Poemul paradisului pierdut

Cocioaba sufletului meu nu-i deloc mare
Nici intesata de smaralde, giuvaiere
Care sa miste in tavane fascinante
Precum o ploaie de lumini
Tanjind spre polul cel mai nord.

N-am coridoare de matase, lungi ca timpul
Misterioase precum luna potcovita
De primul tau sarut,
Nici nu priveste din peretii zgrumturosi,
Cum plang invinetita de cosmaruri
Monalissa.
Si dorm degeaba, iar si iar
Caci ma trezesc mai ostenita
Decat un sclav ce cara singur
Bustenii vechilor paduri
Si cade, cade, se farama…

Iar dimineata,
Nu imi canta vreun Chopin
Ca visul rau s-a incheiat
Si ma strofoc s-abandonez,
Sa nu mai stiu,
Sa uit
Ca te-am visat
Cu alta inima ce nu ma mai iubeste
Si cu alti ochi ce nu ma cauta
Ma simt, ma vad, ma vor.
Cu alta sarutandu-ti pieptul gol
Cearsaf nemirosind a mine
Zambind din patima-n extaz
Mai fericit ca niciodata
Dormind cu alta langa tine...
Fara sa sti c-aud si eu ce-i spui
Fara sa-ti pese nici de-ai sti…

Si muntii sunt departe de fereastra,
Si marea revarsata nu-i albastra
Decat in ochii ei asemeni tie.
Si eu te stiu… dar ea te stie
Printre nisipuri de copilarie
Si-n leagane mai vechi
Caci de-aia n-o pot alunga
Din viata ta,din mintea mea,
Acum cat nu e prea tarziu.

Nu chem vreodata bucatari italieni
Decat pentr-un miros amagitor
Ce-s nevoita sa-l tin strans
Pe chipul meu si-n gura mea
Sa rad cu ea, sa zic cu ea
Tot ce nu simt,
Ca nu cumva
Sa supar dulce pacea ta.
Dar pacea mea se frange-n crengi
De clipe sincer-esuate
Caci nu-nteleg de ce,
De ce?
De ce nu poti sa ma-ntelegi?

Asa-i cocioaba sufletului meu,
Plina de rani care le vezi atat de sters
Ivite-n mers
Atat de rar…
Si lacuri de tristeti catastrofale
Ce recunosti din buze,
Da-n suflet nici macar,
Nu le privesti.

Si nu mai pot s-ascult “iti cer iertare”
Caci vad ca pielea ta nu se-nfioara
De temerile mele, decat in vise noaptea
Dar nu de mine ca de parul ‘cela lung,
Ce-ti mangaie obrazul,
Ce l-ai placut odata foarte
Si poate ca invie
Poate,
Desi nu-mi spui nimica mie.

Cocioaba sufletului meu nu-i deloc mare
Mi-e frica, pier fara scapare…
Caci tot mai mica se transpune
Cu fiecare vis ce nu ti-l zic
Cu fiecare vers ce nu-l citesti
Cu fiecare lacrima profunda
Ce mi-o acuzi de egoism
Cu fiecare leagan in care v-ati atins
Palmele mici si moi,
Cu fiecare zi de scoala,
In care-o simt alaturi tie
Precum o rima pe hartie.
Cu fiecare ora-n care
Sunteti prieteni asa buni
Si ea te suna sau o suni
Pe tonuri amicale,
-Imi zici tu-
Dar altfel imi traduce sufletu’…

Si-acum ma frang asa fatal,
Cu-aceeasi poza izbitoare
Pe noptiera celei care
Involuntar, privind la tine
Ucide ce-i mai bun din mine.

Si iar ma-nvinetesc de dor
Si te-as lega la maini, la ochi...
Te-as duce undeva ca sa te nasti
Numai cu mine.
Si tot cu mine sa te creasca prea frumos
Iubitii tai parinti.

Dar adorm iar plangand din greu
Fara sa stie Dumnezeu,
Ori Monalissa sa ma vada.
Si maine, maine n-ai sa crezi
Ca v-am simtit facand amor
In propriul nostru dormitor.

Cocioaba sufletului meu e locul sfant
In care eu,
Juram ca n-o sa intre ea…
Dar cum o porti nerenuntat
N-ai sa-ntelegi ca departam
Aceste nopti in care noi
Puteam sa stam alaturi, goi
Si-n pat si-n fiecare vis.

Chopinul tace-n zori de zi
Si timpul mi-l intuneca prea lacom.
E luni,e marti
Apoi e miercuri
Chiar si in zilele de joi
Te vad prin frunzele de vie
Si tot mereu apari asa
Aproape ei, departe mie.

Iubirii tale sa ma-nghita
In noaptea asta sangeranda
Am cerut,
Dar nu-ntelegi,
Esti prea departe sa-ti citesc
Poemul paradisului pierdut.