Minunea

Cand noaptea vine si se-aseaza
Pe al rabdarilor impas
Nu-mi fac curaj sa-mi numar pierderi
Ci ma-nvelesc cu ce-a ramas.

Cand luna iese dintre frunze
Crestandu-si inima frumos
Nu masor petele rusinii
Ci pielea mi-o intorc pe dos.

Cand stelele presara lumii
Mireasma bunelor sperante
Nu ma socot nicicum c-as fi
Distanta dintre doua brate.

Cand ceata-si bantuie terenul
Zbatandu-se ca vrea mai mult
Eu ma schitez cu modestie
Dar ma mandresc cu cel ce sunt.

Cand zorile profund cuteaza
A se ivi pe-a casei frunti
Prind sa-i respect pe cei mai mari
Dar sa-i iubesc pe cei marunti.

Cand soarele-i deasupra marii
Prea stralucind netarmurit
Nu stiu cum poate cineva
Sa nu se simta fericit.

Si-apoi cand vine noaptea iar
Si vantu’-si canta sa se-aline
Ma doare pentru-acela care
Traieste numai pentru sine.

Caci viata asta e-un partaj
Ce-ti lasa mii de bucurii
In noapte, stele, scumpa luna
Si-ai diminetii zori de zi.

Lumina asta care vine
Si ne intampina curata
Nu e-un firesc de cand stramosii
Ci o minune minunata.

Cand vine ziua si ne-adapa
Cu ploi, cu raze si cu vant
Eu ma schitez cu modestie
Dar ma mandresc cu cel ce sunt.

Nu este omul doar atat
Dinstanta dintre doua brate
Ci suma dintre cer, ocean
Pamant si bunele sperante.

Putem sa facem orisice
Sa fim oricine ne-am dori
Dar niciodata cu vreun gest
Sa cautam a ne rani.

Cand luna curge printre frunze
Si calatorii o slavesc
Mi-aduc aminte ca pe lume
Nu am venit doar sa privesc.

Cand noaptea vine si se-aseaza
Pe-ntortocheatul vietii fir
Mi-aduc aminte ca pe lume
Nu m-am nascut doar sa respir.

Eu sunt cum Tatal m-a facut
Si-n casa-n care m-a lasat
Si-oricare varf mi l-as afla
Nu am sa uit de-unde-am plecat.

Eu sunt cum Tatal m-a dorit
Si-n lumea-n care m-a adus
Si-oricat de-adanc m-as scufunda
Nu am sa uit ca vin de sus.

Eu sunt ce sunt, tu esti ce esti
Ca suntem e-un miracol pur!
Sa cercetam mai mult in noi
Si sa-i iertam pe cei din jur

Caci luna, stelele si-un soare
Ne-nvata taina vietuirii
Ce se-mpleteste absolut
Cu legile iubirii.