miercuri, 28 octombrie 2009

Fluturele de zapada

Ninge. Ies in pragul casei mele si privesc ninsoarea.
Vantul imi bate-n fata cu putere,
Ma mangaie taios si cu durere,
Ma duce-n universuri albe. Ma cuprinde visarea.

Tot ninge. Stau pierduta in sanul inghetat al iernii.
Fulgii de nea nu-nceteaza sa cada.
Ma transform intr-un om de zapada.
Si vin copii sa ma vada,
Tragand cu greu printre troiene sanii.

Inca mai ninge. Nu mai zaresc nimic in jurul meu,
Dar mai traiesc cat sa simt racoarea ghetii,
Sub soarele nevazut al diminetii.
Respir un aer inghetat si greu.

Ninsoarea se opreste. Si om din nou ma fac
E deja seara si se-aud colinde.
Si-o amintire din copilarie ma cuprinde.
Decembrie 2002. Afara ninge.O fetita sta pe-un prag.

Privea cu un zambet vesel la ninsoare,
La lumea alba ce in ea se troienea,
Si-n fiecare fulg de nea vedea,
Doar fluturi de zapada ce-nvatau sa zboare.

In casa focul ardea aproape stins, mocnit.
Copilul facea pasi grabiti spre casa,
Doi cozonaci fierbinti o asteptau pe masa,
Iar ea privea la ei cu-un suras pofticios si fericit.

Parintii ei erau plecati la cumparaturi pentru Craciun.
Copila statea si privea la fluturi de zapada,
Iesise curioasa iar in strada,
S-asculte cum cantau copii colinde in Ajun.

Privea la stele si isi dorea cu foc,
Sa il cunoasca intr-o zi pe Mos Craciun,
Era un suflet inocent si bun.
Ninsoarea nu se domolea deloc.


In gerul aspru si-n fulgii ce cadeau fara-ncetare,
Fetita stranse-n pumn un fluture alb,
Si vocea ei rasuna in neant.
“Vreau sa-l vad pe Mos Craciun”-striga ea cat putu de tare.

I se-mplini dorinta-n seara-aceea de Ajun,
Cand adormii venira renii dupa ea,
O luara si zburara cu sania,
Direct in tara alba a lui Mos Craciun.

Cand au ajuns,mosul a luat-o-n pumnul sau incetisor,
Si dupa ce i-a vorbit de reni si spiridusi,
Care se ascundeau pe dupa lazi ghidusi,
I-a pus ceva in palma…un fior.

Cand copilul a deschis pumnul mic si gingas,
Si a zarit un fluture de zapada,
Aproape nu-i venea sa creada,
Ca tine-n mana-asa un fluturas.

De dimineata s-a trezit cu el in palma,
Dar i-a fost mila sa-l mai tina strans,
Si desi i-a fost greu si-a plans,
L-a lasat liber ca sa zboare fara teama.

Ce zambet poate fi mai pur si mai curat,
De cat al unui copil ce tine in palma un fluture,
Si ii e teama sa-l miste sau sa-l scuture.
Ce poate fi mai frumos si mai nevinovat?

Ninsoarea din nou s-a pornit iar vantul e navalnic,
Raman asa gandindu-ma la mine,
La locul in care imi era atat de bine.
Si ma inalt iar-om de zapada falnic.

Fluturii-aceea albi si reci fruntea-mi brazdeaza,
Si-mi amintesc de cozonacii calzi,
De caldura, de-mpodobitii brazi.
Iar luna se ridica,ma vegheaza.

Si intru-n casa peste-o vreme, ma var in pat cu greu,
Cu visul sa mai fiu odata mica,
Sa pot sa zbor precum o turturica,
Sa ma imbratisez cu lumea alba,
Si sa te tin din nou in pumnul meu,
Fluture de zapada.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu