duminică, 29 mai 2011

Limite


Am presupus ca ce simtim
E un amor trucat
Dar am ajuns din embrioni
Chiar 8-ul rasturnat.

Si pana seama sa ne dam
Ne-am separat semeti
Lasand in urma un mister
Cu mii de frumuseti.

Si-acum chiar seama de ne-am dat
E mult, mult prea sfarsit
Sa mai putem a ne a avea,
Caci 8-ul ne-a-nghitit.

Depanusati de fostul Noi
E trist sa ne privim,
Sa-nchidem ochii a sarut,
Sa nu ne mai gasim.

Iar viata asta-n circuit
Din embrion la soare
In loc sa fie infinit
E-un infinit ce doare.

Nu-i 8-ul asta daramat,
Cu plus desavarsit?
De ce sa-l negativizam
Doar fiindca am gresit?

E drept ca ne-am pierdut un timp
Dar dragostea-i artista
Imprima chinul nesfarsit
Sa afle ca exista.

Mi-e dor de imnul circular
Cand rezemati in cot
Gandeam la tine, ma gandeai
Si amuteam de tot.

Era usor sa ne vorbim
In gesturi diafane,
Era usor sa ne iubim
Din suflet, nu din carne.

Dar iata-ne ajunsi aici,
Cu lacrimi absolute
Privind la 8-ul rasturnat
Ce moare pe tacute.

sâmbătă, 28 mai 2011

Cei mai frumosi patru ani


Acum si aici, in aceasta cumpana alba a sperantelor si temerilor care fosnesc impreuna, timpul se recunoaste pe sine defect si se-opreste cateva ore, de dragul sfarsirii unui trecut adolescentin memorabil. Din mila unor banci ce scartaie deja de dorul nostru. Pentru sarmanele carti ce-or sa se rupa si prafuiasca fara sa stim. Pentru profesorii ce ne-au crescut frumos din gaoace pana la aripi. Si pentru noi, straini in fata unui labirint de usi pe care nu stim daca sa le deschidem, sa le inchidem sau sa le lasam intredeschise.
Ce-nseamna 18 ani? Ne intrebam de ce ne numesc oamenii adulti. Copilaria noastra palpita inca in buzunarul de la blugi. Si nu dorim sa ne schimbam hainele, daramite sufletul. Suntem inca bobocii care-si asteapta balul in sala de sport, ravnind sa arate celorlalti cat au crescut. Doar ca nu mai vrem sa fim mari. Suntem aceeasi elevi care se impacienteaza si rasfoiesc lectia inainte de ora de istorie, rugandu-se sa nu fie ascultati. Aceasi pusti care se revolta cand testul la biologie cuprinde notiuni din manual. Si aceiasi Guliveri ce devin furnici in fata bac-ului la mate. Atunci ce e nou? Poate inaltimea difera, poate buzele spun altceva, dar in suflet e la fel. Si nu meritam sa se termine. Mai avem multe de dovedit si vrem sa facem asta aici, cu voi, dar in valtoarea vremii, plecam sa demonstram in alta parte. Intr-o parte ce-am descoperit ca ne-o dorim datorita voua. Am fost o familie reusita. Ma uit in jurul meu si vad in fiecare chip o amintire de povestit nepotilor. Pe holurile acelui liceu am invatat sa-mi pese de altcineva in afara de mine. Am invatat sa iubesc si-am iubit cum n-o sa mai pot vreodata. Am invatat sa pierd, la fel de bine cum am invatat si sa castig. La urma urmei, cel mai bun castig e-o pierdere. Te intareste, te face mai puternic. Si-acum, propun sa investim macar un sfert din forta in familia noastra de aici. Sa nu lasam pe nimeni in urma, ci sa punem spatele undeva in fata. Sa ne crestem visurile de maine pe fruntea acelora de ieri. Sa nu renuntam, ci din vreme-n vreme sa refacem puzzle-ul ce l-am iubit atat. E drept ca alegand alte cai se disipa calea cea veche, dar nu trebuie sa fie asa. Au fost patru ani plini de pilde si traiectorii prietenesti. Au fost patru ani in care ne-am marturisit pe noi insine asa cum suntem. Patru ani si zeci de oameni care ne-au insotit in neant si picaj. Patru ani constienti ai zambirii si lacrimarii colective. Daca renuntam la asta, va ramane mereu un risc ca intr-o zi sa privim in oglinda si sa nu stim cum am ajuns asa,unde firul s-a rupt si acul a inceput sa doara. Suntem oameni si sortiti acestor sensibilitati ciudat de frumoase. Suntem prieteni si intretinatori ai acestei atmosfere de baladic basm. Suntem eleganti si vom pasi tot cu eleganta in clipele ce urmeaza a se perinda. Suntem munti de onestitate si optimism, pentru ca ne-am crescut impreuna asa. Si suntem mandrii ca suntem acum, aici, in aceasta cumpana alba a sperantelor si temerilor care fosnesc impreuna. Suntem mandrii de greselile noastre, caci ele toate ne-au purtat catre aceasta minunata noapte de mai. Si va multumim pentru increderea ce-ati insamantat-o in noi, ca pentru primul nostru gangurit. Multumim pentru intelegerea si grija cu care ne-ati invelit perpetuu. Si chiar daca de maine nu veti mai fi sa ne protejati, ne vom descurca singuri pentru ca, am invatat de la cei mai buni.
Dragii mei, sa nu lasam in urma aceasta comunitate unita ce-am creat-o in toti acesti ani. Sa ne imbratisam si sa ne pastram unii pe ceilalti intr-un tablou de sustinere neconditionata. Asta inseamna familia si mi-e teribil de mila de cel care n-o are ca s-o simta asa. Dar noi suntem mai norocosi ca altii si multumim cerului pentru acest dar de nepretuit pe care nu-l vom uita.

Am fost mai mult decat un scaun la o banca
Mai mult decat un nume-n catalog
Mai mult decat o medie-n diploma
Sa nu uitati, va rog.

Contam mai mult decat o poza pe panou
Mai mult decat o vorba cu ecou
Mai mult decat un deal urmat de panta
Mai mult decat o gluma amuzanta.

Suntem mai mult decat un zumzet uniform
Mai mult decat ce era scris sa fie,
Mai mult decat un umar si-o speranta,
Prieteni pe vecie.

miercuri, 18 mai 2011

Altruism



Din morminte in cuvinte
Dinspre miez pana la cer
Uit sa iau ce-mi da pamantul
Si invat sa ma ofer.

De la soare pana-n geamuri
Si din geam pana la stele
Stiu sa-mi pese de-ale lumii
Mai putin de ale mele.

De la iarna pan’ la vara
Din adanc pana pe mal
Tot adun si tac in mine
Far-a pune vreun egal.

Din lumina-n intuneric
Si din negura la bec
Strang in brate poticnirea
Cand doresc numai sa plec.

Din cuvinte in morminte
Si dintr-un mormant la mine
Tot iubesc din tot adinsul
Far-a mai avea pe cine.

Si din moarte catre viata
Iar din viata catre dar
Sunt negarea lui a fi
Conjugat la singular.

De la el spre-ntreaga lume
Dinspre miez pana la cer
Vreau sa iau ce-mi da pamantul
Si sa uit sa ma ofer.

Dar din suflet pana-n palme
Ma educ, ma reeduc
Sa dau totul la-ntamplare
Si sa-mi las ce mai apuc.

H2O


Fiecare rana adanca
Are sansa sa fie o stanca
De pe care sa-ti numeri vapoare
Ce se lupta in valuri la vale
Ca sa-ti fluture-o panza pe frunte
Sa faci apa din tot ce e munte.

Fiecare boaba de roua
Care-ti frange inima-n doua
Fiindca fuge de firul de iarba
Pan’ la ochi si de-acolo in barba
Te invata, nicicum nu te-ngroapa,
Sa faci munte din tot ce e apa.

Si apoi ce din tine ramane
Dupa ‘ceste ospaturi hapsane
Care timpul trufas si le-nfoaie,
E-un gand bun spre un altfel de munte
Si in rest numai apa de ploaie.

marți, 17 mai 2011

A fi sau a nu fi


De departe te vad venind
De aproape te vad fugind
Si nu stiu
Esti acolo, aici?

Esti alaturi sau poate nu
Esti un altul sau esti tot tu
Si nu stiu
Sa zambesc sau sa plang?

De la soare te simt tarziu,
De cu stele te simt pustiu
Si-mi doresc
Sa nu pot sa te simt.

Caci din soare se nasc si ploi,
Stele-n ploaie se fac nevoi
Si-mi doresc
Sa te uit dupa ploaie.

Dintr-un mare te faci gingas
Si din mic devii urias
Si nu stiu
Cand te vreau sa mai cresti.

Caci esti minim si te vad greu
Si esti maxim dar nu al meu
Si nu stiu
Ce formula s-aplic.

Cand nu esti parc-ai fi mai mult,
Si cand esti te ravnesc trecut
Si nu cred
Sa-mi decid vreo durere.

E durere de fara noi
Sau durere de amandoi?
Si nu stiu
Care doare mai tare.

Caci esti tu si te vreau altfel
Si esti altul, te vreau la fel
Si nu cred
Sa se schimbe candva.

De departe-ti soptesc,mi-e frig,
De aproape-ti zambesc dar strig
Caci nu cred
Sa mai stiu vreo putere.

luni, 16 mai 2011

Cinci minute


Lasa-mi doar cinci minute pe zi
Ca sa fiu ca si cum n-as fi
Eu.
Ca si cum alta-n mine
M-ar desprinde de tine
Si chiar
Dimineata sa cearna
O varatica iarna
Si-n dar
Sa-mi aduca in doua
Un graunte de roua
Si eu
Sa ma sorb doar pe mine
Si in loc de “cu tine”
Sa am
O iubire in pasi
Cu toti pasii-mi ramasi,
Cei putini…
Iara tu sa te sui
Pe petala oricui,
Pe-a mea nu.

Lasa-mi doar cinci minute pe zi
Ca sa fiu ca si cum n-as fi
Eu.
Ca si cum o eclipsa
Te-ar prescrie in lipsa
Si chiar
Naduseli de balada
Dintr-un cer stand sa cada
In dar
Mi-ar aduce tacere,
Frumuseti si durere
Si eu
Sa le nasc fara tine
Sa le tin pentru mine,
Sa am
Si orbiri si necaz
Si lumina, extaz
Orisicare,
Numai tu nu al meu
La”’mpreuna mereu”
Nevisand.

Lasa-mi doar cinci minute pe zi,
Ca sa fiu ca si cum n-as fi
Eu.
Sa iubesc pe oricine,
Numai nu, nu pe tine
Deloc.
Doar iubind sa iubesc
Pe oricine gasesc
A iubi.
Sa nu doara ca noi,
Precum ieri, amandoi
Cum va fi…

Te rog da-mi cinci minute,
Macar cinci minute
Pe zi.

Cele zece porunci


Nu-l socoti ciudat decat pe acela
Ce se doreste pe sine
A fi normal.

Nu te arunca in ocean
Pana nu-nveti sa inoti
Pe pamant.

Nu spera sa zbori
Cat nu-ncerci de fiecare data
Cand inchizi ochii.

Nu acuza timpul
Doar pentru ca-ti este tie teama
De limba de la ceas.

Nu te-ntrece cu lumina
Cat o simti
Numai afara.

Nu sfida intunericul
Cand l-ai primit de buna voie
In casa ta.

Nu-i pune pe altii sa caute chei
Cat lacatul de la inima
Ti l-ai faurit singur.

Nu te-alina cu lumea-ntreaga
Sa-ti treaca dorul
De-alta lume.

Nu in stele ci printre razele de soare
Cauta raspuns
La framantarile noptii.

Si niciodata nu vana curcubeie
Cat nu crezi in fluturi
Fara sa-i atingi.

La rasarit sau peste


Cand ce-ai iubit se rasuceste
In cel ce nu te mai iubeste
Sa nu incerci sa-i speri lumina
Caci ce e dus n-o sa mai vina,

Sau doar in umbre de nuanta
Se va reda imprastiat
Dar cata ploaie, ce rafale,
Catre pastel vei fi-ndurat…

De ce sa suferi dependenta
Unei sfarsenii zi de zi
Cand ata rosie a vietii
Cunoaste mii de gamalii?

Asteapta. Taci si sutureaza
Aceasta balta de nevoi.
Fa tot ce-ti naste alinare
Dar numai nu gandi ‘napoi.

Caci ce rasare inainte,
Iti poate fi un bun parinte.
Ce simti ca pierzi lasand in urma
E doar tristetea ce se curma

Si chiar de-o simti ca pe o moarte
Finalul sau nedureros
Iti va intinde-o amintire
A clipei cand ti-a fost frumos.

Nu-i tragic ori dramatic timpul
Ci-i sansa dinaintea ta.
Sunt oameni multi ce-or sa mai vina
Si-s si mai multi ce vor pleca.

Orice doresti e chiar sub geana
A toti ce-i vezi intamplator
Si nu iti trebuie-o gradina
Ca sa-nfloresti in ochii lor.

E prea din zori pentru regrete
E prea devreme ca sa plangi
E prea din timp pentru tacere
Si prea curand ca sa te frangi.

Nu-nsamanta fatalitatea
Pe-o frunza dusa de rafala
Cat stai adanc in radacina
Si fericirea e-o petala.

Asculta-ti inima cu seama
Aseaza-ti visele-n balanta
Dar nu spera la vis perpetuu
Cand nu mai e nicio speranta.

Caci ce-ai iubit se rasuceste
In cel ce nu te mai iubeste
Si nu-ncerca sa-i speri lumina,
Caci ce e dus n-o sa mai vina.

Gandeste noaptea despre tine
Ca vulturi valurind pe creste
Si-n fiecare dimineata
La rasarit sau peste.

Si ziua ta cu-aripe lungi
O sa-ti arate drumul drept
Caci si pe mine m-a-nvatat
S-astept,

S-astept extreme de la mine
Si prea putin de la ai mei
Caci vantul urla si-n tulpina
Sunt eu cu eu si ei cu ei.

Sa-ti ceri mai mult decat oricine
Caci soarta-ti joaca multe feste.
Gandeste vesnic pentru tine
La rasarit sau peste.