miercuri, 28 octombrie 2009

Il voi gasi!

Mergeam ca de-obicei pe drumul meu,
Programul se-ncheiase,
Plecam atunci spre casa,
Si respiram un aer greu…
Acasa…nu m-astepta nimeni la masa.
Zilele decurgeau la fel,
Servici, o carte buna,
Si noaptea nimeni nu venea,
Sa-mi spuna noapte buna.
Ma intalneam cu cunoscuti,
Acelasi vechi salut,
Venit de pe aceleasi buze,
Ce amortisera demult.
Acasa, daca-as putea sa-i spun asa,
Ma asezam pe un fotoliu,
Si cu o ceasca de cafea,
Ma adanceam in doliu.
De pe balcon se mai zareau,
Flori stinse si uscate,
Ce alta data-mi luminau,
Noptile-ntunecate.
Si ma lasam, deja firesc,
Purtata-n ganduri aspre,
Cu ochii-n stele ce lucesc,
Si-n vinovatii false.
Lacrimi fierbinti se prelingeau,
Usor pe-obrajii-mi rosii,
Si doar atunci se mai opreau,
Cand imi cantau cocosii.
Si iarasi ma ridic din pat,
Uscata si pustie,
Cu-acelasi zambet stins si fad,
Merg in bucatarie.
Acolo ma asteapta iar,
Doua tacamuri reci,
Ce se strofoaca in zadar,
Sa sparga pietre seci.
Pietre nascute din durere,
Si amintiri carunte,
Ce-au inceput sa mi se-ntinda,
Tot mai adand in frunte.
Aceeasi ceasca de cafea,
Aceeasi lumanare,
Ce-am luat-o cu speranta ca,
Va arde-ntru uitare.
Aceleasi haine in dulap,
Acelasi chip mahnit,
Aceleasi gropi se-aceleasi urme,
Pe drumul obosit.


Mergand pe-acelasi drum spre lucru,
Fara dorinte, fara vise,
Neindraznind a ciocani,
La usi ce par inchise,
Un chip misterios si nou,
Rasare-n calea mea,
Si c-o privire tainica,
Ma-ndeamna a-l urma.
Eu tac privind la pasii lui,
Si merg cu el in ceata,
E primul dupa-atatia ani,
Ce vine-n a mea viata…
L-as intreba eu cine este,
Dar drept sa spun mi-e teama,
Sa nu fie doar o poveste,
Un vis ce-n mine se rezeama.
Si tac, si merg nu spun nimic,
Il insotesc pierduta,
El este nou, iar eu sunt vechea,
Si-aceeasi abatuta.
Nu stiu de cat timp il urmam,
Nu stiu, nici nu-mi pasa,
O vorba sa-mi fi spus atunci,
Si-mi umplea inima.
Nu-l cunosteam, dar nu mi-era strain,
Era ceva in ochii lui tacuti,
Sclipeau aparte-atunci cand ma fixau,
Cu toate astea inca erau muti.
Eram in varful unui munte-nalt,
Nici nu stiam cum am ajuns acolo dar nici nu-mi pasa,
Priveam la el, privea la mine si simteam,
Simteam ca dintre toti doar el ma-ntelegea.

Ne-am asezat pe iarba si stateam cu ochii-n stele,
Iar ele straluceau mai tare ca-n toti vecii,
Mainile noastre-ntr-un fior se impleteau,
Si noi in valul cetii.
Cand noaptea a venit si ne-a atins obrajii,
Mainile noastre inca mai erau lipite,
Si ochii lui albastrii suspinau,
Privind la mii si mii de clipe risipite.
Dar nu era strain, acum imi aminteam,
Uitandu-ma la el ma regasisem,
Era baiatul ce odata il iubeam,
Cu el tot viitorul mi-l cladisem.
Cum s-a-ntamplat? Cum de-am uitat?
Acum totul parea mai limpede,mai clar,
Mintea l-a dus departe, dar inima mi l-a pastrat,
In adancul ei cel ferecat.
Si-atata vreme n-am stiut,
Ce am avut si ce-am pierdut.

Mergand ca de-obicei pe drumul meu,
Si cautand oriunde acel zambet,
Imi jur ca-l voi gasi chiar de va fi nevoie,
Sa roscolesc pe rand, suflet cu suflet.
Eram copii dar nu era o joaca,
Si am crezut ca dragostea s-a inecat,
Odata cu acel lantisor pe care l-am aruncat,
In mare…
Dar oare…?
Cum?
De ce acum?
Probabil a venit un val,
Si l-a adus la mal…
Si-odata cu el, acelasi rasarit,
Astazi imi pare diferit.
Si fiecare soare ce va rasari,
Ma va invata inca o data a iubi…
Si voi trai,
Doar cu speranta…
Nu voi mai astepta,
Nimic in viata…
Il voi cauta eu,
Si voi pastra mereu,
Zambetul lui.
Si intr-o zi,
Poate aici,sau peste mari si tari,
Imi va raspunde la chemari,
Si-l voi reintalni…
Il voi gasi!!!!

Si-atunci cand il voi revedea va sti ca-mi pare rau,
Si cand in ochii mei se va uita,
Va sti ca mi-a fost greu.
Si-atunci cand il voi saruta buzele mele-I vor sopti iubire,
Si amandoi vom naviga,
Prin nopti de fericire.
Si-atunci cand mainile noastre se vor atinge,
Si amandoi ne vom privi,
Dragostea noastra totul va inginge!
Il voi gasi!

Il voi gasi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu