duminică, 30 octombrie 2011

Soapte


Cum curgeam pe malul marii
Vanand nori in plapumi mari
Ingeri plictisiti de pace
Deghizandu-se-n tantari
Imi sopteau o suferinta
Si-n desisurile gri
Ale podurilor palmei
Imi crestau ca nu mai vii.

Iara lacrimile-n cute
De obraji mi se-nseuau
Urmarind in biet amurgul
Cum corabii se iubeau
Pe sub valurile rosii
Ros’ ca buzele-mi de-atunci
Cand ne provoca amorul
Sa visam gene de prunci.

Ma oxigena ambiguu
O latent-actionare
Alergam taras nisipul
Si simteam cum doare, doare…
Si ravneam sa-mi tangui buza
Pe falangele-ti pustii
Iara tu sa-mi aperi umbra
Ca si cum m-ai mai iubi,
Sa-mi rastorn fatalitatea
Intre umerii-ti fierbinti
Si la irisii tai tandri
Sa ma-nchin ca la doi sfinti.

Dar in schimb toti pescarusii
Ma mancau cu disperare,
Mai planau un ceas sau doua
Si mureau de remuscare
Iar c-o briza ascutita
Din pierdutul paradis
Ingeri plictisiti de pace
Imi sopteau ca te-am ucis.
Proiectam supra-negarea
In desisurile grii,
Mi-era frica sa-i intreb
Daca-nvii a treia zi,
Daca zambetul tau fraged
Ce m-ar face fericita
E-o intrupare validata
Sau o masca reusita.


Doar crepusculul si marea
Poate stiu ce simti, ce esti
Daca irisii ti-s umezi
Printr-un vis cand ma gandesti
Caci acum ca-ntreg destinul
A caznit speranta-n cui
Mergem sa-mbatam durerea
Fiecare-n marea lui.

duminică, 23 octombrie 2011

Marele cuvant


In umbra marelui cuvant
Zburat-au anii rand pe rand
Dar saturati de-ngenunchere
S-au apucat subit sa-i zbiere
Ca in bocceaua cu-amanunte
Au mai ramas lumini fecunde
Si astrii renegati de luna
Dar care lucie-mpreuna
Ca sa suprime rana toata,
Si-nvie lumea de-altadata.

Acest cuvant, ce sincer pare
Compus cu multa imfocare
Repetitiv si gol pe buze,
Se face mic si-si cere scuze
Si-i prea jenat, asa, de sine
Sa ceara mult si sa domine
Sa jure tot pentru mereu,
Mizand pe “Noi”, sa joace “Eu”.

Cuvantul marelui cel mare
Starpit de cruda-i remuscare,
De evolutia-i in panta
Si acuzarea-i denigranta
Citeste-n carti si se admira
Citeste-n el si se desira
Cum un amurg desfata vara
Ca-n prima noapte, domnisoara.

Domol si fraged si cu-ncetul
Recita tandru alfabetul
Si palid, caut-o scapare
O potrivita deghizare
Nu iar sa-nsele umeri goi
Ci ca sa plece dintre noi.

Caci marele cuvant iubire
Si-a cam iesit de tot din fire
Caci marea lume si-l asuma
Nu ca pe-un tel ci ca pe-o gluma
Si-l fecundeaza iute-n minte
Cu scop misel nu fiindca-l simte.

Caci marele cuvant iubire
S-a sufocat de pomenire
In sec, articulat robotic
Si susceptibil de haotic,
De-a ne fura cu primul val
Ireversibil si total
Si marii oameni sa-l indice
Ca ne-a jucat ca pe popice
C-a inhalat frumosul vietii
Si-a insuflat tacerea ghetii
Asupra cerului de-azur
Ce ne tot ninge incojur
Cu fire rare, grizonate
Prelinse din siguratate,
Ca-I vina lui, dement farsist
Cand homo sapiens e trist,
Din culpa lui, vorba infima
Umana rasa se deprima.

Caci marele cuvant iubire
Plamanii nu stiu sa-l aspire
Si fara visuri spre inaltul
Il dam la unul si la altul
Ni-l insusim asa, sa fie
Eu ti-l soptesc, tu-l legeni mie
Si ne rugam dezagreabil
Ca azi sa sune veritabil.

Un uliu sadic stand in ram
Ne descifreaza langa geam
Gandind absurd la fericire
Dar nimeni arca nu ne-ntoarce
Cand Dumnezeu de timp ne stoarce,
Cand marele cuvant iubire
Se regaseste in porunci,
In ochii miilor de prunci
Stiind concret c-o disparea
Dar iarasi cu speranta-n maine
Isi plange devenirea sa.