Atatea flori de infinit in valea iernii,
Incatusate precaut de poleire,
Sticlesc pierzanii rebegite si m-adorm
Blesteme de iubire.
Ca vreau, ori ca nu vreau, desarta ceata
Orgolii felurite imi declara
Si chiar de lupt, deznodamantul scri-va mintea
Pe Colosseum si-n zapezi sufletul moara…
Ce tremur cald in asta lunga barbarie
Pe sub inghet trezind c-un candid somnifer
Mici firicele agresiv indepartate
Ce inca-mi poarta inima la cer.
Atatia nasturi rupti cu stangacie,
Camasi inofensive pe parchet
Si parca mana mea alunga vina
C-un bici din aracet.
Si-n lenjeria-ntunecata a distantei
Erotic radiind, buricul lunii
Imi lamureste promenadele ascunse
Ce-si cer ‘napoi nebunii.
Dar noi, asa scrantiti neavizati
Ne-alegem traiectorii laterale
Dar intentam, din cand in cand un apropo
La clipele vitale.
Si renegand duimul de emotii
La gura sobei nedormind atat de des
Cu cearcane adanci din greu pretindem
Ca am fi inteles.
Dar ce-i de inteles cand teorema
Lucorii colosale se scindeaza
In doua lacrimi ce-si abroga adevarul
Si nu mai lumineaza…
E iarna-n ligamentele sortirii
Vicisitudini integral de feminine
Ce nu starnesc detentia tristetii
Ci declansarea nepasarilor de sine.
Atatea flori… fagaduinte pe muteste
In doi amanti cu alergii la parasire
Si ninge ca in basme… si m-adorm
Blesteme de iubire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu