Ma ia in deraderi pustiul acest.
Iubirea ma-mparte si-mi lasa ca rest
Tristetea sa-mi cante cum stie mai bine
De neguri, de fumuri, de umbre, de mine.
Si luna imi scarmana sufletul gri
Si-o las sa ma umble de parca n-as fi.
E mult prea tacere sa pot sa exist
E mult prea durere si lipsa de Christ.
O plaga invie in rosu si-i jur
C-o uit, c-o astup cu cerul azur
Dar orice lumina i-as pune in miez
Gaseste un colt si iar sangerez.
Imi creste sub lacrimi un altfel de jind
Ce-ncearca sa mearga cu pasii plutind
Si ghimpi de argint se nasc printre gene
Sa-mi sperie zborul cu vechile pene.
De ce ma intorc la cuibul de roua
Cand timpul ma vrea pe-o pagina noua?
De ce mi-e visarea o frica fertila
Cand numai prezentul il vreau in idila?
Ravnesc libertatea holbandu-ma-n noapte
Si parca astept o boare de soapte
Ca-ncet fredonandu-mi sa merg inainte
Sa-mi scriu vindecarea cu litere sfinte.
Dar negrul e mut ca lotul de stele
Ce mangaie aspru rabdarile mele
Ma misc fara tinta, alerg in nestire
Si caut bolnava vreun semn de oprire.
Nimic nu-i mai trist ca ziua in care
Privesti catre lume, privesti pe oricare
Nutrind fericirea cum stie mai bine
Si grav te apuca o mila de tine.
Dar chiar de destinul imi e carcotas
Nu-i inima mea sorginte de las
Ci sufletul meu e-un altfel de tel
Ce sufera mult, iubeste la fel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu