miercuri, 28 octombrie 2009

Apocalipsa

Gradina Raiului se clatina pustie,
Sub rasetul demonic al satanei,
Iar Dumnezeu asteapta sa mai vie,
Vreaun credincios pe sub o aripa de inger.

Priveste rabdator la poarta din Eden,
Ce nu s-a mai deschis de-atata vreme,
Din ochii Lui cei calzi lacrimi tot cern,
Furtuna aspra peste-ntreaga lume.

Deschide pumnul si priveste in trecut,
Si-si aminteste cum din El crescura toate,
Inchide ochii, vede tot ce L-a durut,
Si lumea se cunfunda-n noapte.

Si cum din sir de amintiri,
Deschide ochii plansi de fapte,
Alunga chinul crudei nemuriri,
Apoi trezeste soarele din moarte.

Si sta tacut privind la cei ce L-au uitat,
Pe chipul Lui cel bun scrie “Iertare”
Iar noi pasim nepasatori pe strazi,
Fara sa ne gandim vreun pic ca-L doare.

Asculta vorbele fapturilor ce poarta chipul Sau curat,
Si necredinta celor care-L ponegresc.
Asteapta ca un glas oricat de mic si-neinsemnat,
Sa-I strige “Tata! Te iubesc!”.

Si asteptarea grea, chinuitoare-L schilodeste.
Portile iadului zornaie incinse.
Ramane rabdator, inca priveste,
Cum copilasii nu-L mai cauta prin vise.

S-a saturat s-asculte ruga prefacuta,
A celor ce se afla in impas.
Apocalipsa se apropie tacuta.
Mult a mai fost…putin a mai ramas.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu