Trandafirii

Oare cat de mort sa fii
Sa taci imnul inimii?
Sa nu-ti cante cine-ai fost,
Sa nu-l sti mai pe de rost
Doar lacune sa-i ingani
Ca un sclav fara stapani…

Mreje multe toarna-n tine
Sila rea de mult prea bine.
Si scolita in manie
Cauti tot dar nimic tie…
Caci un vis amagitor
S-a-nfundat, intamplator
In perceptia iubirii
Si pe data, trandafirii
Goneau spinii din altar
Si vazandu-i cum dispar
Palpitatii de petale
Mi te-ai dus sa mangai iar.
Prin geamlacul amintirii
Ai privit sfios, tiptil
Un abuz sentimental
Intr-o spaima de copil.
Dar asa, din zi in zi
Revazand acelasi tel,
Oare cat de mort sa fii,
Ca sa crezi si azi la fel?
In tot drumul tau umil
Fantomatic si umbros
Ai vazut vreo buruiana
Inflorind asa frumos?

N-ai bagat atunci de seama
Si-ntr-un suflet mi te-ai dus
Sa vezi roua cum se lasa
Pe coroana lui Iisus.
Si mizand pe adevaruri
Si pe-un dor impartasit
Ai varat in piept curajul
De-a iubi ce-ai mai iubit.
Si fiind asa aproape
Sarutand ca odinioara
Te simteai ca si cum lumea
S-ar roti intaia oara.
Cand visai asa ferice
Orizontul arborand,
Nu gandeai ca amagirea
O sa piara-asa curand.
Caci, in linistea aceea
Ei, cu tot pamantul lor
S-au cutremurat usor
Si in zeflemea, razand
Si-au scos spinii din pamant.

Oare cat de mort sa fii
Sa taci imnul inimii
Si sa uiti cum a muri
Asa crud si violent?
Din prezent pana-n prezent,
E-o petala lunguiata
Ce se cheama simplu… viata.
Insa nu-i nimic simplist
Intr-o viata de artist,
Caci ai inima un ciot-
Simti prea mult si pierzi chiar tot.