joi, 23 februarie 2012

Nadejde


Doar trebuie sa cred ca dincolo de valuri,
Cand soarele le-nnoata si branhii isi gaseste
E pururea magia ce nu cunoaste maluri
Si supranaturalul ce nu ne paraseste.

Ma-nteapa revarsarea tonțiilor umane
Si ma complic cu lupta de-a-mi da un nobil sens
Dar cad in nevrozisme, m-asfixiaza toane
Cersindu-mi un miracol si-un alt subinteles.

De ce nu-s doar o floare, durerea pamanteasca
S-o pot goni de-acasa cu-al vantului decret?
Sa-mi scot boboc in soare, iar el sa ma-ncalzeasca,
Sa mor la prima iarna, sa n-am niciun regret…

De ce nu-s animalul privat de ratiune
Vulcanul de-aspiratii sa mi-l indes sub blana?
As sta in cusca sortii, dormind o rugaciune
Si-as multumi din coada faramelor de hrana.

De ce mi-a dat El Domnul toiagul misiunii
De-a asista-ntru totul declinul rasei mele
Sa simt rusinea ierbii sub care zac strabunii
Cand aurul din suflet se schimba-n tinichele…

Dar trebuie sa cred ca dincolo de ceruri
E-o scumpa luminare ce ne bronzeaza viata
Doar trebuie sa cred in mii si mii de feluri
Sa pot sa-ndur taisul trezirii dimineata.

De ce, Eu- tristul mar, ciudate infratiri
Ma pun ca sa simt vina omizilor din pom ?
De ce-mi asum chiar drama intregii omeniri?
De ce sunt iata, om?