si pana astazi, cand deja se cheama automutilare,bate la tobe ritmul vietii mele.Oricum ar fi, e simtamantul in care ma regasesc. E ceea ce ma defineste.Tu, iubirea mea si tortura ce mi-o aduci cu tine chiar daca palpabil mi-esti departe si strain.Tu esti binele si raul deopotriva, ambele inglobate sub aceeasi mantie epidermica indelung imbratisata. Tu esti alianta mea cu viata si clauza tacita a contractului. Tu esti in fiecare plasmuire a mintii mele si motivul acestei perpetue imaginari. Esti destinatia corabiei de care mi-e frica. Si mie mi-e frica mereu. Mi-e frica pana si sa trec strada. Mi-e frica pentru aceia putini ce s-ar sterge sub ochi fiindca n-am trecut-o bine. Mi-e frica ca nu voi mai stii a iubi. Mi-e frica pentru acela ce ma va iubi fara mine. Mi-e frica de suferinta. Si totusi te primesc mereu ca pe-o mantuire. Mi-e frica! Si nu pentru ca as fi lasa ori naiva. Cunosc prea bine premisele iar cruda consecinta a acestor apropieri marturisitoare mi-e ca o sora. Si te-as ruga sa incui cu lacat intr-un cufar aceste intentii de interactiune daca as fi sigura ca nu ma voi izbi de peretii lazii pana la agonie si epuizare intru regasirea ta. Sa fie oare aceasta varsta fragila unica sursa a incertitudinii mele vatamatoare? Se va inclina oare balanta spre un anume orizont spre a-si duce un trai statornic si onest? Te voi fi uitat cand calendarul isi va rataci obarsia impulsivitatii? Aceasta impresie iluzorie cum ca tu nu ma dezbraci ci recroiesti pielea Evei din matasea propriilor tale nevoi de mine se va risipi asemeni multor povesti de amor rememorate in soapta la capataiul batranetilor?
Ma doare sa cred ca vindecarea va poposi ,desi imi va innoi profund spiritul caci ea va insemna totodata si renuntarea la speranta ca tu te-ai schimbat in absenta mea si-acum te mulezi perfect pe aspiratiile mele de-a ne coace si ingalbeni armonios impreuna. Ma doare totusi si sa cred ca pacea nu va aparea si voi fi plans ani intregi pentru un ochi ce nu ma vede catusi de putin egala.Ma doare! Si-acum te-ntreb: cum e mai bine? Spre care munte sa m-angajez a lupta si-n numele cui?

Mi-e frica.Ma doare. Si nu-s putine aceste zile cand ma gandesc la tine ca la nimeni altul.

joi, 23 iunie 2011

Pantomima


Ochi lucind de grija-n
Gene rasfirate,
Concurand cu astrii
In aceasta noapte.

Palme nascatoare
De un ritm ascuns.
Pentr-o-ntreaga viata
Clipa e de-ajuns.

Mana stransa-n mana
Degete iubite
Si-a ramas cuvantul
Fara de cuvinte.

Buza peste umar,
Umar gol, vivace
Si mi-as da suflarea
In aceasta pace.

Trup pe trup fierbinte,
Lacrimi de cristal,
Spirite volante
Isi declar’ egal.

Vis de vesnicie,
Sens de necuprins
Mangaind legenda
Parului desprins.

Scufundari in piele,
Pe-un ocean comod.
Fara meditatii,
Ma dedic cu tot.

Inocente dense
Curg din orice por
Samantand fantasme
Si minuni color.

Apogeu de viata
Moarte in carenta
Mai putina coaja,
Mai multa esenta.

Valvataie plina,
Tinerete-n spic,
De as fi suprema,
N-as schimba nimic.

Si-adormim cusuti
Intr-un fel de mit
Si-a ramas ceaslovul
Fara ticait.

Suferire si taceri


Ma ia in deraderi pustiul acest.
Iubirea ma-mparte si-mi lasa ca rest
Tristetea sa-mi cante cum stie mai bine
De neguri, de fumuri, de umbre, de mine.

Si luna imi scarmana sufletul gri
Si-o las sa ma umble de parca n-as fi.
E mult prea tacere sa pot sa exist
E mult prea durere si lipsa de Christ.

O plaga invie in rosu si-i jur
C-o uit, c-o astup cu cerul azur
Dar orice lumina i-as pune in miez
Gaseste un colt si iar sangerez.

Imi creste sub lacrimi un altfel de jind
Ce-ncearca sa mearga cu pasii plutind
Si ghimpi de argint se nasc printre gene
Sa-mi sperie zborul cu vechile pene.

De ce ma intorc la cuibul de roua
Cand timpul ma vrea pe-o pagina noua?
De ce mi-e visarea o frica fertila
Cand numai prezentul il vreau in idila?

Ravnesc libertatea holbandu-ma-n noapte
Si parca astept o boare de soapte
Ca-ncet fredonandu-mi sa merg inainte
Sa-mi scriu vindecarea cu litere sfinte.

Dar negrul e mut ca lotul de stele
Ce mangaie aspru rabdarile mele
Ma misc fara tinta, alerg in nestire
Si caut bolnava vreun semn de oprire.

Nimic nu-i mai trist ca ziua in care
Privesti catre lume, privesti pe oricare
Nutrind fericirea cum stie mai bine
Si grav te apuca o mila de tine.

Dar chiar de destinul imi e carcotas
Nu-i inima mea sorginte de las
Ci sufletul meu e-un altfel de tel
Ce sufera mult, iubeste la fel.

marți, 14 iunie 2011

Crezul


Imi placea sa cred in epave
Care sub lumina candida a lunii
Devin corabii zburatoare.

Imi placea sa cred ca marea e albastra
Pentru ca asa vrea ea,
Nu pentru ca cerul o constrange.

Imi placea sa cred ca oamenii
Sunt pasari cu pene vopsite
In folosul aceleiasi aripi.

Imi placea sa cred ca duminica noaptea
Ingerii puneau piedica demonilor
Sa-mi scape pacatele.

Imi placea sa cred ca dincolo de soare
E nimicul
Ce ard sa ma-nghita cu totul.

Dar cel mai mult imi placea sa cred
Ca desi pe buze erai absent
Ma iubeai fara cuvinte.

duminică, 12 iunie 2011

Toti- cu mic, cu mare.


E-asa soare si torid
Si lumina ma resimt
Parca dup-un veac de moarte.
Ma rasfrang pe trotuare
Ca un virus prin spitale
Cautand ca sa ma poarte
Orisicare.

Si nu-mi pasa de nimic,
Imi scriu numele pe plic
Cu un vers spre lumea noua.
Inc-o strada si-am ajuns
Inc-un pas si m-am ascuns
Voua.

Dar odata ce-am zburat
Imnul ghetii l-am uitat
Intr-o bucurie.
Si odata ce-am ajuns
Voi veti fi mai mult ascunsi
Mie.

Leganandu-ma pe soare
Parc-as fi nemuritoare,
Parca restul n-ar fi viu
Dar sub talpa mea grozava
Muritori cu vocea grava
Ma-ncoltesc fara sa stiu.

Intru-n nori rostind povestea
Ca sa mi se duca vestea
De stapan netarmuit.
Ma alint prin balansoare
Ba pe nori ba peste soare
Si adorm.

Si visez, visez alene
Parca dupa multa vreme
De cand dorm asa.
Si vin ingerii sa-mi zica
Ca-nainte sa fiu mare
Am fost mica.

Dar in somnul meu regesc
Subalternii imi cladesc
Daramarea cea feroce.
Rasuflarea lor febrila
Imi trimite fara mila
Nori sa ma sufoce.

Si-i furtuna ca niciunde,
Vantul urla, ma patrunde,
Vin corabii sa ma-noate.
Pescarusii cuib isi fac
Peste ochiul meu sarac
De ce vrea si de ce poate.

Cad, adulmec stratosfera
Prea alergica la Terra,
Ca si cum am fi straine.
Stiu acum fara vreo teama
Ca planeta mai cu seama
Face alergii la mine.


Ma trezesc mult mai cumplita
Ca o rana istovita
De hemoragie.
Si privesc catre abisul
Care m-a trantit cu visul
Ce n-o sa mai fie.

Si tot cerul e un “parca”
Si-mi trimite cu o barca
Heruvimi sa-mi zica
C-am fost mare si albastra
Pana sa fiu mica.

Si acum ca stiu si cerul
Frigul si pamantul
Stau mereu langa pervaz
Si ma-ncearca gandul
Ca-i esenta tuturora
Dinspre miez la soare
Sa traiesti mereu mai mic
Si sa mori mai mare.

sâmbătă, 4 iunie 2011

O data-n viata


E unul din acele momente in care privesti in oglinda si te vezi proaspat,roditor si fantastic apoi intorci oglinda invers si te simti batran, labil si real. E clipa in care nu doresti ceva anume ori pe cineva si lasi destinul sa siroiasca prin tine la-ntamplare. E unul dintre acele adevaruri pe care nu esti curios sa le afli si care te sperie doar banuite dintr-o minciuna. Cand in afara de nimicurile tale nu-ti mai trebuie nimic. Lunga sarada parfumata a unui ideal marunt. Linii curbe, linii drepte, linii frante si final. Infidele juraminte cu jurati in zori pierduti. Saltatorii cutezante si durere pas cu pas. Un drum hipnotizant spre varf si-un dor, un dor nebun la vale. Resetarea simturilor si reetajarea prioritatilor. Visuri cu intaietate , visuri de verdeata, visuri spre dincolo de moarte si inainte de viata.
Acum nu e vorba de tine ca om, ca fiinta sociala si morala ci de de tine in adancul fapturii tale. Acum, mai mult ca niciodata simti liberarea din inchisoarea orbilor si-a ta. Vizualizezi centrul existentei care nicidecum nu-i deasupra gatlejului asa cum ti-a lasat impresia ci in haturile abstracte ale pieptului stang. Uiti tot ce-ai invatat de la pamanturi si te lasi in paza providentei ceresti. Navighezi distante tabu in timpuri milenare, manat de inaripata idee de viteza. Asociezi biruinta cu esecul de parc-ar fi siamezi. Ce-ti parea pana atunci c-ai facut grozav te lasa tacut, impasibil, iar greselile te gadila-n obraji. Iti pare ca esti un film alb-negru clasic si-ti esti nemaipomenit de drag. Iti vine sa plangi ca ai doar doua maini si nu poti masura concret extraordinara-ti pasiune pentru viata. Oamenii se tarasc coplesiti de epoci caniculare iar tu, intins pe covor alergi prin ploaie.
E momentul in care, dintr-o batranete sufleteasca si-o tinerete fizica viguroasa inveti sa-ti comprimi indiferenta si sa-ti latesti empatiile. Clipa in care poti fi oricine folosindu-te de orice. Vremea cand dintr-o dezamagire ajungi sa nasti cel mai maret vis. Timpul in care iti dozezi perspectivele si-ti vaccinezi viitorul cu optimism.
Aici e universul imbatranirii instantanee din supliciul prea multor simtiri. Cei mai tristi dar si cei mai norocosi dintre noi pot fi aici. Pentru ca ei sunt, nu doar prin vorbe ci printr-un paroxism sentimental. Pentru ca au nevoie din 3 in 3 secunde sa aspire 2000 de ml de aer si doar 500 pentru trup. Acum ca esti si tu aici, permite-mi sa-ti dau un sfat pe care l-am invatat si reinvatat ani in sir . “ Imparte lumea la cei pe care ii cunosti deja si-atunci vei realiza ca nu trebuie sa astepti lucruri marete de la oameni, caci cifra maximala o obti doar atunci cand imparti universul la tine".
Bun-venit pe planeta in care omul e o strasnica durere fericita.Bun-venit in locul in care dupa punct se pune virgula. Bun-venit in lumea mea!

duminică, 29 mai 2011

Limite


Am presupus ca ce simtim
E un amor trucat
Dar am ajuns din embrioni
Chiar 8-ul rasturnat.

Si pana seama sa ne dam
Ne-am separat semeti
Lasand in urma un mister
Cu mii de frumuseti.

Si-acum chiar seama de ne-am dat
E mult, mult prea sfarsit
Sa mai putem a ne a avea,
Caci 8-ul ne-a-nghitit.

Depanusati de fostul Noi
E trist sa ne privim,
Sa-nchidem ochii a sarut,
Sa nu ne mai gasim.

Iar viata asta-n circuit
Din embrion la soare
In loc sa fie infinit
E-un infinit ce doare.

Nu-i 8-ul asta daramat,
Cu plus desavarsit?
De ce sa-l negativizam
Doar fiindca am gresit?

E drept ca ne-am pierdut un timp
Dar dragostea-i artista
Imprima chinul nesfarsit
Sa afle ca exista.

Mi-e dor de imnul circular
Cand rezemati in cot
Gandeam la tine, ma gandeai
Si amuteam de tot.

Era usor sa ne vorbim
In gesturi diafane,
Era usor sa ne iubim
Din suflet, nu din carne.

Dar iata-ne ajunsi aici,
Cu lacrimi absolute
Privind la 8-ul rasturnat
Ce moare pe tacute.

sâmbătă, 28 mai 2011

Cei mai frumosi patru ani


Acum si aici, in aceasta cumpana alba a sperantelor si temerilor care fosnesc impreuna, timpul se recunoaste pe sine defect si se-opreste cateva ore, de dragul sfarsirii unui trecut adolescentin memorabil. Din mila unor banci ce scartaie deja de dorul nostru. Pentru sarmanele carti ce-or sa se rupa si prafuiasca fara sa stim. Pentru profesorii ce ne-au crescut frumos din gaoace pana la aripi. Si pentru noi, straini in fata unui labirint de usi pe care nu stim daca sa le deschidem, sa le inchidem sau sa le lasam intredeschise.
Ce-nseamna 18 ani? Ne intrebam de ce ne numesc oamenii adulti. Copilaria noastra palpita inca in buzunarul de la blugi. Si nu dorim sa ne schimbam hainele, daramite sufletul. Suntem inca bobocii care-si asteapta balul in sala de sport, ravnind sa arate celorlalti cat au crescut. Doar ca nu mai vrem sa fim mari. Suntem aceeasi elevi care se impacienteaza si rasfoiesc lectia inainte de ora de istorie, rugandu-se sa nu fie ascultati. Aceasi pusti care se revolta cand testul la biologie cuprinde notiuni din manual. Si aceiasi Guliveri ce devin furnici in fata bac-ului la mate. Atunci ce e nou? Poate inaltimea difera, poate buzele spun altceva, dar in suflet e la fel. Si nu meritam sa se termine. Mai avem multe de dovedit si vrem sa facem asta aici, cu voi, dar in valtoarea vremii, plecam sa demonstram in alta parte. Intr-o parte ce-am descoperit ca ne-o dorim datorita voua. Am fost o familie reusita. Ma uit in jurul meu si vad in fiecare chip o amintire de povestit nepotilor. Pe holurile acelui liceu am invatat sa-mi pese de altcineva in afara de mine. Am invatat sa iubesc si-am iubit cum n-o sa mai pot vreodata. Am invatat sa pierd, la fel de bine cum am invatat si sa castig. La urma urmei, cel mai bun castig e-o pierdere. Te intareste, te face mai puternic. Si-acum, propun sa investim macar un sfert din forta in familia noastra de aici. Sa nu lasam pe nimeni in urma, ci sa punem spatele undeva in fata. Sa ne crestem visurile de maine pe fruntea acelora de ieri. Sa nu renuntam, ci din vreme-n vreme sa refacem puzzle-ul ce l-am iubit atat. E drept ca alegand alte cai se disipa calea cea veche, dar nu trebuie sa fie asa. Au fost patru ani plini de pilde si traiectorii prietenesti. Au fost patru ani in care ne-am marturisit pe noi insine asa cum suntem. Patru ani si zeci de oameni care ne-au insotit in neant si picaj. Patru ani constienti ai zambirii si lacrimarii colective. Daca renuntam la asta, va ramane mereu un risc ca intr-o zi sa privim in oglinda si sa nu stim cum am ajuns asa,unde firul s-a rupt si acul a inceput sa doara. Suntem oameni si sortiti acestor sensibilitati ciudat de frumoase. Suntem prieteni si intretinatori ai acestei atmosfere de baladic basm. Suntem eleganti si vom pasi tot cu eleganta in clipele ce urmeaza a se perinda. Suntem munti de onestitate si optimism, pentru ca ne-am crescut impreuna asa. Si suntem mandrii ca suntem acum, aici, in aceasta cumpana alba a sperantelor si temerilor care fosnesc impreuna. Suntem mandrii de greselile noastre, caci ele toate ne-au purtat catre aceasta minunata noapte de mai. Si va multumim pentru increderea ce-ati insamantat-o in noi, ca pentru primul nostru gangurit. Multumim pentru intelegerea si grija cu care ne-ati invelit perpetuu. Si chiar daca de maine nu veti mai fi sa ne protejati, ne vom descurca singuri pentru ca, am invatat de la cei mai buni.
Dragii mei, sa nu lasam in urma aceasta comunitate unita ce-am creat-o in toti acesti ani. Sa ne imbratisam si sa ne pastram unii pe ceilalti intr-un tablou de sustinere neconditionata. Asta inseamna familia si mi-e teribil de mila de cel care n-o are ca s-o simta asa. Dar noi suntem mai norocosi ca altii si multumim cerului pentru acest dar de nepretuit pe care nu-l vom uita.

Am fost mai mult decat un scaun la o banca
Mai mult decat un nume-n catalog
Mai mult decat o medie-n diploma
Sa nu uitati, va rog.

Contam mai mult decat o poza pe panou
Mai mult decat o vorba cu ecou
Mai mult decat un deal urmat de panta
Mai mult decat o gluma amuzanta.

Suntem mai mult decat un zumzet uniform
Mai mult decat ce era scris sa fie,
Mai mult decat un umar si-o speranta,
Prieteni pe vecie.

miercuri, 18 mai 2011

Altruism



Din morminte in cuvinte
Dinspre miez pana la cer
Uit sa iau ce-mi da pamantul
Si invat sa ma ofer.

De la soare pana-n geamuri
Si din geam pana la stele
Stiu sa-mi pese de-ale lumii
Mai putin de ale mele.

De la iarna pan’ la vara
Din adanc pana pe mal
Tot adun si tac in mine
Far-a pune vreun egal.

Din lumina-n intuneric
Si din negura la bec
Strang in brate poticnirea
Cand doresc numai sa plec.

Din cuvinte in morminte
Si dintr-un mormant la mine
Tot iubesc din tot adinsul
Far-a mai avea pe cine.

Si din moarte catre viata
Iar din viata catre dar
Sunt negarea lui a fi
Conjugat la singular.

De la el spre-ntreaga lume
Dinspre miez pana la cer
Vreau sa iau ce-mi da pamantul
Si sa uit sa ma ofer.

Dar din suflet pana-n palme
Ma educ, ma reeduc
Sa dau totul la-ntamplare
Si sa-mi las ce mai apuc.

H2O


Fiecare rana adanca
Are sansa sa fie o stanca
De pe care sa-ti numeri vapoare
Ce se lupta in valuri la vale
Ca sa-ti fluture-o panza pe frunte
Sa faci apa din tot ce e munte.

Fiecare boaba de roua
Care-ti frange inima-n doua
Fiindca fuge de firul de iarba
Pan’ la ochi si de-acolo in barba
Te invata, nicicum nu te-ngroapa,
Sa faci munte din tot ce e apa.

Si apoi ce din tine ramane
Dupa ‘ceste ospaturi hapsane
Care timpul trufas si le-nfoaie,
E-un gand bun spre un altfel de munte
Si in rest numai apa de ploaie.

marți, 17 mai 2011

A fi sau a nu fi


De departe te vad venind
De aproape te vad fugind
Si nu stiu
Esti acolo, aici?

Esti alaturi sau poate nu
Esti un altul sau esti tot tu
Si nu stiu
Sa zambesc sau sa plang?

De la soare te simt tarziu,
De cu stele te simt pustiu
Si-mi doresc
Sa nu pot sa te simt.

Caci din soare se nasc si ploi,
Stele-n ploaie se fac nevoi
Si-mi doresc
Sa te uit dupa ploaie.

Dintr-un mare te faci gingas
Si din mic devii urias
Si nu stiu
Cand te vreau sa mai cresti.

Caci esti minim si te vad greu
Si esti maxim dar nu al meu
Si nu stiu
Ce formula s-aplic.

Cand nu esti parc-ai fi mai mult,
Si cand esti te ravnesc trecut
Si nu cred
Sa-mi decid vreo durere.

E durere de fara noi
Sau durere de amandoi?
Si nu stiu
Care doare mai tare.

Caci esti tu si te vreau altfel
Si esti altul, te vreau la fel
Si nu cred
Sa se schimbe candva.

De departe-ti soptesc,mi-e frig,
De aproape-ti zambesc dar strig
Caci nu cred
Sa mai stiu vreo putere.

luni, 16 mai 2011

Cinci minute


Lasa-mi doar cinci minute pe zi
Ca sa fiu ca si cum n-as fi
Eu.
Ca si cum alta-n mine
M-ar desprinde de tine
Si chiar
Dimineata sa cearna
O varatica iarna
Si-n dar
Sa-mi aduca in doua
Un graunte de roua
Si eu
Sa ma sorb doar pe mine
Si in loc de “cu tine”
Sa am
O iubire in pasi
Cu toti pasii-mi ramasi,
Cei putini…
Iara tu sa te sui
Pe petala oricui,
Pe-a mea nu.

Lasa-mi doar cinci minute pe zi
Ca sa fiu ca si cum n-as fi
Eu.
Ca si cum o eclipsa
Te-ar prescrie in lipsa
Si chiar
Naduseli de balada
Dintr-un cer stand sa cada
In dar
Mi-ar aduce tacere,
Frumuseti si durere
Si eu
Sa le nasc fara tine
Sa le tin pentru mine,
Sa am
Si orbiri si necaz
Si lumina, extaz
Orisicare,
Numai tu nu al meu
La”’mpreuna mereu”
Nevisand.

Lasa-mi doar cinci minute pe zi,
Ca sa fiu ca si cum n-as fi
Eu.
Sa iubesc pe oricine,
Numai nu, nu pe tine
Deloc.
Doar iubind sa iubesc
Pe oricine gasesc
A iubi.
Sa nu doara ca noi,
Precum ieri, amandoi
Cum va fi…

Te rog da-mi cinci minute,
Macar cinci minute
Pe zi.

Cele zece porunci


Nu-l socoti ciudat decat pe acela
Ce se doreste pe sine
A fi normal.

Nu te arunca in ocean
Pana nu-nveti sa inoti
Pe pamant.

Nu spera sa zbori
Cat nu-ncerci de fiecare data
Cand inchizi ochii.

Nu acuza timpul
Doar pentru ca-ti este tie teama
De limba de la ceas.

Nu te-ntrece cu lumina
Cat o simti
Numai afara.

Nu sfida intunericul
Cand l-ai primit de buna voie
In casa ta.

Nu-i pune pe altii sa caute chei
Cat lacatul de la inima
Ti l-ai faurit singur.

Nu te-alina cu lumea-ntreaga
Sa-ti treaca dorul
De-alta lume.

Nu in stele ci printre razele de soare
Cauta raspuns
La framantarile noptii.

Si niciodata nu vana curcubeie
Cat nu crezi in fluturi
Fara sa-i atingi.

La rasarit sau peste


Cand ce-ai iubit se rasuceste
In cel ce nu te mai iubeste
Sa nu incerci sa-i speri lumina
Caci ce e dus n-o sa mai vina,

Sau doar in umbre de nuanta
Se va reda imprastiat
Dar cata ploaie, ce rafale,
Catre pastel vei fi-ndurat…

De ce sa suferi dependenta
Unei sfarsenii zi de zi
Cand ata rosie a vietii
Cunoaste mii de gamalii?

Asteapta. Taci si sutureaza
Aceasta balta de nevoi.
Fa tot ce-ti naste alinare
Dar numai nu gandi ‘napoi.

Caci ce rasare inainte,
Iti poate fi un bun parinte.
Ce simti ca pierzi lasand in urma
E doar tristetea ce se curma

Si chiar de-o simti ca pe o moarte
Finalul sau nedureros
Iti va intinde-o amintire
A clipei cand ti-a fost frumos.

Nu-i tragic ori dramatic timpul
Ci-i sansa dinaintea ta.
Sunt oameni multi ce-or sa mai vina
Si-s si mai multi ce vor pleca.

Orice doresti e chiar sub geana
A toti ce-i vezi intamplator
Si nu iti trebuie-o gradina
Ca sa-nfloresti in ochii lor.

E prea din zori pentru regrete
E prea devreme ca sa plangi
E prea din timp pentru tacere
Si prea curand ca sa te frangi.

Nu-nsamanta fatalitatea
Pe-o frunza dusa de rafala
Cat stai adanc in radacina
Si fericirea e-o petala.

Asculta-ti inima cu seama
Aseaza-ti visele-n balanta
Dar nu spera la vis perpetuu
Cand nu mai e nicio speranta.

Caci ce-ai iubit se rasuceste
In cel ce nu te mai iubeste
Si nu-ncerca sa-i speri lumina,
Caci ce e dus n-o sa mai vina.

Gandeste noaptea despre tine
Ca vulturi valurind pe creste
Si-n fiecare dimineata
La rasarit sau peste.

Si ziua ta cu-aripe lungi
O sa-ti arate drumul drept
Caci si pe mine m-a-nvatat
S-astept,

S-astept extreme de la mine
Si prea putin de la ai mei
Caci vantul urla si-n tulpina
Sunt eu cu eu si ei cu ei.

Sa-ti ceri mai mult decat oricine
Caci soarta-ti joaca multe feste.
Gandeste vesnic pentru tine
La rasarit sau peste.

joi, 31 martie 2011

O noapte in infern



Stii si tu de nopti ca aceasta,
Toata lumea le-nvata fara sa vrea
Si nu si le mai scoate din minte vreodata.

Cum stai asa, rezemata in coate
Ori umerii ti-i rasfrangi pe covor
Sau zaci atarnand din pat cu capul in jos.
Mereu e aceeasi poveste,
Cu alti protagonisti.

Nu-ti amintesti nimic care sa conteze
Ceva care sa nu paleasca in comparatie cu acel gand
Istovitor, malefic, jefuitor de pofta sufleteasca.

Fictiv sau real,
Mori inainte ca el sa inceapa sa se desfasoare.
De parca moartea i-ar cruta intensitatea,
De parca moartea l-ar putea opri,
De parca moartea ar ajuta la ceva.

Te-ntrebi unde e el
Si crezi ca stii
Dar cum se face ca intotdeauna imaginezi ce te frange mai tare?

Cazi in transa.
Viziualizezi mainile sale.
Tremura.
Le vezi cum curg melancolice
Cum degetele unduiesc un scenariu ferchezuit cu grija,
De la primul gangurit si pana azi.
Zambesti.
Ti-e cald.
Ti-e frumos.
Apoi te lasi dusa de nas.
Te pierzi.
Stop!
Te pierzi si mai mult.
Galopezi cu inima in mlastini necunoscute.
Unde?
Unde curg acele maini ce le doresti numai peste tine?
Ce fredoneaza ele cand luna e deasupra,
Si tie iti e dor de parca-i dedesubt?
Cu cine dorm negandindu-se la sarmana de pe covor?
Tresari.
Vizualizezi.
Cazi.
Vezi ochii lui ce urca pe scari admirand-o.
Vezi cheile lui ce se rotesc entuziasmate,
Vezi amprentele cum ii aluneca pe intrerupator
Si lumina dispare ca prin miracol,
Simti pielea lui ce se dezbraca de secrete
Langa ea
Apoi mainile lui,
Mainile acelea perfect cioplite marimea trupului tau
Le vezi cum intoneaza fara mila
Un vals vienez parca scris pentru voi
Dar dus de vant in altarul alteia.
Tandru, apoi pasional,
Se-mfoaie,
Fosnesc,
Tresalta
Iubesc
Si strang,
Vai, ce strang
Asudate.
Tresari.
Plangi.
Ti-e frig,
Si cat plangi…
Stop!
Si incepi sa bocesti si mai tare,
Si daca inaine,
Cand erai doar tu si el
Il detestai pe Thomas Edison,
Acum l-ai fi adorat de n-ar fi conceput sistemul de oprire.

Odata ce cosmarul incepe,
Mai usor ti-ar fi sa opresti sufland molcom
Un tren de mare viteza.

Te uiti la telefon.
Si nu suna.
Nici tu nu suni.
Te-a rugat sa n-o faci
Si-are mare nevoie sa-l asculti.

Pe noptiera poza lui.
Zambeste.
Si ochii-ti cad pe buze iubite.
Ii inchizi
Si te-ntorci la miraje ucigatoare
Prostita din nou.
De cand nu te-a mai sarutat
De parca ultimul vostru sarut era acela?
A facut-o vreodata asa?
Sau o va face fara tine?
Buzele lui,
Uscate sau umede si fierbinti noaptea asta?
Vizualizezi.
Le vezi cum fructifica o replica dulce
Cum o poftesc docile
Pe patura aceea albastra
Cu delfini.
Tandru, apoi pasional
Se desfac,
Se lipesc
Se-mpreuna
Iubesc
Si-apoi musca
Cum musca,
Robite!
Si plangi,
Si fluidele lor se combina.
Se vor de mult.
S-au vrut sub sfera ta parca de-o viata.
Fictiv sau real,
Crezi ca stii…
E ca si cum ruleaza un romance la cinema
Iar publicul suspina induiosat
Si tu tipi,
Absorbind horror-ul din spatele proiectorului.

Si nu suna.
Nenorocitul de telefon tace.
Te lasa sa mori.
Si stiu ca esti asa de vinovata…
Dar mai stiu si ca el e Dumnezeul tau.
Si sfintii se razbuna?
Esti totusi numai om.
E ea un om mai bun?

Ani intregi i-ai revendicat
O singura renuntare.
De ce n-a putut?
De ce la rascruce de timpuri
In cruciada dintre amor si greseala
Tot nu poate?
Fictiv sau real,
Nici nu-ti pasa.
Ea e mai aproape ca tine.
E mai demult.
E mai adanc.

Si mori.
Si te lasa
C-asa i-ai facut si tu,
Chiar mai rau.

Cand iubirea ajunge aici
Si un pas te desparte de ura
Taie-ti picioarele!

Tu, numai tu ai creat asta
Tu iti vanzolesti sufletul
Prin ape tulburi
Sperand ca o scuza sa-nlature debitul murdar.
Ce daca o simti inmiit?
E doar un cuvant.
Ce daca sufletul tau a ramas
Un patratel feliat
Ce nu-si mai elibereaza hormonii in sange
Si inima ii cauta bucatile
Care s-au pierdut prin cer?
De unde sa stie el
Si de ce te-ar crede?

Dragii mei lingvisti
Si oameni de cultura
Ascutiti-va creioanele
Si mintea
Pentru ca pragul acesta invincibil
Paroxismul absolut al durerii,
Mai acut decat suferinta
Mai presus de chin si calvar
Cu mult supraliminar torturii si agoniei
Merita cu siguranta un nume propriu.

Stiti si voi de nopti ca aceasta,
Toti le jucam de cateva ori
Si-apoi ne chinuim o viata
Sa le dam uitarii.
Le mituim cu vorbe mari,
Le mascam cu fericiri,
Si tot nu pleaca,
Apeleaza la convietuire inter-sufleteasca
Desi in contract aparea ca o ultima posibilitate
Si-ti cer un pai
Sa-ti suga visurile dulci
Si doua maini
Ca sa-ti coboare colturile gurii
Cand vrei sa razi frumos.

Si daca viata mea-i o transa,
Ca visul negru pe covor
Decat sa pier bucati de tine
Din mana mea mai bine mor.

Iertarile


Poti sa-mi baigui numai lava,
Sa-mi faci trupul numai fan
Si sa-l arzi razand demonic.
Tot a ta raman.

Poti sa ma alungi cu pietre,
Sa ma scuipi,sa-mi juri doar chin
Sa ma biciuiesti continuu.
Tot am sa revin.

Poti sa ma azvarli in pesteri
Fara apa sau lumina,
Sa ma sting umil,caineste.
Nu ai nicio vina.

Poti sa ma ingropi de vie
Sa ma-nnozi printre stafii
Si sa-mi urlu deasa spaima.
Tot te voi iubi.

Poti sa-ncerci,aripa dulce
Tot sa-ncerci.Nu pot!
Totul asta-i falsul lumii
Tu esti purul tot.

Pedespseste-ma cu iadul,
Iarta-l insa pe Icar
Ia-mi si soarele si steaua
Lasa-mi-te doar.

marți, 29 martie 2011

Sa bat la usa mea, sa ma alungi...


Tu nu esti deloc asa.
Tu esti altul,altceva.
Mult mai bun
Dar neimplinit
Mult mai calm
Dar obosit,
Mult mai vant
Si mult m-ai frant…

Te-am gasit
Precum un mit
Plans in mare la apus
Si din patima de stele
Inviind cu capul sus.

Prinse-n aripa, alene
Se conjuga doua pene
Si cu dorul meu ca vina
Doua inimi fara chip
Pentr-o pacla de lumina
Se sudeaza in nisip.

Eu le spun sa inceteze
Dar perpetuu se indeasa
Cand la mine, cand la tine
Intr-o pace dubioasa.

E-aceea liniste profunda
Care-aduce o furtuna
Si-i prea lenesa sa spuna.

Te-am iubit,
In conotatii
Diferite si ciudate.
Te-am iubit ca pe o sansa
La vivace
Dupa moarte.
Te-am iubit
Asa dramatic
Si cu soarele-ntre gene…
Te-am iubit
Tivindu-mi glasul
Cu gravuri samaritene.
Te-am iubit
Claustrofoba
De un pas ce-o sa greseasca
Si-am ramas
Fara vreo culpa
O sincopa sufleteasca.

Frigida de-o lume-ntreaga
Populand-o din plictis
Din semninte flori si frunze
Am nascut si eu un vis.

Tu nu esti un iz comun,
Tu esti altul, pot sa spun
Un parfum profund, de mosc…
Mai strain,
Dar te cunosc.

Te-am iubit
Pe semiluna
Si pe luna rotofeie
Si in ochii tai mai altfel
Am ramas
Tot o femeie.

Daca alta Afrodita
Te-ar iubi un strop mai tare
Eu in cripta resemnarii
M-as preface ca sunt soare.

Dar cat Cupidon sarmanul
Alta dragoste nu face
Apogeul suspinarii
Eu de ce mi l-as preface?

Ca se tanguie vreunul?
Apoi nimeni n-o sa piara…
Ca-mi cresc colti in vazul lumii?
Fiara-i om si omul fiara,

Are lumea si asa
Sumedenii de nefaste
Sa-i mai agatam si noi
Tragedia de sub coaste...

Ce atata pasuire
Pentru cine-mi da pacate?
Am iubit doar intr-o casa
Dar in paturi separate.

M-ai lasat pe coridoare
Si toti altii-or sa ma lase
Chiar va rog, cu patos sincer
Faceti-va naibii case!

Nu ma dati pe mine-afara
Dintr-un dulce habitat,
Doar pe-un te iubesc molatic
Si-un precoce “te-am uitat”.

Sol fertil pe-ntreg cuprinsul
Rafinat cu flori albastre
Rourate de mandrie
Nu naive, mici si proaste.

Tu nu esti deloc asa.
Tu esti altul, altceva.
Chiar nu-mi pasa cine-oi fi
De-oi iubi, n-oi mai iubi
Poti sa fii oricum barbate
Fii ce vrei, dar fii departe.

Si daca socot mai bine
Sunt mai altceva ca tine.

marți, 15 martie 2011

Si ochii mint si fluturi mor, iubirea nu



Azi noapte, sufletul oftand
Mi l-am surprins si-i ca si cand
Blocata intr-un frau de viata
Mi-am inviat o nesperanta
Care cu mine s-a nascut
Dar sa respire n-a putut,
Care s-a frant fara sa zbiere
Sa tipe, urle de durere
Asa cum insasi e sortit,
Si-un fir de praf in infinit.

Fara sa stiu, macar sa stiu
Daca mai pot sau nu sa fiu
De mai am dreptul la suspin
Si fericirea sa-l retin,
Din cuibul cald si bietii noi
Spre teoria de apoi
Mi-am imbarcat fara bilet
Acest tablou, ce ieri absent
Nici nu l-as fi gandit cumva
Si eu cu el, din mila ta
Din grija pentru tine,
M-am luat cu el pe mine.

Puteam sa cred ori sa nu cred
Sa fiu o impostoare,oare
Voiajul meu cu fata-n soare
Nu s-ar fi suparat?

Dar nu, eu decantam prea mult
Si nu s-ar fi putut asa
Deci iata-ma, pierind in teama
Precum enigma dintr-o drama
Si culegand o renuntare
Pentru doi
Aceia doi fiind chiar noi
Fara a te-ntreba macar,
De ai habar
Om izbavi?
Inlacrimati
Ca doi copii
Si-aceia doi, aceia doi
Fiind chiar noi.


Acum, cand gandul mi-e lucid
Si trupul rece si neviu,
Prefa-te numai ca nu doare.
Sa cred atat! Ca mi se pare
Sa cred atat! Ca marea-i mica
Si gura n-are ce sa zica,
De-aia tace
Si carnea n-are ce sa-ti faca
De-aia zace
Si ca ma sti asa profund
Incat nu pot sa iti ascund
Doar prin nevorbe tot ce simt
Si sa te pierd, inmarmurind
Cu ochii-nchisi.

Sa cred atat! Ca mi se pare
Ca nu-ti mai trebuie vocale
Ca nu-ti mai trebuie consoane
Ca toate astea-s numai toane
Si ca m-auzi cum raspicat
Te ung in stele imparat
Caci n-am plecat
Si-mi pare rau, de crezi asa
Sunt chiar aici,in palma ta,
Spune-mi ceva...


Sa n-aflu ce-am aflat acu’
Cand nu mai pot sa fac nimic
C-acel oftat de care-ti zic
Nu eram eu,ci erai tu.

luni, 28 februarie 2011

Panorama infinit



Trage perdeaua,
Iubirea mea
Franeaza in noapte retina
Caci strans-am frumos
Un vis “c-as putea”
Si nu voi sa-l stinga lumina.

Nisipuri de smoala pe trupul meu frant
Sa teasa in taina oceanul
Iar tu pariind pe dragostea mea
Sa dai in adancuri cu banul.

Asculta in somnuri,
Iubirea mea
Cum zborul se coace o data
Iar ochii nu-l vad
Pretind a-l vedea
Prin lanuri de sarma ghimpata.

Caci nu Dumnezeu cusut-a ceva
Sa nu-l poti cuprinde din pat
Ci omul da clasa supremului Sfant
Cusandu-se unul de alt.

Tu strange-ma tare,
Iubirea mea
Caci simt ca respir bi-alert
Si de ma strivesti
Prin a ma avea
Sa sti ca din suflet te iert.

Apusul e-un raft cu nume de print
Din carti saturate de mers.
Cu buzele tale pe degetul drept
Coroana torida i-am sters.

Nu-i lume mai dulce,
Iubirea mea
Ca lumea cioplita azi noapte
Sicrie pe cer
Si nori in pamant
Dar orbii viseaza departe.

Inchide ochii si razi cu mine
Din foame de-aripe sa mori
Caci lumea aceasta traita privind
E pretul luminii din zori.

Inchide ochii,
Iubirea mea
Alunga firesc-ul in strada
Caci calea ferata
A trupului meu
E numai amorul s-o vada.

Cum fuge un om, in inima sa
Sa nu-si mai atribuie vina
Asa si prin noapte,iubirea mea
Fugind de lumini e lumina.

joi, 3 februarie 2011

Fii tu...


Fii tu acela care ma-mpresoara
Cu sarmul tavalit prin scortisoara
Si-am sa musc marul cel oprit cu nebunie
Lansand un legamant “ce-o fi sa fie”.

Si unde sa m-alunge Dumnezeu,
Ca sa ma rupa permanent de-aceeasi Eu?
Caci m-a trimis pe fundul marii si apoi
Ti-am inviat din niste alge si noroi.

Fii tu acela care sa ma spele
De stramtul mucegai crescut in piele
Si n-am sa ma mai tem de condamnare
Caci culpa e-omeneasca si om e fiecare.

Doar am sa las in urma mea uzanta veche
Cu ochi, cu buza si cercei prinsi la ureche
Sa fie ea loctiitorul meu in lume
Iar eu, un trubadur printre postume.

Fii tu acela care ma seduce
Cu visuri milenare dar uituce
Si-am sa te-afirm cu cordiala mea credinta
Caci ce simt eu e inuman pentr-o fiinta.

Am sa cutez a te urma in pacla sortii
Si-mi va canta un patefon greseala noptii
Iar aburi suspinand pe pieptul gol,
Ne vor vari intr-un voiaj fara control.

Fii tu acela care sa ma scuze,
De ochii ce privesc pandind acuze...
Si iata cum porneste,dragul meu,
Razboiul dintre noi si Dumnezeu.

Scenarii de nimic am strans in minte
Si lanturi adecvate de cuvinte
Dar cand sa-nfaptuiesc o razvratire,
Mi-e sete, sete de iubire.

Mai bine o fantasma ma corup
Decat sa fiu o sclava-n propriul trup!
Fii tu cel care singur ma dezlegi,
Sau mutual, releaga-ma pe veci.

Trandafirii


Oare cat de mort sa fii
Sa taci imnul inimii?
Sa nu-ti cante cine-ai fost,
Sa nu-l sti mai pe de rost
Doar lacune sa-i ingani
Ca un sclav fara stapani…

Mreje multe toarna-n tine
Sila rea de mult prea bine.
Si scolita in manie
Cauti tot dar nimic tie…
Caci un vis amagitor
S-a-nfundat, intamplator
In perceptia iubirii
Si pe data, trandafirii
Goneau spinii din altar
Si vazandu-i cum dispar
Palpitatii de petale
Mi te-ai dus sa mangai iar.
Prin geamlacul amintirii
Ai privit sfios, tiptil
Un abuz sentimental
Intr-o spaima de copil.
Dar asa, din zi in zi
Revazand acelasi tel,
Oare cat de mort sa fii,
Ca sa crezi si azi la fel?
In tot drumul tau umil
Fantomatic si umbros
Ai vazut vreo buruiana
Inflorind asa frumos?

N-ai bagat atunci de seama
Si-ntr-un suflet mi te-ai dus
Sa vezi roua cum se lasa
Pe coroana lui Iisus.
Si mizand pe adevaruri
Si pe-un dor impartasit
Ai varat in piept curajul
De-a iubi ce-ai mai iubit.
Si fiind asa aproape
Sarutand ca odinioara
Te simteai ca si cum lumea
S-ar roti intaia oara.
Cand visai asa ferice
Orizontul arborand,
Nu gandeai ca amagirea
O sa piara-asa curand.
Caci, in linistea aceea
Ei, cu tot pamantul lor
S-au cutremurat usor
Si in zeflemea, razand
Si-au scos spinii din pamant.

Oare cat de mort sa fii
Sa taci imnul inimii
Si sa uiti cum a muri
Asa crud si violent?
Din prezent pana-n prezent,
E-o petala lunguiata
Ce se cheama simplu… viata.
Insa nu-i nimic simplist
Intr-o viata de artist,
Caci ai inima un ciot-
Simti prea mult si pierzi chiar tot.

miercuri, 2 februarie 2011

Goblen




O sa-mi crosetez buzele intr-un fluture
Si-am sa le vaccinez impotriva sunetelor
Cu un rosu aprins.

Da, se vor cicatriza frumos,
Dar acele doua cuvinte tot se vor naste
De ici,
De ‘colo…
Si cei la care trebuie s-ajunga
Or sa le-auda negresit.

Cine stie,
Poate urechea va-nvata un glas nou
Mai selectiv, mai adecvat
Si va asimila pauzele cu rabdare
Iar momentele in care va vorbi
Vor fi mai mult,
Mult mai mult
Decat un discurs de buze desfranate.

Sau poate ochii, pacatosii ochi
Vor vorbi pe indelete
De sufletul meu.
Poate chiar va fi cineva acolo
Sa-i asculte fara sa judece
Slabiciunea din spatele lor
Si sa ierte fara sa-l doara cumplit,
Ambitia care m-a-mpins catre dezastru.
Si, cine stie...
Poate aceste doua oglinzi confuze
Chiar vor gasi ceva frumos de spus
Despre cine sunt eu.
Oricum, acel volum de dezaprobari si cotroverse
Nu-l voi starni eu,
Caci nu-i a mea aceasta infama culpa
Ci a ta, biata inima naiva.

Poate chiar mana isi va vari in incheieturi
Gesturi noi
Si pline de-ntelesuri,
Apte sa cantareasca optiunile
Si sa aleaga calea cea buna,
Decizia care sa nu-mi injunghie irevocabil noptile.

Un traseu simplu si usor
Pe care sa ma plimb agale,
Sa rad in suflet
Si sa iasa soare.
Sa asamblez culori
Si-alaturi pe poteci
Sa iasa flori…
Si nimeni sa ma-ntrebe ce-i cu ele,
Sa n-am secrete… lacrimand
Sa iasa mii de stele.

O sa-mi crosetez buzele intr-un fluture
Si-am sa caut acea carare de una singura
N-am sa te trag dupa mine, iubitule.
O sa ma chinui numai eu,
Ca sa nu te acuz in viitor
Ca m-ai privat de un esec
Pe care am sa-l neg
Cu vehementa.
Dar n-o sa plec ca sa fug de cuvinte.
Planeta mea va fi la fel de incetosata oricand
Si oriunde m-as afla,
Tot cu atatea tentacule fierbinti
Ce vor incerca sa-mi mangaie ochii
Ca sa planga iar.
E o singura diferenta intre cine sunt si cine voi fi atunci.
Gasindu-mi linistea
Am sa fiu libera
Si fara rezerve
Am sa las curiozitatile lumii
Sa-mi aplaude o durere ce s-a stins intre timp.
N-am sa mai fiu eu cea care tace jenata.
Atunci ea o sa se zvarcoleasca uimita
Ca nu-mi mai poate face rau
Si-o sa se tanguie umila ca o plastilina
Sub presiunea amprentelor mele vindecate.
Dar n-am sa rad ori sa ma laud,
Nu.
Am s-o iau si-am s-o asez cu grija in podul casei
In cutia cu vechituri.

Draga mea inima,
Nu dormi cand te strig
Si nu ma striga cand dorm.
Vezi tu, buzele acestea doua
O sa le crosetez intr-un fluture rosu aprins
Asa ca lasa-ma,
Lasa-ma sa sper ca gura mea
Va fi mereu un zbor departe
Caci numai gandul ca-s iubita
Atat de tare, de sublim
Ma inspaimanta foarte.

Si pot sa fac orice,
Orice!
Numai ideea ca nu pot
Nu pot s-o schimb.

Surplusul zilelor umane,
Starneste-n mine mii de toane
Si ma amesteca carnal
Cu ceea ce numesc Fatal.
Si poate totusi pot sa-ndrug
Discursul meu pana la rug
Sau poate rugul o sa-l scriu
C-un an o mie mai tarziu,
Si totusi, focul sa ma cheme
Ca sa ma arda mai devreme…

Polenul meu zace-n hartie
Durerea mea… un an si-o mie,
Culoarea ros’ e ravasita
Aripa mea-o necinstita.

Si-am fost si prunc si batranete,
Am fost iubire si tristete,
Am fost si mare-am fost si mica
Am fost tradare si furnica
Dar munte… munte de ma simt
E-aproape cerul si-am sa-l mint
Sau n-am sa-l mint, chiar am sa-l simt
Cum nori imi poarta-n mana dreapta
Si-i urc incet, treapta cu treapta.

Prapastia-i alaturi…stiu
Am sansa ori la mort ori viu
Si tremur constient, cuminte
Dar am un fluture din buze
Si gravitatia, ma scuze
Daca ma pierd printre cuvinte…

Inima mea, acum te las
Dar sa ma lasi si tu in pace
Caci fericirea, fluturasii
Nu au nimic de-a face.

Si eu ti-am dat tot ce-ai poftit,
Dar limite oare nu sti?
Ti-am dat si casa si ragaz
Dar cat de rea poti sa mai fi?

Eu daca cer vreun fir marunt,
Imi zici ca n-ai putea…
Dar eu fiind atat de om
Cum crezi ca pot asa?

A fost destul cat ai gresit,
Astazi lansez un bont
Si chiar de-mpartasim un trup
Te-anunt c-ai propriul cont.

Acum o iau de la-nceput
Un singur fluture-mi mai las
Pe buze…
Si inima poate ca n-am
Dar tot iubesc cu ochi,
Urechi
Si propriile-mi palme
Si inima ce-o ai,
Iubite
Si fluturi din hartie
Va fi destul
Pentru-amandoi
Vreun an si inc-o mie.

joi, 6 ianuarie 2011

Cum pretuim aproapele departe


Te-am cautat, iubirea mea
In razele sfaramicioase ale timpului
In misticul molatic al povestilor strabune
In vertebrele incandescente ale infinitului
Si-n baladele greierilor somnambuli
Care iarna, aproape morti,
Pareau inca a-mi vorbi de tine.

Te-am cautat, iubirea mea
In oasemintele miilor de faraoni,
Si-n turla bisericii
Cand dangatul clopotelor invata copiii
Sa-si fie parinti.

Te-am cautat, iubirea mea
In toate marinimiile lumii aceste
Si nu te-am aflat niciodata...
Pentru ca,
Acest cărăbuş inadaptat,
Pe care-ndraznesc a-l numi suflet,
Nu si-a inchipuit nici in cele mai sumbre reflectii ale sale
Ca te-ar putea gasi chiar aici,
Sorbind cu dragostea pe care,
Poate...
Poate-as fi meritat-o eu
Fatalul vis lui Narcis.

marți, 4 ianuarie 2011

Fiind femeie


Am savurat discursuri, numai frisca…
Parole cate vise-n bolti scanteie
Dar am aflat un chin notoriu,
Cand ce-i pe buze nu se misca
Cand tot ce am, e un memoriu
Si ma inchid intr-o idee,
Fiind femeie…

Port intamplari cum nici magia nu cunoaste
Cum nici Scriptura n-a rostit de Dumnezeu
Cum aripi n-or sa stie pazitorii
Caci cerul niciodata nu le naste
Ci le sadesc fiorii
Pe crime de-apogeu,
Murind in doi doar eu,
Un fulger nou si patimas
Reasteptand
Cand el, prea vechiul ucigas
Ma vrea plangand
Pentru un moft
Si ma impinge catre oft
Sa-si dovedeasa siesi ca-i din gral…
Si cu un zambet teatral,
Pretinde ca-i sunt zeie
Iar eu ma las asa usor,
Fiind femeie.

In nebuloasele acestea zbuciumate
Barbatul doar o data se descheie,
Si uita-n prima lui furtuna
Ca mori de zece ori pe noapte
Cand nu-i alinturi ca sa-ti spuna
Cand e-n minciuni echivalente
Cu basmele pentru copii
Cand tu le crezi desi le sti,
Le-auzi in fiecare zi
La fel de şchioapete la mers
La fel de dulci si fara sens
La fel de neimplinite
Ca dorurile tale
Neiubite
Ca gandurile tale
Ravasite
La fel de fara cheie
Ca anii care trec pe nesimtite,
Carand iluzii vechi si ponosite,
Fiind femeie.

Blesteme de iubire


Atatea flori de infinit in valea iernii,
Incatusate precaut de poleire,
Sticlesc pierzanii rebegite si m-adorm
Blesteme de iubire.

Ca vreau, ori ca nu vreau, desarta ceata
Orgolii felurite imi declara
Si chiar de lupt, deznodamantul scri-va mintea
Pe Colosseum si-n zapezi sufletul moara…

Ce tremur cald in asta lunga barbarie
Pe sub inghet trezind c-un candid somnifer
Mici firicele agresiv indepartate
Ce inca-mi poarta inima la cer.

Atatia nasturi rupti cu stangacie,
Camasi inofensive pe parchet
Si parca mana mea alunga vina
C-un bici din aracet.

Si-n lenjeria-ntunecata a distantei
Erotic radiind, buricul lunii
Imi lamureste promenadele ascunse
Ce-si cer ‘napoi nebunii.

Dar noi, asa scrantiti neavizati
Ne-alegem traiectorii laterale
Dar intentam, din cand in cand un apropo
La clipele vitale.

Si renegand duimul de emotii
La gura sobei nedormind atat de des
Cu cearcane adanci din greu pretindem
Ca am fi inteles.

Dar ce-i de inteles cand teorema
Lucorii colosale se scindeaza
In doua lacrimi ce-si abroga adevarul
Si nu mai lumineaza…

E iarna-n ligamentele sortirii
Vicisitudini integral de feminine
Ce nu starnesc detentia tristetii
Ci declansarea nepasarilor de sine.

Atatea flori… fagaduinte pe muteste
In doi amanti cu alergii la parasire
Si ninge ca in basme… si m-adorm
Blesteme de iubire.