Naiva

De ce-l iubim pe insul, intern inaccesibil
Si ii negam pe-aceia ce-n inima ne cer?
De ce pasim in transa cu cel ce dezerteaza
Si verticalul luptei -l socoatem pasager?

De-ar fi sa se decida amorul neuronic
Sa daruim din suflet, cum scrie-n emisfere
In vagauna vremii ne-am prelungi cu omul
Ce nu face rabat complet sa ni se-ofere.

Oi fi doar eu naiva sau globul clocoteste
De-atatia alandala ce-si mangaie-n barbie?
Sunt multi nepotriviti ce-si dau subit o sansa?
Sunt singura inepta tarata-n insomnie?

De ce-am crezut ca omul ce dorul nu-l serveste
Ar chiar putea cu mine sa-si schimbe din traiect
De ce sa sper c-avut-am atata importanta
Ca m-ar lasa sa-i umblu la psihicul defect?

O fi barbat pe lume camasa sa-si descheie
Si-apoi buza pe buza, in piept sa se deschida
Sau toti se intoxica cu vraji si logoree
Jurandu-te un flutur’ , tratandu-te-o omida?


Macar de-ar fi destinul o dulce simbioza
Sa ne distrugem ziua, sa ne-asamblam pe luna…
N-ar fi o simfonie , dar insa ne-ar ajunge
Cat sa ne spunem tandru” Imi pasa. Noapte buna!”

Dar semintia noastra e-o cursa nesfarsita,
Cu maini care se caut’, cu maini ce se lovesc
Si vreau din tot adinsul sa te urasc energic
Si totusi te iubesc.