Tremura iarna intr-un colt,
Si vantu’-i increteste buza.
Cu parul ei carliontat,
Se-nvesmanteaza muza...
Si ochii-i vinetii de frig,
Scruteaza orizontul.
Iar gerul,macelar de soi,
Isi face iute rondul.
Strazile goale si pustii,
Nutresc o umbra alba.
Iarna suspina,fulgi de nea,
Se fac la gatu’-i salba.
Si cand omatul se asterne,
Copiii-i calca palma.
Cu saniutele grabite,
Lacrimi ii curg de-a valma.
Chipuri tacute se inmoaie,
Si-n fericire cad.
Nu-i nimeni ca sa o pofteasca,
In casa,langa brad.
Craciunul ciocane la usi,
Dar ea e prea bolnava,
Sa il urmeze si sa-i cante,
Un vers sau o octava.
In case,pituliti sub brad,
Copii desfac cadouri.
Ea tace si primeste bland,
Fulgii picati din nouri.
Si lunile ei trec domol,
Plangand in turturi reci.
Speranta-i moare inghetata,
Iar ea se-ascunde-n beci.
Se scoala iarna-ntr-un tarziu,
Si schioapateaza-n noapte.
Isi sterge ranile-n zapada,
Si pleaca mai departe...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu