Nelinistilor mele n-am ce le face, iata!
Te rog sa ma-ntelegi… Nu stiu ce-o sa se-ntample.
Mi-ai zis sa-mblanzesc focul ce mandru ma-mpresoara
De cand dormeam pustie,cu ploile la tample.
Cazand m-am ridicat, fara bunavointa
Acelora ce-n strada plangand ma regaseau
Si-alienari gravate-n trotuare de ocara
In mine precum pacea adesea fluturau.
Paream un sac de visuri, capsat in lumi de fier
Cand toti erau iubiti, iar eu, a nimanuia
Imi impingeam sicriul la porti bisericesti
Ca ingerii sa-mi cante cu lacrimi Aleluia…
Dar usa-aceea rece nu s-a deschis vreodata
Oricate nopti de veghe am savarsit in mine
Si-apoi inopinat, tot zidul s-a crapat.
Ca sa mi-arate numai ca te-astepta pe tine…
Sa-mi absorbi intrigarea batranilor plamani
De inhibitii fade sa ma dezbraci vioi
Si-apoi sa-mi darui ploaia ce n-a mai curs vreodata
Pe umerii mei goi.
Mi-am deflorat credinta-n singuratati inerte
Ce nu m-au alinat, dar nici nu m-au ucis
Asa cum tot regatul umanizarii mele
M-a dat pentru un vis.
Eu stiu ca tu nu vrei sa imi darami odaia
Ce altul a surpat-o de-atatea triste ori
Dar nu pot sa ma smulg din precautii dense
Doar pentru sarutarea-ti ce-mi jura mii de flori.
Nelinistilor mele, n-am ce le face, iata!
Doar fiindca te iubesc, sa-mi neg esecul tot?
Am focurile mele, de cand dormeam cu ploaia
Si lectia-nvatata nu-si are antidot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu