sâmbătă, 16 octombrie 2010

Magicianul


Calatorind prin lume, asemeni unui prunc
Adapostit cu grija, de astrii pasageri
Magicianul nostru se-opreste intr-o noapte
La poarta celor trei haotice dureri.

Captiv in neclintirea montanelor visari
Cu barba invelindu-i o glezna prafuita
Isi propovaduieste cu lux de amanunte
Corvoada nemiloasa, de negura ticsita.

Si cum sta el bolnav, cu fruntea rugatoare
Uitandu-se la cerul ce-n ceruri s-a ascuns
Isi aminteste iara de chinurile sale
Si-ncepe ca sa strige, aceluia de sus:

“O,Tu, ce crezi cu patos nepretuirea vietii
Si cresti in mine ochii cumplitului meu neam
De ce nu-mi arati pomul muririi absolute
Sa fac si eu asemeni stramosului Adam?

Caci prima mea durere, rabdarea nerabdata
C-un vis neimplinit, internul mi l-a sters.
E-atat de frig acasa, cand casele mi-s goale
Si pasii nimanuia ma judeca la mers…

Si se ivesc in mine gurmande trepidatii
Cand rar ma incolteste vreun cant de cucuvea
Si dis de dimineata, alunec spre fereastra
Sa vad in porti vecine ca n-a fost noaptea mea.

Dar cand o fi stapane? Cand vei lasa sa-mi curga
Arterele batrane in somnul de dreptate
Si-apoi sa-i simt doar ei, aceleiasi madone
Obrajii osteniti de doruri disperate?

A doua mea durere, e insasi sanatatea
Ce-as da-o pe nimica, acelui ce-o iubeste.
De disproportii aspre m-am tot scarbit,maestre!
Caci sufletul putrega' si carnea-ntinereste…

De n-ai fi fost prea buna, angelica suprema
Cu glorii bizantine mi-as fi sorbit veninul
Si-am fi trait in iad un paradis mai sfant,
Decat acela care l-a inaltat divinul.

De nu m-as indoi de dulcea-ti revedere
As fi acum scapat in scumpul meu mormant
Dar plang si iar ma vaiet si spasme ma cuprind
Privind intr-o oglinda la lasul care sunt.

Si-a treia mea durere… cea mai insangerata.
Ca n-am stiut suspinul ce-ti misuna in os
Si-am tamaduit multe fapturi nenorocite
Iar cand ti-a venit randul am stat neputincios.

La ce mi-e bun tot leacul cand pot sa vindec lumea
La voia intamplarii, pe tine insa nu?
As da lumina zilei, un scartait de usa
Sa-mi spuna ca esti tu.

Cu sufletu’-mi carunt te-am adorat perpetuu
Laringele-mi defect crezut-a ca tu sti.
Cearsafurile albe nu mai miros a tine,
Barbarele distante imi zic ca nu mai vii.

Oh, Tu, acela care ma crezi un supraom
Si-mi dai trei suferinte, in veci cele mai grele
Starpeste-mi dorul tragic si fie-ti mila, Tata
Reda-o lumii mele…”

Calatorind prin lume, ca o naluca vie
Nemuritor si trist, visand la revederi
Magicianul nostru se roaga neclintit
La poarta celor trei haotice dureri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu