luni, 21 decembrie 2009

De-atunci si pana azi...


Ochii mei se macinau in noapte,
Ca doua boabe de cafea.
Ma simteam singura.
Trenul plecase ca un vant lunatic.
Priveam pe fereastra,
Zicandu-mi ca strazile sunt mai seci decat sufletul meu.
Ma simteam ca o sapatura in carne vie,
O rana ce se adancea tot mai mult,
Intr-o liniste de urechi smulse...

Tu mergeai ca un somnambul,
Care-n noapte isi cauta mainile,
Pierdute in razboaie...
Dar mainile tale ramasesera la mine,
Sa ma stranga in brate cand vine frigul
Sa ma imbete,
Si sa ma faca dama lui de gheata.

Eu stateam cu mintea rasucita sub gene.
Cerseam somnului sa ma rupa de dor,
Sa-mi sfasie nerabdarile,
Sa-mi imprastie visele,
Si sa ma legene intr-o amortire,
Desfacuta doar de buzele tale.

Tu iti plangeai golul din piept,
Fara maini ca sa-l mangai.
Erai ca un inger intr-o cusca,
Iar eu te iubeam atat de mult,
Incat mi-am infipt in suflet,
Un cutit de pene din aripile tale.
Puteam fi orice iti doreai,
Totul pentru un zambet.

In pod torceau fotografii vechi.
Ma intrebam de ce nu le-am aruncat.
Nu-mi mai pasa de toti acei ochi spurcati,
Care-mi dadusera mie lacrimile lor,
Continuand sa ranjeasca.
Ma gandeam,
Daca viata mea ar fi fost mai buna fara tine.
Atunci a inceput chinul.
Am cazut pe podea si ma zbateam.
Spasmele imi gadilau inima,
Si ea se zvarcolea ca o rama,
Intr-un ac de pescuit.
Am inceput sa tip,sa zbier,
Sa ma lovesc de pereti,
Am daramat toate cartile din biblioteca,
Le-am sfasiat cu dintii.
Eram turbata ca o pisica ce-si apara puii,
Dar mai fragila ca o petala de crin.
Oricine mi-ar fi atins sufletul,
Ar fi murit inecat,
Intr-un ocean de remuscari.
Mi-era sila de mine,
De mintea mea bolnava.
Din intuneric,au aparut mainile tale,
Si m-au scos din durerea mea.
Ele aveau ochi.
Mii de ochi albastrii ieseau din degetele lor,
Ceea ce m-a facut sa cred ca ma privesti,
Intotdeauna.

Tu iti increteai buzele uscate.
Si ele ravneau la mine,
Asa cum sufletul meu tanjea sa te aiba,
Pe bolta noptii.
Erai sclavul dorintelor
Si le inchinai pe toate,
Numai mie.
Nu conta cati ochi te-ar fi privit,
Cate alte degete te-ar fi mangaiat,
Cate buze fierbinti ti-ar fi cerut sarutari,
Tu ma vroiai pe mine,
Numai pe mine.

Prea departe de mine era timpul,
Si zilele cand patul meu,
Nu era decat o scandura moarta.

Azi tu imi lasi nu numai mainile tale,
Ci si ochii,urechile si buzele,
Sa-mi tina de cald.
Iar eu,
Eu imi asez intreaga faptura,
La picioarele tale.
Poti sa ma invelesti cu buze,
Sau poti sa ma strivesti cu pasi,
Tot o sa te iubesc.
In sinea mea,
Stiu ca nu m-ai rani niciodata...

Albastru


In ochii tai ma simt ca acasa.
La mine era mereu albastru.
Erau nori cu gene intoarse,
Mări cu pleoape moi si buze tandre,
Copaci cu frunze pline de cerneala.
Vantul se lovea de tigla,
Doar ca sa moara si el,
Si sa se faca albastru,
Sa coloreze frunzele,
Sa unduiasca marea,
Sa faca dragoste cu norii,
Si sa ajunga candva,in ochii tai...

La mine cand ningea,fulgii erau intotdeauna prea grei,
Prea grei sa-i poata tina pamantul.
Cand ningea era cutremur.
Fulguia des si ma clatinam cu fiecare stea.
Cand totul inceta aparea un porumbel albastru.
El se aseza peste fruntea mea si ma facea vant,
Ma facea tandra ca buzele marii,
Usoara ca frunzele copacilor,
Si mai moale decat norii.
El ma ducea pana la ochii tai si inapoi.

La mine cand ploua,ploua cu dureri si cu spaime.
Atunci noptile erau negre si ma simteam ca si moarta.
Atunci tu tineai ochii inchisi si nu te gandeai la mine.
Viata era ca o pruna uscata...
Buzele mării erau la fel de uscate ca si viata,
Copacii se rupeau,
Vantul se chircea sub stresini,
Porumbelul plangea sub aripa lui Dumnezeu.
Plangea cu lacrimi de sange.
Soarele uita sa mai vina sau venea dar era prea negru,
Pentru albastrul din mine.

La mine primavara era un martisor prafuit,
Uitat pe un mormant albastru.
Amintirile saniilor si clinchetelor de zurgalai,
Se ofileau pe treptele de marmura ale lui Martie...
Si lunile treceau ca norii.
Copacii infloreau si ma faceau sa cred,
Ca si tie iti infloresc ochii,
In asteptarea mea.
Primavara zambeam gandindu-ma cum rad ochii tai,
In aerul proaspat al diminetii.
Suradeam la unison cu tine,
Dar niciunul dintre noi nu stia.

La mine vara era un vajait ametitor.
Toate culorile se asezau in jurul meu,
Iar eu lesinam cautand albastrul.
Atunci tu priveai alti ochi,
Iubeai alte buze,
Miroseai alti umeri,
Poate mai moi decat ai mei.
Pe atunci nu ma cunosteai ca acum.
Ma intreb cat de albastrii ar fi fost ochii tai,
Daca m-ai fi iubit de-atunci,
Si cati ochi de pisica ar fi lins,
Urmele pasilor tai marunti.

La mine toamna era o frunza albastra.
Ma leganam in vant,
Dar el nu ma rupea niciodata,
Imi refuza fericirea.
As fi putut sa-mi frang carnea,
Sub talpa ta eliberatoare.
Dar nu,el se incapatana sa-mi lase trupul,
Si ma trimitea in alti ochi,
La fel de caprui ca si ai mei,
Ucigandu-mi sufletul.

La mine iarna era rosie.
Tu sarutai zapezile cu degetele altcuiva,
Lasand in urma rauri de sange.
Eu imi spalam sufletul in ele,
Si el se facea oglinda fulgilor de nea.
Porumbelul meu albastru era pierdut in alte lumi,
Si cuibul lui se descotorosise de mine.
Numai eu nu puteam sa-i uit penele...

In ochii tai ma simt ca acasa.
Uneori ma jucam de-a v-ati ascunselea cu albastrul,
Plangeam si tanjeam dupa el,
Dar nu mi-era frica.
Stiam ca e undeva,acolo.
Acum porumbelul meu vine in fiecare anotimp,
Sa-mi sarute sufletul,
Desfrunzit de sange.
Nicio alta nu mai conteaza pentru tine,
Ochii tai infloresc in plamanii mei.
Buzele tale imi miros umerii goi,
Imi imbraca sufletul intr-o camasa de forta,
Ca nu cumva sa ma frang vreodata...
Acum saruti zapezile cu degetele mele,
Si din ele tasnesc rauri de matase,
Iar tu le lasi sa curga peste vechile mele rani.

Nu fi trist,n-aveai de unde sa sti
Si oricum ...
Doar prezentul conteaza,
Si el e atat de albastru...

duminică, 20 decembrie 2009

A murit Moartea

Vantul se lovea de stanci rupandu-si carnea,
Stelele noptii luceau frangandu-si oasele,
Raurile cu obraji rumeni sopoteau usor
Si ghetarii isi mangaiau resemnati crevasele.

Moartea galopa grabita-n intuneric,
Luna plangand, isi musca singuratatile.
Incepuse sa ploua iar pamantul uscat,
Se fragmenta,numarandu-si bucatile.

Eu priveam pe geam poreclindu-mi defectele,
Si incercand sa scot radical din infinit.
Crengile copacilor imi ascundeau intentiile,
Sub un biet tais de cutit.

Tu stateai rusinat,dupa perdeaua noptii
Si asteptai sa-i mangai pistruii
Dar eu imi pazeam cu grija dorintele,
Cum o closca isi apara puii.

Se auzeau cainii latrand in departare,
Noi doi ne impleteam intr-un cocon
Precum se-agata turturii de stresini
Si cum danseaza stele-n orion.

Si-asa, prinse cu un lant mare si greoi,
Dorintele-si cerseau eliberarea
Si promiteau c-au sa se stinga,
Atunci cand s-o alibi si zarea.

Ti-ai tarat limba peste lacatul de-alama,
Si s-a deschis cu-un trosnet viu.
Patrula iute zbuciumul de inimi,
Pe sanul meu caramiziu.

Moartea statea tacuta langa geam,
Iar coasa ei ravnea sange-mfierbantat.
Degeaba astepta sarmana alt ospat,
Caci sangele din mine era dat.

Deodata s-a-mbracat odaia,c-un ciocanit in usa,
Dara timpanul meu te preaslavea pe tine
Acolo, in hamacul de matase
Nici timpul nu mai siroia prin vine.


Batrana moarte ne-a intrat in cuib,trufasa,
Voind sa ne ucida.Neputincioasa...
S-a chinuit zile in sir sa ne desparta,
Dar a sfarsit mancandu-si coasa...

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Amestec

Ma agati de tine cu un carlig de gene intoarse.
Ochii tai albastrii urmati de buzele moi,
Imi strabat toate ravnele si invelisurile,
Apoi acosteaza in portul umerilor goi.

Cu o soapta la ureche,sanul meu tresare,
Palmele tale umede ii descanta culmea,
Apoi pieptul meu devine un derdelus,
Pe care se inghesuie zapezi din toata lumea.

Cortina trupului meu,se lasa-agale pe podea,
Faurind un scrasnet infundat si greoi…
Ma unduiesc in ritmul inimii tale...
Sunt ca un ghem in gheara de pisoi.

Mirosul tau de lavanda imi inunda porii,
Sub tine sunt mai frageda ca o petala de crin,
Ma strapungi cu iluzii miscatoare,
Si imi ineci principiile intr-un pahar cu vin.

Eu tac si te las sa-mi desfaci fermoarul inimii,
Te poftesc sa-i contemplam tavanul infidel,
Apoi iti gust impresiile si expresiile,
Ah!Esti mai dulce ca un munte de caramel...

Si ma infrupt din tine cu lacomie si pofta,
Imi strecor universul in plamanii tai,
Respira-ma! Simte-mi gandurile infrigurate...
Fa-te rasnita mea de rani si vanatai...

Gusta-mi pielea incinsa,sunt toata numai magma,
Duhul meu e doar un vulcan inviat,
Simt cum ma vindec,cum ma lepad de vechea Eu,
Vad ultimul cadavru de suferinta,incinerat...

Iti descifrez sufletul,eu sunt tu...
Dorintele se alimenteaza in buza noastra,
Acum ma cunosti...Ne imortalizam impreunarea,
Intr-o sculptura alabastra...

Patul se topeste,se scurge in pamant...
Ramanem doar noi,cu doi ochi si o gura,
Un androgin de marmura si gheata...
Un singur puls,o singura faptura...

Te iubesc...


Te iubesc,copil al lunii...
Cum un vis saruta somnul,
Cum o stea mangaie bolta,
Cum vocea isi poarta tonul.

Te iubesc,hoinar al noptii,
Cum un val scruteaza marea,
Cum un pas musca pamantul,
Cum amurgul scrie zarea...

Te iubesc,fantasma dulce,
Cum norii fardeaza cerul,
Cum un vers invoca strofa,
Cum se-nnoda-n iarna,gerul.

Te iubesc,inger albastru,
Cum trec anii rand pe rand,
Cum credinta spala duhul,
Cum n-am mai iubit nicicand...

Ninge in doi

Langa tine,gerul iernii,
E o vara prea fierbinte.
Mana ta ma infasoara,
Cu broboade de colinde.

Langa tine,suflul ghetii,
E un sculptor genial.
Ochiul tau ma inveleste,
Cu un vis fara final.

Langa tine,parul iernii,
E un strai de catifea.
Buza ta m-ademeneste,
C-o aroma de lalea.

Langa tine,fulgii repezi,
Sunt broboane de iubire,
Trupul tau ma-mbratiseaza,
Intr-o strasnica zidire.

Langa tine,instelarea,
E un vechi tablou cu Noi.
Stam uniti ca siamezii...
Ninge lin,ninge in doi...

vineri, 18 decembrie 2009

Ritualul uitarii

Am mers plangand,printre troiene
Si buzele-mi miros a frig…
Mi-am atarnat orice nadejde,
De nasturii de la ilic.

I-am rupt pe toti,i-am strans gramada,
Si i-am dat viscolului aspru,
Sperand ca n-o mai revad,
In drumul meu,vreun ochi albastru.

Am mers plangand,in miezul iernii
Si genele-mi miros a rece,
Mi-am atarnat orice speranta,
Sub trenul de la ora zece.

Am udat sinele cu lacrimi,
Si i le-am dat in paza ghetii,
Sperand ca el sa nu se-ntoarca,
Cu fulgii rataciti ai vietii.

Am mers plangand prin vantul iernii
Si inima-mi miroase-a dor…
Mi-am atarnat orice simtire,
De urma lui de pe covor.

Am sfasiat covorul moale,
Si l-am facut cadou zapezii
Sperand c-are sa ii alunge,
Mirosul dulce,ca de frezii...

Am mers plangand,plangand intruna,
Si ochii imi miros a nea.
Mi-am atarnat orice dorinta,
In zatul negru de cafea.

Am luat cana si am spart-o,
In amintirile prea moi,
Sperand ca el imi mai saruta,
Macar in vis,umerii goi...

Menirea iernii


Tremura iarna intr-un colt,
Si vantu’-i increteste buza.
Cu parul ei carliontat,
Se-nvesmanteaza muza...

Si ochii-i vinetii de frig,
Scruteaza orizontul.
Iar gerul,macelar de soi,
Isi face iute rondul.

Strazile goale si pustii,
Nutresc o umbra alba.
Iarna suspina,fulgi de nea,
Se fac la gatu’-i salba.

Si cand omatul se asterne,
Copiii-i calca palma.
Cu saniutele grabite,
Lacrimi ii curg de-a valma.

Chipuri tacute se inmoaie,
Si-n fericire cad.
Nu-i nimeni ca sa o pofteasca,
In casa,langa brad.

Craciunul ciocane la usi,
Dar ea e prea bolnava,
Sa il urmeze si sa-i cante,
Un vers sau o octava.

In case,pituliti sub brad,
Copii desfac cadouri.
Ea tace si primeste bland,
Fulgii picati din nouri.

Si lunile ei trec domol,
Plangand in turturi reci.
Speranta-i moare inghetata,
Iar ea se-ascunde-n beci.

Se scoala iarna-ntr-un tarziu,
Si schioapateaza-n noapte.
Isi sterge ranile-n zapada,
Si pleaca mai departe...

luni, 14 decembrie 2009

Cronica de week-end

Cat suspina trecatorul,
Cand pisica-i taie calea…
Ce frumos miroase cerul,
Cand furtuna-i umple valea…

Cat zambeste-amorul tandru,
Juramintelor eterne…
Ce frumos miroase luna,
Cand rasare din caverne…

Cat de pura ne e marea,
Cand un val i se despica…
Cat de frageda-i aripa,
Somnului de turturica…

Cat de dulce-i suferinta,
Cand se imparte in doua,
Cat de serbezi sosesc zorii,
Cand nu lasa-n praguri roua…

Ce frumos e-n intuneric,
Cand o candela ma fac…
Cat de calma ne e noaptea,
Cand nu umbla pui de drac…

Dar mai bine ca oricand,
Mi-e in pielea ta fierbinte,
Impletind zambiri cu timpul,
Aducandu-ne aminte…

Ce frumos miroase cerul,
Ce frumos miroase luna,
Dar tu le intreci pe toate,
Zi si noapte,totdeauna…

vineri, 11 decembrie 2009

De neuitat


Surasul bland din ochii mamei,
Copii de pe strada…
Bunicul construind o casa…
Papusile din lada…

Bunica crosetand de zor,
Doi busi de cald sa-mi tina,
Taticul plin de vorbe mari…
Leaganul din gradina…

Copacul meu secat de frunze,
Catelul mangaiat cu drag,
Prietenii legate strans,
Fulgii de nea cazand pe prag…

Pistruii noptii luminand,
Un prim sarut fierbinte,
Si doua inimi care bat,
Departe de cuvinte…

O lacrima curgand usor,
Din dorul de pruncie…
Si-n nari plutind la unison,
Toti strugurii din vie…

Iubiri mai dulci ori mai sarate,
Plimbari de luna plina,
Si fluturasi cu aripi smulse,
Zbatandu-se-n retina.

Regretele de ramas bun,
Parintii mei ducandu-ma la gara,
Bunica impletind colaci…
Bunicul stand sa moara…

Iubirile facand cu mana,
Amorului trecut si stins,
Sarutul moale si-apasat,
Al printilor din vis…

Povesti de dragoste ucise,
De-o vorba dureroasa,
Apoi tacerea mult prea grea,
A telefoanelor de-acasa.

Mi-e dorul de copilarie,
Mai viu ca niciodata…
Toate-amintirile-s aici…
N-am sa le uit vreodata…

O secunda


Priveste o secunda-n jurul tau…
Asculta orice buza miscatoare.
Nu-i niciun strop de consecinta,
In vorba asta ce ne doare…

Atinge-ti o secunda trupul las,
De vidul ocrotit de bestii.
Nu-i niciun strop de biruinta,
In ploaia de pe trestii…

Miroase-ti o secunda carnea moale,
Ce-a putrezit printre minciuni.
Nu-i niciun strop de pocainta,
In freamatul de rugaciuni…

Dar mangaie-o secunda pieptul tau,
Cununa-ti inima cu dorul.
Nu-i niciun strop de nepasare,
Cand regasesti amorul…

joi, 10 decembrie 2009

Candva am mai trecut pe-aici…


Totul e in ochii mei…
Dar ii inchid atat de des…
Totul e in mintea mea…
Dar voi n-aveti acces.

Mangai,miros vise dulci,
Pe care nu le-am mai vazut,
Si totusi e ceva la ele,
Ceva ce-mi suna cunoscut.

Poate am mai trecut pe-aici,
Poate ca aste urme-s ale mele,
Raspunsul e-n aceste vorbe,
Dar cat pot fi de infidele…!

Ma chinui sa imi pastrez teluri,
Ma dau cu mintea de pereti,
Si cand mi se inclina toate,
Imi canta-n cap numai sticleti.

Poate ca am mai fost pe-aici,
In viata mea mai veche,
Pamantul asta imi e cunoscut,
Candva,mi-a stat de veghe…

Unii ar spune ca-s nebuna,
Altii ca nu am pic de minte,
Dar simtamintele imi zac,
In varful unui dinte.

Si dintele imi striga vesnic
“Ma doare acest drum…
Ma jur ca am mai fost pe-aici!
Dar nu stiu cand si nu stiu cum…”

Totul e in ochii mei…
Dar ii inchid atat de des…
Totul e in mintea mea…
Dar nici eu nu mai am acces…

Petale…doar petale…


Cad petalele de sete si de dor,
Peste pleoapele-ofilite…
Pe pielea mea timpul-si aseaza,
Ghearele reci si ascutite.

Ma doare mana cea desprinsa,
De trupul meu scaldat in ceata…
Vin zorii sa-mi alunge visul.
Oh nu!E iarasi dimineata?

Si din nou cad petalele de dor,
Pe buza mea uscata si pustie,
Pe umeri goi revarsa timpul,
Un leagan din copilarie…

Ma doare vorba mea desfigurata…
S-a rasturnat in glasuri de departe…
Vin stele sa imi aduca visul.
Oh nu!E iarasi noapte?

Si din nou cad petalele de dor…
Ma scufund iute intr-o carte.
Inima mea se balbaie in freamat…
Oh nu!Inca mai bate?

Ajung sa cred ca eu sunt o petala,
Si imi rostogolesc un strop de roua…
Pe fruntea mea se-aseaza luna…
Oh nu!E deja doua?

Petale de nesomn si dor,
Imbraca carnea-mi moale,
Si ma sufoc in pielea mea…
Petale…doar petale…

Jertfa


Se pregatea de vreme buna,
Dar tot sperand sa izbaveasca,
Nu avusese-ntreg curajul,
Sa nu mai lupte sa traiasca.

Sunt ceasuri multe de atunci,
Pe cand iubea fara de preget,
Dar ura si mania sortii,
Si-au facut cuib la ea in deget.

Promisiuni ii stau de veghe,
Desi a incetat sa le mai creada,
Si-n mintea ei nu se mai plimba,
Cateii cu covrigi in coada.

Isi aminteste si de el,de cum era,
De luna plina si ursuza,
Care in miezul noptii ii gasea,
In varful ei de buza.

Ce om parea…atat de cald,
Si-acea atingere-ndrazneata,
Ii facea sanul sa roseasca,
Si-apoi sa prinda viata.

Era un papusar grozav,
Si o lega de limba lui,
Cu o supunere domoala,
Si rugaminti batute-n cui.

Si cand pareau mai fericiti,
S-a hotarat sa-i zica,
Ca-n pantecele ei curat,
E-un zbor de turturica.

El plecat fara o vorba,
Lasandu-i numai grija,
Iar ea a plans pana-a ramas,
Tacuta ca o schija.

Au trecut lunile incet,
Cu ticait de ceas.
Suspinele si-ngrijorarea,
O invitau la vals.

A mai zambit si ea o data,
Cand a zarit o pana,
Plutind agale-n cerul ei,
Si invelind o rana.

Nu avea bani,parinti ori rude,
Doar cuibul singuratic,
In care puiul ei sa prinda,
Un zbor primavaratic.

Cu ce avea sa-l creasca nu stia,
Si-a cautat de munca zile-n sir,
Avea sa-i dea numai caldura ei,
Si-n rest,nimic mai abitir.

Nu avea timp ca sa mai lupte,
Stia ca el nu se va-ntoarce,
Si nimeni nu vroia sa-i deie,
Macar un car cu fan si niste ace.

Sa-si vanda casa nu putea,
N-aveau unde sa steie,
Si nimeni nu lua in seama,
Un plod si o femeie.

S-a hotarat plangand amar,
Sa-si vare trupul in pacat.
Iesea pe strada-ademenind
Straini,cu-un zambet mat.

Si-a crescut puiul cu iubire,
I-a oferit si grija si caldura,
Ea l-a iubit enorm,fara rezerve,
Cum nu a mai stiut nicio faptura.

S-a angajat biata femeia in final,
Si zi de zi tot incerca,
Sa lase lacrimile aspre,
In urma...undeva…

Baiatul a crescut,a mers la scoala,
Si intr-o zi unul dintre colegii lui,
L-a intrebat cum e sa ai o mama,
Care se daruieste orisicui…


Venit acasa nu i-a vorbit mamei,
Iar ea vazandu-l rau s-a intristat,
Credea ca sufera-n iubire,
Ca de…de-acum era si el barbat…

Dar tot privindu-l cum se incrunta,
A inceput sa-i puna intrebari,
Si-au rostit multe vorbe acre,
Si-n freamatul de suparari,

I-a zis copilul ei de sange,
“Mi-e sila ca mi-esti mama,
Ma doare-mbratisarea ta,
Cand stiu ca trupul tau e-o vama,

Cati au platit ca sa te aiba?
Esti mandra-acum de tine?
Cand stiu cat imi esti de stricata,
Cum te mai uiti la mine?”

Femeia a ingenuncheat plangand,
Si s-a varat in amintiri senile,
Cu glasul tremurand i-a zis,
“Daca-ai sti tu copile…”

El a plecat nepasator,
Scuipand in pragul mamei…
Si cate chinuri mai rabdase ea,
Sa-l scape din robia foamei.

Se pregatea de vreme buna,
Dar tot sperand sa izbaveasca,
Nu avusese-ntreg curajul,
Sa nu mai lupte sa traiasca.

Dar astazi nu mai vrea sa scape,
Si-si lasa carnea sa se-aseze,lin,
Purtand sperante-ngemanate cu-amintiri,
In poala unui spin…

luni, 7 decembrie 2009

Revolta

Cum poate o bacnota sa ne fure simtamantul?
Cum pot canaliile sa ne astupe chiar cuvantul?
Suntem oameni…dar oare constiinta nu ne schimba?
Nu-avem si noi parerea noastra atarnata-n limba?

Suntem oameni…cum putem sa ne lasam gandirea invadata,
Doar pentr-o vorba si-o promisiune nefondata?
N-avem si noi o ratiune si-o valoare?
Sa ne lasam orgoliul priponit de trei parale?

Sau…bine oameni buni,sa facem cum vreti voi,
Si sa privim cum cei “fruntasi” ne-ngroapa in noroi…
Sa le fim sclavi supusi, sa ne-asezam sub talpa lor ca un covor,
Si sa-nghitim fara vreun scancet josnicia lor.

Ne numim liberi dar coruptia e-atat de vie,
Ne numim lideri, dar n-avem pic de mandrie…
Iar ei se-aseaza-n calea noastra fluturand minciuna…
Ne numim tineri…insa prea uscata ne e vena…

Nu curge sange-n noi…ci doar vadita nepasare,
Nu mai exista adevar pe buze…nici crezare…
La asta se rezuma totul,nu?La faima,la putere si la bani…
Cum o s-ajunga Romania noastra, bieti tirani?…

Te caut

E tarziu si noaptea e moale…
Ma poarta stelele si luna,
Intr-un tango de frunze si petale…
E vant…si mi-a zburat cununa.

Imi prind la gat fularul de visare,
Si teama-mi curge lin prin vene,
Ma mint ca n-am sa cad,ca nu ma doare,
Dar imi mai smulg cateva pene.

Manusile cu degete de gheata,
Le-a capsat timpul in faptura mea…
Iar eu ma-nclin ca o paiata,
In fata lui “Nu ma uita…”

Pantofii mei de-mpreunate buze,
S-au scofalcit sub talpile-mi de ceara…
Te-am desenat in somn de buburuze…
O alta lacrima ce curge-n alta seara…

Mi-e dor de tine, sarutare-ncinsa…
Te caut,ochi albastru rapitor,
Te vreau,fiinta frageda si ninsa,
Esti visul vesnic impletit in dor…

duminică, 6 decembrie 2009

De ce plange chitara in mainile tale?

De ce plange chitara in mainile tale?
Pentru ca nu mai stii s-o alinti…
Nu mai stii s-o mangai,s-o saruti,
Nu mai stii s-o simti…

O iubeste praful,mai bine decat tine,
Noaptea,singuratatea face dragoste cu ea…
Privesti cum nu te mai vrea,nu te mai asculta,
Nu mai stii nimic, nu mai e a ta…

Cateva note stangace,apoi cateva lacrimi,
Palmele tale resemnate,ducand-o inapoi in pod…
Acelasi pat, dar alta femeie in bratele tale,
Nopti fara pasiune…doar durere si niciun acord…

De ce plange chitara in mainile tale?
Pentru ca i-ai trasat alte legi,
Pentru ca e acelasi pat,dar o alta Ea,
Pentru ca ai lacrimi si sange pe degetele reci…

Un basm

Mi-am ridicat un intreg imperiu de basm,
Adanc in buzele lui de matase.
Sufletul meu s-a umplut de dorinte,
Si carnea a floare-mi miroase.

Realitatea nu e scrisa pentru mine,
Niciodata n-am avut loc in ea,
Dar in suflarea si-n plamanii lui,
Am gasit un aer sa-l pot inhala.

Ma sufocasem de prea multe ori crezand,
Ca nu am sa pot sa traiesc,
In basme cu flori,cu zane si fluturi…
Si oh! Cat de mult il iubesc…

Realitatea n-a fost niciodata a mea,
N-am fost o zi macar,parte din univers,
N-am fost in soare,nici in luna,nici in stea,
Ci doar o rima,o silaba dintr-un vers.

Dar a aparut el,si-acum tanjesc la buza lui,
Atat de dulce,parca inmuiata-n miere,
Acum fac parte din ceva-Noi doi,un basm,
Iar clipele-astea sunt mai mult decat pot cere…

Pentru totdeauna

Nu-mi pasa daca soarele se duce,
Nu-mi pasa daca nu mai e nici luna,
Esti ochiul meu,sunt ochiul tau,
Si vom vedea intotdeauna.

Nu-mi pasa daca se despica lumea,
Nu-mi pasa dac-o sa cadem in hau,
Esti pana mea,sunt pana ta,
Si vom zbura mereu…

Nu-mi pasa daca se sfarseste timpul,
Nu-mi pasa daca ne-necam in mare,
Tu esti al meu, eu sunt a ta,
Si nu mai e nicio scapare…

Praf de stele


Pareai tare ca o stanca incruntata ,
Dar m-ai lasat in pielea ta de micsunele…
Doar mai atinge-ma o data,
Apoi pot sa fiu praf de stele…

Pareai rece ca o buza incordata,
Dar m-ai poftit pe limba de himere…
Doar mai saruta-ma o data,
Apoi pot sa fiu praf de stele…

Pareai obosit ca o frunte ridata,
Dar mi-ai zambit cu ochii de dantele…
Doar mai iubeste-ma o data,
Apoi pot sa fiu praf de stele…

joi, 3 decembrie 2009

Ritualul noptii


Am inima o scoica alba,
Si-n ea,albastrul marii…
Si le-mpletesc frumos in salba,
Cu linistea-nserarii.

Si-n intuneric rasfirat,
Se mandreste si luna,
Ca suflul meu intretaiat,
Ii cere vesnic mana.

Iar marea cu pantofi de lac,
Alearga trista-n noapte,
Imi fura valul din iatac,
Si somnul de departe.

Si eu,albastrul ei din nou,
Il iau si-l strang in frunte,
Testoasele iesind din ou,
Nu il gasesc niciunde.

E inca noapte si din stea,
Apari si tu,te lasi pe-o sfoara,
Pasesti in incaperea mea,
Mi-acoperi trupul cu beteala.

Si scoica mea e plina.Parca,
Nici nu mai plange asa des,
Pluteste-agale ca o arca,
Prin marile de vers…

Prea zgarcita

Esti ochi de ceara-nlacrimata,
Si ma strapungi precum o barda…
Dar vorba ta e-o buza calda,
Timpanului de la mansarda.

E prea tarziu sa ma opresc din cale,
Esti prea tocit, si-asa de moale…
Si timpul fulgera a jale,
Si peste tot,amor in floare…

Eu sunt o fusta prea carpita,
Si te astept in colt pitita,
Sunt prea zgarcita sa-ti dau mita…
Dar fie…azi saruta-ma,ispita!

Asa,cu petice si zdrente,
Tot te azvarl in vechi cadente,
Si te supun la penitente,
Cu inclinate reverente.

Si inima mi-e ponosita ca si graiul,
Dar tot te canta-n cer cu naiul…
Sunt prea zgarcita sa-ti dau raiul,
Dar fie…astazi vino cu alaiul,

Si schimba-mi petece in piele,
Sa nu mai curg in lacrimi de margele,
Sunt prea zgarcita sa vorbesc de ele,
Dar fie…le las prada gurii tele…

Hai vino!Te astept pe aripa de lut,
Cu-nfiorari de buze si sarut,
Sunt prea zgarcita sa te port pe gat,
Dar fie…azi iubeste-ma si-atat!

Alegeri

Pe poteca,zece gaste,
Gagaie cu-nflacarare…
“Oare cine-o sa castige,
Azi la prezidentiale?”

Vine vulpea,ticaloasa,
Si le zice-ncrezatoare,
“Nu-l votati pe lup prieteni,
Ca va baga in cuptoare”.

Gastele incep sa zbiere,
Si o iau in brate strans,
Vulpea sta triumfatoare,
Printre hohote de plans.

Ii spun gastele cu patos,
“Ne-ai scapat, ne bucuram
Orice ne-ar mai zice lupul,
Noi cu tine-o sa votam!”

Pleaca vulpea ingamfata,
Si se amuza fierbinte,
“Hahaha!Ce gaste proaste,
Ma vor face presedinte!”

Morala:

Nu votati cu lupul, gaste!
El nu-i om de pocainta,
Face-va din voi friptura…
Eu va fac o tocanita!

miercuri, 2 decembrie 2009

Fata morgana

Peste desertul insetat de roua,
Se-aseaza soarele in tihna…
A trecut un veac sau doua,
De cand nu mai vrea sa ploua,
Si cu foame de izvoare,
Se cutremura nisipul,
Tot e viu, dar totul moare…
Si cade fara-ncetare,
Raza beata de caldura,
Parca vrand sa-i dea o gura,
Dunei ce se pravaleste,
Intr-un vis de foc mocnit…
Iara setea le-nvrajbeste,
Pe reptilele din coaja,
Si raman sa stea de straja,
Lacrimii ce nu o au…
Si se chinuie se planga,
Grauncioare de nisip…
Cactusii traseaza-o dunga,
Peste-al cerului desis,
Si zambesc mai pe furis,
Tepilor ce-nteapa raza,
Si le tin departe groaza.
Totul sta, dar totul curge,
Palmieri facandu-si cruce,
Mai sarut-o data oaza,
Si isi scot din frunte coasa…
Curajoase,nenfricate,
Strabat raul auriu,
Patru barci si trei fregate,
Si piratii dand din coate,
Se cred mai destepti ca toate…
Paste viermele-n colina,
Se zbarleste in hamac,
Apoi smulge-o radacina,
Din tinutul lui de drac…
Soarele se plange iar,
C-a pierdut o buruiana,
Dar ramane fara teama,…
E prea sus sa i-l ajunga,
Demonul crescut in strunga.
Trec fregatele prin faima,
Bestia le iese-n cale,
Cavaleri privesc si-ngaima,
Apoi zbiara intru spaima.
Nu-i nimic ca sa nu stie.
Ragusitul lor ecou,
Stinge-un cant de haiducie.
Tot e vechi si tot e nou…
Si hipnotica lumina,
Se aseaza peste oase,
Le aduna si le coase,
In mormant de-nchinaciune.
Toate-s rele…toate-s bune…
Soarele se mira foarte,
De ce-i vede maretia.
Se perinda cruda moarte,
Dunele-si dau jos scufia…
Peste tot fata morgana,
Se saruta cu icoana,
De coline si de trupuri,
Si desertul face muguri…
Ea zambeste antagonic,
Stelelor ce vor s-apara,
Si din coltul ei demonic,
Curge sangele de fiara…
Toate sunt…toate-or sa piara…

Un fel de pictorita

Deasupra vietii mele e-o sedila,
Si se lungeste-n vesnicie…
Si noaptea stau lang-o festila,
Si imi aprind o poezie…

Fumez un vers,apoi o strofa,
Cu pipa mea ce-mprastie nesomnul,
Si ma cufund in haina mea de stofa,
Apoi astept sa-mi sune cornul.

Pictez cu randuri lampa noptii,
Ce uneori nu mai voieste sa-mi vorbeasca,
Si pun culori pe panza cartii,
Impiedicand-o sa paleasca.

Eu zugravesc cu pana mea,
Fiece stea care-mi aduce muza,
Si fur din stralucirea sa,
Atat cat sa-mi inmoaie buza.

Si desenez…si desenez intr-una,
Caci somnul e plecat in alta lume,
Si nu ma satur picurandu-mi luna,
In pagini,inima si nume.

marți, 1 decembrie 2009

In seara de Ajun

Mergeam cu pasii leganati,
In palma rece-a iernii,
Priveam in jur si am zarit,
Un om plangandu-si anii.

I-am zis: batrane de ce plangi,
In seara de Ajun,
Cand stele lumineaza drumul,
Cand omul e mai bun?

Si mi-a raspuns: sunt trist mereu,
Ca nimeni nu ma stie,
Stau singur,ratacesc pribeag,
Si casa-mi e pustie.

Copii au plecat departe,
Si n-am nicio lumina,
Am maturat poteca ninsa,
Dar cine-are sa vina?

Batrane, sterge-ti lacrima!
Te rog vino cu mine!
De-acuma eu sunt fiica ta,
Nu-i vreme de suspine…

Ia-ma de mana,sa pornim,
Impreuna spre casa!
Craciunul ne asteapta-n prag,
Si bunatati pe masa.

El mi-a zambit ca un copil,
Si mi-a-ntins mana cu sfiala,
Cand doua lacrimi s-au ivit,
Din ochii-i ca de smoala.

Si fluturi inghetati s-au strans,
Cand am pasit pe cale…
Iar inima mosneagului m-a prins,
In calda-mbratisare.

E oare fericirea mea,
Prapastia singuratatii lui?
Si cu un zambet ura grea,
Ramane haina prinsa-n cui?



Azi e Ajunul,dragii mei,
Si chiar de-am suferit,
Toata durerea de-altadata,
Se sterge-n infinit…

Hai sa ne prindem in credinta,
Si sa uitam amarul,
Sa fim de-a pururi fericiti,
Si sa-nchinam paharul.

Maine-i Craciunul,dragi prieteni,
Sa-l zugravim in armonie,
Sa ne imbratisam ca fratii,
Si bine-o sa ne fie…

Eu pot mai mult

Candva m-am intrebat ce sunt,
Si n-am stiut sa imi raspund.
Sunt doar un om dar pot mai mult…
Eu pot mai mult!

Sunt doar o rugaminte spre furnica,
Si nu ma scurg cu sangele din vene.
Sunt doar un zbor de randunica,
Cu libertatea atarnata-n pene.

Sunt doar o raza de-nchinare,
Si nu ma strange-n el pamantul.
Sunt doar un sopot de visare,
Si nu ma-ncaiera nici vantul.

Sunt doar o umbra fumurie,
Spalata-n in patima caldurii.
Sunt doar o palida betie,
Si nu ma trec in coltul gurii.

Sunt doar suflarea neagra-a noptii,
Pitita-n frunzele din vie.
Sunt o balanta-n ochii sortii,
Si moartea sangerand sub glie.

Candva m-am intrebat ce sunt,
Si n-am stiut sa imi raspund.
Sunt doar un om,dar pot mai mult…
Eu pot mai mult!

Vindecarea

Mi-ai cusut buza-n fericire,
Si genele mi le-ai lipit cu dorul…
M-ai rupt de goliciunea aspra,
Si-n deget mi-ai sapat amorul.

Palmele-mi tremura-n albastru,
Si indoiala-i spanzurata-n vie,
Te-am descifrat din limbi stravechi,
Si mi te-ai daruit spre vesnicie.

A trecut timpul si-am crescut,
Iubindu-ne si-mpletind vise,
Te-am regasit sub valul de nesomn,
Si-n zorii de narcise.

Iar ranile ce le-am avut candva,
Le-ai uns cu inocenta pura,
Si-a tresaltat inima mea,
Sub ochii tai,dulce faptura…

Anii nostrii or trece-usor,
Pe sub al primaverii cant,
Ne-om saruta cu ghioceii,
Prin soare,ploaie si prin vant…

Mi-ai cusut privirea-n lumina,
Si-urechea mea se tanguie de dor…
Iar buza mea-i de sete plina,
O zi de nu-mi soptesti amor…