duminică, 31 octombrie 2010

Poemul paradisului pierdut


Cocioaba sufletului meu nu-i deloc mare
Nici intesata de smaralde, giuvaiere
Care sa miste in tavane fascinante
Precum o ploaie de lumini
Tanjind spre polul cel mai nord.

N-am coridoare de matase, lungi ca timpul
Misterioase precum luna potcovita
De primul tau sarut,
Nici nu priveste din peretii zgrumturosi,
Cum plang invinetita de cosmaruri
Monalissa.
Si dorm degeaba, iar si iar
Caci ma trezesc mai ostenita
Decat un sclav ce cara singur
Bustenii vechilor paduri
Si cade, cade, se farama…

Iar dimineata,
Nu imi canta vreun Chopin
Ca visul rau s-a incheiat
Si ma strofoc s-abandonez,
Sa nu mai stiu,
Sa uit
Ca te-am visat
Cu alta inima ce nu ma mai iubeste
Si cu alti ochi ce nu ma cauta
Ma simt, ma vad, ma vor.
Cu alta sarutandu-ti pieptul gol
Cearsaf nemirosind a mine
Zambind din patima-n extaz
Mai fericit ca niciodata
Dormind cu alta langa tine...
Fara sa sti c-aud si eu ce-i spui
Fara sa-ti pese nici de-ai sti…

Si muntii sunt departe de fereastra,
Si marea revarsata nu-i albastra
Decat in ochii ei asemeni tie.
Si eu te stiu… dar ea te stie
Printre nisipuri de copilarie
Si-n leagane mai vechi
Caci de-aia n-o pot alunga
Din viata ta,din mintea mea,
Acum cat nu e prea tarziu.

Nu chem vreodata bucatari italieni
Decat pentr-un miros amagitor
Ce-s nevoita sa-l tin strans
Pe chipul meu si-n gura mea
Sa rad cu ea, sa zic cu ea
Tot ce nu simt,
Ca nu cumva
Sa supar dulce pacea ta.
Dar pacea mea se frange-n crengi
De clipe sincer-esuate
Caci nu-nteleg de ce,
De ce?
De ce nu poti sa ma-ntelegi?

Asa-i cocioaba sufletului meu,
Plina de rani care le vezi atat de sters
Ivite-n mers
Atat de rar…
Si lacuri de tristeti catastrofale
Ce recunosti din buze,
Da-n suflet nici macar,
Nu le privesti.

Si nu mai pot s-ascult “iti cer iertare”
Caci vad ca pielea ta nu se-nfioara
De temerile mele, decat in vise noaptea
Dar nu de mine ca de parul ‘cela lung,
Ce-ti mangaie obrazul,
Ce l-ai placut odata foarte
Si poate ca invie
Poate,
Desi nu-mi spui nimica mie.

Cocioaba sufletului meu nu-i deloc mare
Mi-e frica, pier fara scapare…
Caci tot mai mica se transpune
Cu fiecare vis ce nu ti-l zic
Cu fiecare vers ce nu-l citesti
Cu fiecare lacrima profunda
Ce mi-o acuzi de egoism
Cu fiecare leagan in care v-ati atins
Palmele mici si moi,
Cu fiecare zi de scoala,
In care-o simt alaturi tie
Precum o rima pe hartie.
Cu fiecare ora-n care
Sunteti prieteni asa buni
Si ea te suna sau o suni
Pe tonuri amicale,
-Imi zici tu-
Dar altfel imi traduce sufletu’…

Si-acum ma frang asa fatal,
Cu-aceeasi poza izbitoare
Pe noptiera celei care
Involuntar, privind la tine
Ucide ce-i mai bun din mine.

Si iar ma-nvinetesc de dor
Si te-as lega la maini, la ochi...
Te-as duce undeva ca sa te nasti
Numai cu mine.
Si tot cu mine sa te creasca prea frumos
Iubitii tai parinti.

Dar adorm iar plangand din greu
Fara sa stie Dumnezeu,
Ori Monalissa sa ma vada.
Si maine, maine n-ai sa crezi
Ca v-am simtit facand amor
In propriul nostru dormitor.

Cocioaba sufletului meu e locul sfant
In care eu,
Juram ca n-o sa intre ea…
Dar cum o porti nerenuntat
N-ai sa-ntelegi ca departam
Aceste nopti in care noi
Puteam sa stam alaturi, goi
Si-n pat si-n fiecare vis.

Chopinul tace-n zori de zi
Si timpul mi-l intuneca prea lacom.
E luni,e marti
Apoi e miercuri
Chiar si in zilele de joi
Te vad prin frunzele de vie
Si tot mereu apari asa
Aproape ei, departe mie.

Iubirii tale sa ma-nghita
In noaptea asta sangeranda
Am cerut,
Dar nu-ntelegi,
Esti prea departe sa-ti citesc
Poemul paradisului pierdut.

marți, 26 octombrie 2010

Lumina nordului

Migreaza natii de senzatii
Din stele-n miez de-articulatii
Si-adorm gigantele-asteptarii
Cu prora-mfipta-n limba marii.

Ma descompun in cenusiu
Si-astept chemata sa-ti re-fiu
Dar linistilor ma prezic
Caci tu nimic ,nimic,nimic…

Ma biruie 'cel tren prafos
Caci nu distinge un frumos...
Dar tot sarut inamorata
Plecarea ta desfigurata.

Damneaza-ti ochii, oh, amor
Alta prezenţă n-avand zbor.
Precum lapona sa ma-nchini
A nordurilor vechi lumini.

Si captivati de propriul jug
Asupra zorilor ce fug
Vreo silnicie nu va fi
Caci impreun-om ispasi.

Si zau, de-n suflul partajat
Vreodata ti-oi fi reprosat
Ca nu-i destul, ca nu mi-e bine
Vorbea nevoia mea de tine.

Tu iarta-mi clipele de ger
Cand am mai mult dar nu-ti ofer
Din teama sa nu-mi dai ‘napoi
Nostalgicele buze-n doi.

Si-abia atunci, vom sti iubi
Total, complet ne-om defini
Pacatul primilor parinti
Pe-ai mandolinei ochi cuminti.

Acum ma tremuri si-i pustiu,
Spre inoptatul timpuriu.
Dar maine iti astept in gara
Alienari de vreme-amara.

Si te intampin cu candoare
Si imi ingaimi o tulburare...
Doar pasiunea-ti conturez
Si-apoi,e lege, lacrimez…

Caci nu s-a scris idolatrie
Mai flux decat ce port eu tie,
Iar maine-n gara coborat
Te voi slavi mai mult de-atat.

Migreaza natii de senzatii
Din stele-n miez de-articulatii
Si te iubesc in dor de zmeu,
Portal etern spre sfantul eu,
Lumina nordicului meu.

luni, 25 octombrie 2010

Alb-negru


In timp ‘napoi cam mii de oase
Din ochi navalnici inchizand,
Sub biciul nobililor albi
Sta robul negru suspinand.

Poienile de verde crud,
Paduri de galben ori de nea,
Stapanul arunca-n plictis
Captivul doar imagina.

Si muntii lumii inaltau
Mosii mai mari ca umbra lor
Iar sclavii toti gandeau la ploaie
Ca unt-de-lemn liberator.

Coliba robului smolit,
Curgea in plans de copilas
Iar mandrul alb tuna de groaza
Caci nu avea niciun urmas.

Si avusese femei sute
Precum e Terra de fertila.
Nu dormea noaptea procreand
Doar fir albit de griji si sila.

Ca un nebun privea pe-ascuns
Cum sclavii sai faceau amor.
Ghicea un pantece crescand
Si ucidea samanta lor.

Avea si el sotia sa,
Dar unde nu-i respect si pace
Din uniuni de piatra stinsa
Un prunc aievea nu se face.

Si-n sanii de amante tandre
Un ceas, hai doua, fie-i bine
Simtindu-se altcineva
Mereu inapoiand la sine.

Stapanul vechi avea un rob
In truda sa cu chip blajin
Iubind pe fratii sai frumos
Plangand la vis, zambind la chin.

Si munca sa de-o ispasea
Mai ajuta vreun subrezit,
Jurand adanc ca alb cu negru
E tot asemeni plamadit.

Iubea in taina o mulatra,
Si ea la fel iubindu-l dara,
Misterul sfant a divulgat
Iubirea lor, sonet de seara.

Dup-un preludiu infinit
Si schimbul gingas de amprente,
Cei doi iubiti s-au contopit
In gesturi grave,imprudente.

Si prima oara s-au atins
Cu sufletul jilav
Iar doamna lui plangand i-a zis:
“A ta, stapane sclav…”

Si dragoste sorbind priviti
De albul pervertit
Copii n-avusera nicicand
Pana intr-un bun sfarsit.

Iubire mare-n casa mica,
Lumina oarba-n suflet plin
Le darui Iisus o fiica,
Ca-n codrii desi, izvor senin.

Si cand tinea la pieptul sau
Copila ca o floare
Ii conjura lui Dumnezeu
O zi nemuritoare.

Bolnav de gelozii interne
Stapanul greu s-a maniat
Si-ntr-un negot in piata veche
Odorul li l-a dat.

Un tata-i tata totdeauna,
Copilul vietii de-i dorit
Cu o femeie, numai una
Dormind pe bratul sau iubit.

S-a dus harapul nostru trist
Prea implorand fetita sa
Dar albu’-n hohote de ras
I-a zis ca n-are ce sa-i dea.

A inceput, cu glasul stins
Sa intoneze inaltimii
Cu litere-omenesti un gand
Nutrit de insusi heruvimii:

“Sa manui trupuri, la ce bun
Caci s-or desprinde-n cadaver.
Mai bine mangai spirit drag
Si-astepti rasplata multa-n cer.

Tu veselii in piele n-ai
Caci rau e sufletul ce-l tii.
Mi-ai luat supremul laic tel,
Dar si in cer eu am copii.

Si-aceia in instrainare
Nu poti sa-i duci, nobil barbar
Si dorul meu va fi de-a pururi
Corabiilor dulce far.

Si-mi voi gasi copilul scump,
Chiar de in umbre ma descant
Si-n cimitirul fara cruci
Ne-or plange crucile-n pamant.

Dar tu, pe tine cin’ te plange
Cand doar ranchiun-ai semanat
In universul fulgerarii,
Cand nici nu mori si esti uitat?

Ce vrei sa-ti mosteneasca pruncul,
Dureri, invidii, vicii grele?
Cum vrei sa porti in palme viul
Cand ai de dat numai parcele?

Degeaba totul, vag stapan
Te tine visul ca-ntr-un cleste...
O viata ai, o viata pierzi
De nimenea nu te iubeste…”

Turbat de furie-albitura
A strans in graba un cutit
Pe pielea neagra dar curata
A robului nebiruit.

Femeia lui privea la cer
Zarind cu magulire
Copii lor jucand cu tatal
Eterna fericire.

Imbatranit, nu trece mult
Stapan de gheata moare
Iar oamenii se strang buluc
Ca la insuratoare.

Priveghiul curge-ncetinel,
Ospat divin se-asterne
Dar niciun chip ce l-a stiut
O lacrima nu cerne.

Sotia lui,langa cosciug,
Din urma scump sarutul…
Il baga popii in pamant
Sa-i putrezeasca lutul.

Si seara, neprivind la cer
Amante nu-l suspina
Pe el, ce vesnic se credea
Un munte de lumina…

Iar cea cu care adormind
Isi depanau balada
Sta treaza noaptea nu de dor
Ci calculandu-si prada.

Acum, ramasa patronand
Stapana si-a zambit
Citind pe fiecare frunte
O sansa la profit.

Dar nu iti dau suprematii
Marete decoratii,
Cat te rastoarna in stapan
Iubirea pentru altii…

duminică, 24 octombrie 2010

Manual de iubire

Iubeste-ma cand soarele e jos
In cate raze, atat de luminos…
Saruta-ma cand soarele s-a-ntins
Pe cat albastru,la fel de necuprins…
Framanta-ma cand soarele-i curtat
De cate flori,atat de parfumat…
Mangaie-mi ochii, cand soarele apune
Pe cate gene, la fel de fara nume…
Alinta-mi visul, cand vantul s-a-mpletit
Prin cate plete, atat de infinit…
Atinge-mi mana, cand valul s-a sculat
In cate mari, la fel de zbuciumat…
Alina-mi dorul, cand beznele se cern,
In cate inimi, atata de etern…
Iubeste-ma, din noapte pana-n zori
Cu cate stele, de-atatea mii de ori…

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Chaos

Vertijul noptilor aceste
Cand vantul urla fara veste
Si cerul crapa prea devreme
In palpairi lacrimogene…
Te rog mai spune-mi inca, inca
Doar cine, cine, spune-mi cine?
C-o pasiune prea adanca
Revine iar si iar revine
Numai sa ciocane la mine
Vertijul noptilor aceste
Ce vrea in noi si nu mai este…

Soptind cu luna-n Da si Nu
Esti tu acel, acel esti tu?
Cand cerul crapa prea devreme
In palpairi lacrimogene…
Raspunde-mi inca, implor , inca
Esti tu acela ce plangand
Indeamna valul catre stanca
Si ochii mei intersectand
O stea cu tine, numai tu…
Dormind cu luna-n Da si Nu
Esti chiar acel, acel esti tu?

Iubindu-mi buzele-nzestrate
Cu visuri lungi, scandalizate
De aroganta neimplinirii
Acelasi tu, ce-odata mirii
Mi i-ai jurat... Mai jura-mi inca
C-o pasiune prea adanca
Nicicum inelul ci povestea
Ce face vantul sa-si dea vestea
Si crape cerul prea devreme
In palpairi lacrimogene…

Vertij de nopti diforme, grele
Si vant urland durerii mele
Colibe moi din praf de stele.
Si lacrimarea graviteaza
Si ochii mei intersecteaza
O stea in doua puncte stangi.
Si eu tot plang si tu ma plangi...
Te rog, doar striga-mi! Cine, inca?
C-o pasiune prea adanca,
Revine iar si iar revine
Numai sa ciocane la mine...

Soptind cu luna-n Da si Nu,
Esti tu acel, acel esti tu?

joi, 21 octombrie 2010

Revolta unanima


Ne chinuim cu matematici dure-n şcoală
Să scoatem infinit din mînă goală.
Şi nepasarea voastră se vîntură tiptil
În universul nostru cu lacrimi de copil.

Mai nedormiţi, mai obosiţi creem ambiţii
Ce pier apoi in nemiloase coaliţii.
Şi creştem, ne trezim dormind in gară
Şoptind cultură si sorbind numai ocară.

Am ascultat prea multe şi-n somnuri ne-am crucit…
În loc să progresăm, ne-am îndobitocit.
E-atâta performanţa în tot ce denumim
Că e absurd să credem atât de trişti să fim.

Şi sărăcia noastră, în zdrenţe prăfuite
Priveşte cu mânie la chipuri neclintite.
Acum trăieşte bine adeptul devotat
Vorbirii fanteziste a capului pătrat.

Şi-atunci de ce trudim pe plaiurile-aceste
Ce pare c-au picat din orele celeste?
Patriotism, nevoie ori dor de glii, de om
De horile unirii că doar aşa ne vom

Redobândi trăirea, ce prea devreme moare
Căci voi aţi consacrat-o in cărţi cu pagini goale.
Răbdările domoale se sting în zări albastre,
Căci nici doi bani nu dati pe inimile noastre.

Adeste fideles


Eu una fac copii numai cu tine,
Acela care faci copii c-o altă
Si pruncii nostrii urla neincetat
Caci nu or sa se nasca niciodata.

Ma zgarie pe inima,iubite
Cu gheare de frigida-ntunecata
Si-n ramurile mele ma dezlantui
Caci nu or sa se nasca niciodata.

Si sunt asa frumosi micutii nostrii,
Cand ii gasesc dup-o uitare blestemata…
I-as creste eu, cu taina mea netarmuita,
Dar nu or sa se nasca niciodata.

Si-i doare nepasarea ta paterna
Rabdarea mea ce moare vinovata…
I-as iubi singura, mai singura ca tine
Dar nu or sa se nasca niciodata.

Si-as muri eu, numai sa-i cresti
Dar niciodata n-or sa fie
Pe griji si brate parintesti
Pentru ca tu, iubirea mea,
Barbar destin
Cu chip blajin
Habar nu ai cum sa iubesti…

Fericiri particulare



Moralitatea mea n-a fost nicicand tirana
Ea doar m-a invatat ca rana dupa rana
Se face-o fericire precum un cer deschis
Curtat cu sarguinta de ingerii din vis.

Si-acele lungi sarade cu iz de parvenire
Mi-au aratat ca timpul, zambire cu zambire
Se face-o rana deasa pe-un umar amarui
Ce mangaie cu sila, o buz-a nimanui.

Stiu ca voi fi asemeni poetilor someri
Ce imblanzesc prin gara, dureri si iar dureri…
Dar eu, in foamea mea de forma si contur
Stiu stiliza clipirea miracolului pur.

Degeaba ma-nconjoara mature sfatuiri
Eu cred paduri sihastre, naïve plamadiri.
Cu teoreme lungi si genial fecund
Eu n-am sa cred ca insusi pamantul e rotund.

Ajunge sa-i soptesc, patratice demenţe
Si solurile-mi crede, lucide confidenţe…
Apoi din sfera voastra, planeta mea devine
Un Sfinx cu patru laturi si stihuri cristaline.

Voi analizati trupul ce cade-n sifonare
Eu judec sufletismul ce-si cauta picioare
Din ce in ce mai rar si numai pentru mine
Pasind agale drumul esentelor de bine.

Rotundul vostru fi-va supus la lungi divorturi,
Dar universul meu, rastalmacit in colturi
Imi va pastra ascunsa-n somajul din abis
Mereu o fericire, precum un cer deschis.

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Magicianul


Calatorind prin lume, asemeni unui prunc
Adapostit cu grija, de astrii pasageri
Magicianul nostru se-opreste intr-o noapte
La poarta celor trei haotice dureri.

Captiv in neclintirea montanelor visari
Cu barba invelindu-i o glezna prafuita
Isi propovaduieste cu lux de amanunte
Corvoada nemiloasa, de negura ticsita.

Si cum sta el bolnav, cu fruntea rugatoare
Uitandu-se la cerul ce-n ceruri s-a ascuns
Isi aminteste iara de chinurile sale
Si-ncepe ca sa strige, aceluia de sus:

“O,Tu, ce crezi cu patos nepretuirea vietii
Si cresti in mine ochii cumplitului meu neam
De ce nu-mi arati pomul muririi absolute
Sa fac si eu asemeni stramosului Adam?

Caci prima mea durere, rabdarea nerabdata
C-un vis neimplinit, internul mi l-a sters.
E-atat de frig acasa, cand casele mi-s goale
Si pasii nimanuia ma judeca la mers…

Si se ivesc in mine gurmande trepidatii
Cand rar ma incolteste vreun cant de cucuvea
Si dis de dimineata, alunec spre fereastra
Sa vad in porti vecine ca n-a fost noaptea mea.

Dar cand o fi stapane? Cand vei lasa sa-mi curga
Arterele batrane in somnul de dreptate
Si-apoi sa-i simt doar ei, aceleiasi madone
Obrajii osteniti de doruri disperate?

A doua mea durere, e insasi sanatatea
Ce-as da-o pe nimica, acelui ce-o iubeste.
De disproportii aspre m-am tot scarbit,maestre!
Caci sufletul putrega' si carnea-ntinereste…

De n-ai fi fost prea buna, angelica suprema
Cu glorii bizantine mi-as fi sorbit veninul
Si-am fi trait in iad un paradis mai sfant,
Decat acela care l-a inaltat divinul.

De nu m-as indoi de dulcea-ti revedere
As fi acum scapat in scumpul meu mormant
Dar plang si iar ma vaiet si spasme ma cuprind
Privind intr-o oglinda la lasul care sunt.

Si-a treia mea durere… cea mai insangerata.
Ca n-am stiut suspinul ce-ti misuna in os
Si-am tamaduit multe fapturi nenorocite
Iar cand ti-a venit randul am stat neputincios.

La ce mi-e bun tot leacul cand pot sa vindec lumea
La voia intamplarii, pe tine insa nu?
As da lumina zilei, un scartait de usa
Sa-mi spuna ca esti tu.

Cu sufletu’-mi carunt te-am adorat perpetuu
Laringele-mi defect crezut-a ca tu sti.
Cearsafurile albe nu mai miros a tine,
Barbarele distante imi zic ca nu mai vii.

Oh, Tu, acela care ma crezi un supraom
Si-mi dai trei suferinte, in veci cele mai grele
Starpeste-mi dorul tragic si fie-ti mila, Tata
Reda-o lumii mele…”

Calatorind prin lume, ca o naluca vie
Nemuritor si trist, visand la revederi
Magicianul nostru se roaga neclintit
La poarta celor trei haotice dureri.

joi, 14 octombrie 2010

Contrast



N-as fi crezut sa intalnesc
Simtiri sa ma corupa,
Ca-s putini ingeri pana-n pat
Sa-i mai revad si dupa.

Nu stiu cum tu, c-un gest steril
M-ai dezlipit de ceata
Caci multi imi spun devotament
Apoi sunt morti in viata.

Cu tine n-am gandit la rana
In prima legatura
Desi-s putini aceia care
Se zbat pentru ce jura.

Si chiar nu pot ca sa percep
O viata singulara,
Desi-s prea multi hidosi interni
Si Feti-Frumosi pe-afara.

Dar uite, tu n-ai fost ca altii...
Imi esti chiar “Impreuna”.
Si doar putin din ce e-n pat
Se-avanta mana-n mana.

Autoconservare


Nelinistilor mele n-am ce le face, iata!
Te rog sa ma-ntelegi… Nu stiu ce-o sa se-ntample.
Mi-ai zis sa-mblanzesc focul ce mandru ma-mpresoara
De cand dormeam pustie,cu ploile la tample.

Cazand m-am ridicat, fara bunavointa
Acelora ce-n strada plangand ma regaseau
Si-alienari gravate-n trotuare de ocara
In mine precum pacea adesea fluturau.

Paream un sac de visuri, capsat in lumi de fier
Cand toti erau iubiti, iar eu, a nimanuia
Imi impingeam sicriul la porti bisericesti
Ca ingerii sa-mi cante cu lacrimi Aleluia…

Dar usa-aceea rece nu s-a deschis vreodata
Oricate nopti de veghe am savarsit in mine
Si-apoi inopinat, tot zidul s-a crapat.
Ca sa mi-arate numai ca te-astepta pe tine…

Sa-mi absorbi intrigarea batranilor plamani
De inhibitii fade sa ma dezbraci vioi
Si-apoi sa-mi darui ploaia ce n-a mai curs vreodata
Pe umerii mei goi.

Mi-am deflorat credinta-n singuratati inerte
Ce nu m-au alinat, dar nici nu m-au ucis
Asa cum tot regatul umanizarii mele
M-a dat pentru un vis.

Eu stiu ca tu nu vrei sa imi darami odaia
Ce altul a surpat-o de-atatea triste ori
Dar nu pot sa ma smulg din precautii dense
Doar pentru sarutarea-ti ce-mi jura mii de flori.

Nelinistilor mele, n-am ce le face, iata!
Doar fiindca te iubesc, sa-mi neg esecul tot?
Am focurile mele, de cand dormeam cu ploaia
Si lectia-nvatata nu-si are antidot.

miercuri, 13 octombrie 2010

Ritualul impacarii




C-o floare nu se face vreodata primavara-
Asa-mi soptesc stramosii cand ratacirea mea
Isi are obarsia-n purtarile straine
Ce inima-ti mi-a dat fara sa vrea.

Zac lespezi de lumina in forma mea abstracta
Si le adaug doliul caintelor tardive
Dar culpa nu-i a noastra, fanatici ragusiti.
E-a suspiciunilor scapate-n recidive.

Ma vaiet sufleteste precum o porumbita,
Cu-aripele-i patate de abandon cumplit
Teleportandu-si drumul de visuri pastelate,
Mult prea departe poate de-albastru-ti infinit.

Si nu-mi suport tristetea, absurd compatimita
De vulturii tai mari, ce-n ceruri se rasfira.
Nu pot sa plang cu tine si rad fara masura
Iar drama mea iti pare deodata o satira.

Surad un singur ceas din muze teatrale,
Caci zac pe fruntea mea puteri nebanuite
Si in stransoarea-ti moale, de roze futuriste
Ma razui de mahniri, rasar ca din morminte.

C-o floare nu se face vreodata primavara-
Nu pot sa spun aceasta, surzirilor macar
Doar sa te simt cum luneci pe scoarta-mi dezgolita
Si-n rugul intristarii, ferice ma declar.

marți, 12 octombrie 2010

Descatusare



Nu mai vreau lacate,iubite
Caci am plans din fantana sufletului meu,
Ultima oara…
Si mi-am jurat ca n-o sa doara,
Dar ca un prunc cazut de sus,
Din lacrimarea lui Iisus
Speranta mea gonea fatala.

Intr-o tacere de mormant
Strigam spre cer asa frumos
Cu suferinta lui Hristos
Gravandu-mi podul palmei drepte.

Nu mai vreau lacate,iubite…
Nici vorbe mari si intelepte
In san sa-mi vare suspiciuni
Ca intre noi n-ar fi minuni
Ca sti ceva ce nu mi-ai spus.

Precum Iordanul in apus
Mi-e teama nu cumva sa-ti port
Intr-un adulter lung si mort,
Dorinta de-a trai intens,
Pericolul asa imens
Ce-s egoista si-l impart prea inegal.

Nu mai vreau lacate, iubite
Saruta-ma pe unde-ti vine
Dar, te implor, saruta-ma numai pe mine…

joi, 7 octombrie 2010

Atlantida



Obeze mistere ma varsa in ceata
Si fremat de moarte, si-ntepen’ de viata.
Precum Atlantida, imi simt o sortire
Plutind inocenta cu-aripa-n pieire.

Ma cauti iubite, sau Platon ti-a zis
Ca ce nu mai vezi, e lesne ucis?
Ma dor radacini de mine nevrute
Ti-as spune secretul, ti-as spune asa multe…

Dar mitul c-am fost se-mbina-n tacere
Doar florile mele mai au o durere.
Aseaza-mi in ceruri, te rog, doar o veste
Ca inima ta e-nchisa-n poveste.

Nu sufar din pulsu-mi ce grav se transpune
In bocet jilav de ingropaciune
Cat din aurora ce maine-o vei sti
Ca sansa iubirii ce n-o poti iubi.

Doar canta-ma-o data, fara partituri
Sa vad ca tii minte, a mele fisuri
Si-apoi cobora-voi cu tine in gand
Sa vad Atlantida, sa-ti mor surazand...


Within Temptation - Somewhere
Asculta mai multe audio diverse

miercuri, 6 octombrie 2010

Mutanti




In suflul amortit de mreje calatoare,
Al vremurilor noi, cand soare nu e soare
Si luna nu-i cazuta-n melancolii febrile
Se mai incheaga oare, idile juvenile?

E-un carnaval obscen, pe strazi aglomerate
Sub care odihnesc istorii cadentate.
Si nopti cu stele mari, intr-un suspin acut
Ravnesc la lumanari si romantism pierdut.

Nici limpede nu-i marea ce altadata-n ea,
Un suflet tulburat, menirea si-o gasea.
Poate prea multe oase, prin dominatii reci
Facut-au albastrirea-i sa inegreasca-n veci.

O viata-n doi umbrita-i de forfotul anost
Al celor ce amorul il vad fara vreun rost
Si de-ar tacea odata, sa-si lase blasfemia
Ne-am regasi curajul, speranta si mandria.

Dar nu, palavre seci tot izvorasc din gura
Ce n-ar fi trebuit s-o mangaie natura
Cu harurile sale, in care si stiinta
Umila si pioasa, ii vede biruinta.

Asa e-n lumea noua, cand monstrii olariti
Cu largi binevointe, de dragii lor parinti
Ne-ndeparteaza fluxul de clipe dantelate
Spre cosmosuri obscure si-abisuri renegate.

Romante juvenile? Doar doru-mi de povesti
Care straneste aspre sechestrele lumesti.
Manifestari pavate-n libertinaj dement,
Ucid cu nepasare, miracolul prezent.


Kamelot
Asculta mai multe audio diverse

Automutilare



De ce nu pot gandi la fericirea mea,
Fara ca sa-mi invoc tristeti inmormantate
In valea cenusie, a crimelor marunte
Si-adeseori uitate?

In singularitate, cu mila ma intreb
De incipitul vrut-am, nu vrut-am ca sa-l scriu
Si-apoi ce mai conteaza de-i da ori ba cu mine?
Acum e prea tarziu.

Si ma perind prin lume, retorica si plansa
Cu lipsa parmanenta a sclavelor puteri
Si orice dor de pace, trecutul mi-l rastoarna
Din zambete-n dureri.

Cum sa existi, speranta, ticsita de emotii
Cand luminarea vremii e-n cer si doar afara?
Zacand in simbioza cu gelozii absurde,
Ce visul mi-l masoara?

Mai lasa-ma o viata, sa-mi fiu prioritara
Caci spaima mea s-a dus, dar suspinarea inca
N-a reusit sa toarne in mine ca si-n altii
O inima de stanca.

Destin uman sa fie? Nicicand.Priveghi etern
In valea cenusie. Nesansa mea se-nchina
La idoli demagogi. Mereu… tot mai naiva
Comit aceeasi crima.


Loreena Mckennitt - Penelope's song
Asculta mai multe audio diverse

marți, 5 octombrie 2010

Viziune

Licariri accidentale cad din pomi precum din stele.
Imortalul hiberneaza intr-un sarm de muze rele.
Nu s-ar sti de privilegiu nici de raiul s-ar lungi
Peste lumea asta moarta ce se leapada-n “a fi”.

A fi viu sau a fi rece? Un haotic legamant
Care-l nasti rostind cuvinte,far'-a sti ce-i un cuvant.
Unde-i zelul creativ? Lirism dens, nebanuit,
Ce te face-n suflet rege si in lume un ticnit?

Fericirea mea-i deplina de ma stiu iubita-n tine
Si-apoi toti sa ma numeasca transparenta care vine.
Numai soare-n casa noastra, armonii intre pereti
Si n-oi cere-n viata asta alte si-alte frumuseti.

Fi-voi moale si suava.Pielea ta sa ma-nteleaga,
Si-apoi toti sa ma numeasca transparenta care pleaca.
Din tavan pana-n cearsaf, numai ploaie de lumina
Si n-oi cere-n viata asta o minune mai sublima,

Decat nudul asta tandru, deslusit cand ma privesti...
Prea departe lumea noastra de visarile lumesti.
Pot sa fiu ca o naluca. Fara cuget,glas. Chiar pot
De te am numai pe tine mi-e destul.
Stiu ca am tot.



Epica Feint (Gothic)
Vezi mai multe video din muzica