duminică, 26 decembrie 2010

Crepuscul



Nu poti fi ce nu vrei
Dar poti vrea ce nu esti
Si-apoi cine transforma
Amintiri in povesti
Daca nu libertatea
De-a iesi din obscur
Ca sa-nveti o lumina
Si s-o mori prematur.

Ma gandeam la crepuscul
Cum e altfel mereu
Numai insasi iubirea
A aceluiasi Eu
Se destinde aievea
Cu flori in cununa
Intre patru zabrele
Din carne strabuna.

Si mi-am zis ca nu-i zi
Sa n-o plangi la sfarsit…
Cate patimi de jad
Se imprima subit
Pe un chip cunoscut
Dar atat de strain
Cand in clipa suprema
Judecatii ma-nchin.

Dar se pare, retina
A-nceput sa clacheze
Caci planteaza un vis
Ca apoi sa-l reteze
Aspirand la mai mult
Cand din limite stie
Unii oameni-pamant,
Unii oameni-hartie.

Dar traim deformat
Cugetand la fumur
Si catand in divin
Un anume cusur
Ca sa-l facem nimic
Ca noi insine, da…
Trebuia dar, oglinda
Si-apoi altcineva.

Ma gandeam la crepuscul
Ce-l socot ca-i al meu…
Numai insasi iubirea
Ne surprinde mereu
Chiar si daca-i aceeasi,
C-o floare in par
Si cu umeri nutriti
In sorginte de mar
Ea, cu umbrele ei,
Laudata sa fie!
Unii oameni-pamant,
Unii oameni-hartie.

luni, 20 decembrie 2010

Fiare vechi


Ma chinuie sufletul, Doamne,
De cand l-am filtrat genunchind,
Caci Toma mai bate un cui
In “Azi-ul” acestui pamant.

Si n-am necesara lumina
C-un gand lacrimal sa retez
Aceste rotatii obscene
Ce-astupa nevoia de crez.

Si cade ciocanul pe Terra,
Cutremure lungi fermentand,
Iar iadul domina pe creste
Iar eu nici nu stiu cine sunt.

Doar nume de prunc din iubire
Crescuta pe aripi de viu
Si poate ca-nsemn o sortire
Departe de globul pustiu.

Caci din cicatricele tale,
Lumesc coviltir m-am ivit
Si numai din doruri paterne
Un streang mi se-arata ca mit.

Mi-ai dat asasinii credintei
Sa-i cresc in mirajul miop,
Sa vad din tavan cum ma zgudui
Ca n-am vrednicia de “Stop”.

Hraneste-ma astazi cu duhul,
Si-n toamna ultima ata,
Sa-mi lase puterea sa-mi iert
Ce-am fost inainte de viata.

Te rog, scump parinte, ma cruta
Ca am doua buze si frig
De-atata iubire de bestii
De-atata nefast pe nimic.

Revarsa-mi lunete de proaspat
Pe ochii-mi satui de noroi
Si-arata-mi in fiarele vechi
Un dangat de ere-napoi.

Ma racaie inima, sfinte
De cand tot forfoata hai-hui
Si-n ochii-ti rabdari, iata! Toma,
Mai vine sa bata un cui.

De unde atata curajul,
Sa-ti uite schimbarea la fata?
In cer numaram pe milenii.
Aici, pe estrada, o viata…

Umani, ne desparte un unu,
De ceea ce e si ce pare
Si sufar ca n-auzi ce strig,
Caci Toma se-avanta prea tare.

Opreste-i, divine, calvarul
Caci nu e nimic mai anost
Decat sa gasesti adevarul
Si-apoi sa-l renegi ca un prost…

Panseaza-ti, parinte, auzul
Cu imnul acesta celest,
Si-n dulcea-ti blandete suprema,
Mai iarta si cuiul acest.