Violul

Uneori, aparentele inseala mai mult decat ne putem da seama. Si cateva minute in care iluziile iti presara ceata peste lantul gandurilor ajung sa te coste intreaga viata. O decizie gresita,un act necugetat sau un simplu moment de nebunie in care tanar fiind, vrei sa-ti demonstrezi profunda ta razvratire in ceea ce-i priveste pe cei mari care “n-au de unde sa stie prin ce treci tu si ce simti”, se transforma brusc intr-o trauma irecuperabila, intr-un esec irevocabil. Adrenalina dispare, iluzia se naruie sub ochii tai disperati si in glas ti se intipareste o rugaminte fierbinte catre timp, catre soarta, catre intregul univers. Rogi clipele sa se perinde inapoi si constati cu stupoare ca e prea tarziu…Plangi, te zbati si regreti totul…dar nu mai poti schimba nimic din trecut.Insa prezentul ramane proaspat.
Depinde cum alegi sa-ti continui viata.
Asta avea sa afle Silvia, o copila de 16 ani.Parintii ei erau despartiti de ceva vreme, iar ea decisese sa ramana alaturi de mama ei.Silvia n-a intrebat niciodata motivul divortului, il stia si singura, vazuse de multe ori cum tatal ei o lovea fara mila, ca un barbar pe mama ei. Ana(mama ei), de asemenea, nu deschisese niciodata acest subiect. Poate ca o durea prea tare, poate ca ranile ei nu se vindecasera indeajuns.
Silvia era un suflet bun, in pofida rautatilor pe care ochii ei mici si inocenti le vazusera. De cand parintii ei se despartisera ea era mai tacuta,pastra o oarecare distanta fata de mama sa, prefera sa stea singura decat in compania celorlalti colegi. Asta pana cand Silvia l-a cunoscut pe Marius. Marius, tipul “protector” si aparent bland avea sa-i cufunde bucuriile vietii(care deja erau destul de mici) in intuneric. Dar Silvia nu stia toate astea, ea vedea in el un refugiu, o ascunzatoare plina de caldura si dragoste, o ruptura fata de lumea in care ea nu-si mai dorea sa traiasca. Cunoscandu-l pe Marius, atat cat el a lasat-o sa-l descopere, Silvia l-a vazut ca pe un inger menit s-o scape de chinul tacerii, ca pe un umar pe care sa planga si ca pe un obraz din care sa zambeasca. El era cu 4 ani mai mare, dar diferenta de varsta nu conta. Se intalneau zi de zi la scoala apoi el o conducea pana la coltul strazii, timp in care ea ii destainuia lui fiecare ramasita de teama, fiecare fasie din viata ei tumultuoasa.
Toate astea pana intr-o zi cand mama ei, chinuita de tacerea ficei sale s-a hotarat sa vina la scoala sa vorbeasca cu dirigintele Silviei, sperand ca asa sa mai afle cate ceva despre ea. In timp ce Ana se indrepta spre cancelarie, a zarit-o pe Silvia in bratele lui Marius. La inceput pe chipul ei s-a instalat socul, apoi o furie inimaginabila.Fiica ei n-a pomenit niciodata de vreun baiat. Ba chiar ii jurase ca ii va spune de indata ce se va indragosti de cineva, asigurand-o ca asta nu va fii prea curand. Se parea ca relatia lor ajunsese intr-un punct mort, si desi stia ca nu comunicau prea mult spera ca aceasta perioada de raceala dintre ea si Silvia sa fie trecatoare, altfel spus o faza din adolescenta-asa cum o numea ea. In acel moment,Ana ar fi vrut sa se duca sa-i ceara socoteala, dar s-a mai gandit o data si a realizat ca nu e cazul sa faca o scena.In fond, aveau tot timpul din lume dupa scoala. Cu rasuflarea taiata, Ana isi grabi pasii spre usa abandonand intentia cu care venise la scoala.
Odata ajunsa acasa, Silvia isi gasi mama asteptand-o in sufragerie. Era obisnuita ca aceasta s-o astepte incercand sa scoata cateva vorbe de la ea, asa ca nu i s-a parut nimic anormal. Ana isi pofti fiica alaturi de ea, invitand-o sa discute. Silvia lua loc iar Ana incepu conversatia.
-Am venit azi la scoala, rosti ea.
Pe chipul Silviei se intipari teroarea.Oare ce vazuse Ana? Copila tacu.
-Te-am vazut cu…un baiat.Nu stiu cum il cheama, poate daca ti-ai fi gasit si tu putin timp sa vorbesti cu mine as fi stiut cine este.
Reprosuri? Inima Silviei zvacnea vrand sa-i iasa din piept. Apoi scandalul izbucnii.
-Nu e treaba ta! Eu nu ma bag in viata ta, asa ca nu vad de ce ai face-o tu! Sunt destul de mare ca sa am grija de mine! Si de cand te intereseaza?
Lacrimi fierbinti curgeau rauri din ochii Anei.
-Cum adica nu e treaba mea? Sunt mama ta! Imi pasa de tine mai mult decat de mine. Te crezi mare? Ai doar 16 ani, habar nu ai ce-nseamna viata.Ce stii despre individul acela?Nu pare potrivit pentru tine.E mai mare nu-i asa?
-Bine ca stii tu…Da,e mai mare. Si ce conteaza?Daca tu ti-ai ales barbatul gresit asta nu inseamna ca o sa fac la fel.
Ultima replica s-a infipt in sufletul Anei ca o sageata.Inghenuche rapusa de durere scufundandu-si fruntea intre palme.Silvia iesi din casa si tranti usa cu putere. Ana ar fi vrut s-o strige…dar nu-si gasea vocea…ar fi vrut sa plece dupa ea, dar nu-si simtea picioarele.Cand a gasit in sfarsit puterea de a se ridica, Silvia era deja departe. Ana era ingrozita. Ce sa faca? L-ar fi sunat pe baiat…dar nu stia unde sta,si nici macar cum il cheama.A sunat la colegele Silviei.Niciuna nu parea interesata de soarta ei.
Intre timp, Silvia ajunsese la Marius.Acesta o saruta cu patos iar ea isi planse necazurile pe umarul lui.Ii povesti totul, inflacarata de revolta tipic adolescentina. Vazand cat de vulnerabila este Silvia, baiatul o pofti cu obraznicie in camera lui promitandu-i ca o va face sa uite de suferinta. Copila accepta cu usurinta, datorita moralului ei scazut. In ochii lui Marius sclipea sfarsitul intensei sale asteptarii. Silvia avea sa fie a lui,acum era momentul sa obtina ceea ce-si dorea de atata vreme. Se asezara pe pat iar Marius ii atata supararea, intorcand-o tot mai tare impotriva mamei ei. Asta avea sa-i asigure drumul spre victorie-gandea el. O lasa pe spate, spunandu-i vorbe dulci si jurandu-i ca va fi langa ea totdeauna. Usor,incepu s-o dezgoleasca iar ea vazand in asta un simplu joc nu se impotrivi.Sarutari din ce in ce mai fierbinti, copilaria urla in pieptul ei si dorinta nestavilita in ochii lui…apoi urma propunerea. Marius ii spuse Silviei cat de bine are sa se simta si cum va uita de toate. Indoielnica,aceasta isi aminti ceea ce mama ei o invatase, si refuza propunerea lui spunandu-i ca nu este pregatita. Dar Marius nu era gata sa accepte vreun refuz.O ironiza facand-o “fetita mamei” si incetul cu incetul aceasta ceda. Hainele aruncate pe jos, El si Ea sub cearsaf, sarutari si promisiuni fara fundament,rasetul infundat si temator al Silviei, si constiinta ei care ii striga “Opreste-te”.Apoi fata zise:
-Putem sa folosim macar prezervativul?
-Prezervativul este o tampenie…senzatia e total diferita cu el…nu e bun de nimic.Linisteste-te prostuto,ai incredere in mine!
Pret de cateva secunde, Silvia se lasa din nou dusa de val, dar apoi striga:
-NU!OPRESTE-TE!NU VREAU!
Se ridica din pat disperata dar el o lovi trantind-o inapoi.Ii acoperi gura cu cearsaful.
-Ai face bine sa taci micuto! Nu ma face sa te lovesc din nou! Vino aici!
Sub stransoarea lui Marius, Silvia se zbatea ca un miel dus la taiere. O tintui cu bratele lui puternice de pat si ochii ii sclipira de satisfactie.Silvia era a lui, si nimic nu-i putea sta in cale. Gemetele victoriei, obsesia bolnava si satisfactia pe care lacrimile ei i-o ofereau lui Marius, toate vor ramane atat de vii in podul cu amintiri dureroase ale Silviei. Totul se termina destul de repede, desi pentru ea calvarul dura enorm. Marius se ridica triumfator, si sorbi o inghititura din cutia de bere de pe noptiera. O privi mandru de el, apoi pe chipul lui se aseza o stare de dezgust.
-Hm…Credeam ca esti mai buna de atat! Stii…am asteptat destul de mult si ti-am ascultat atata timp balivernele…Puteai sa te straduiesti si tu un pic!
Lacrimile Silviei curgeau necontenit. I-ar fi raspus, dar nu-si gasea glasul…s-ar fi ridicat din pat, dar nu-si simtea picioarele. Dezamagirea din ochii ei era atat de adanca… Niciodata nu a crezut ca Marius putea fi asa. Daca n-ar fi vazut cu ochii ei, n-ar fi crezut nicicand. Dupa cateva minute in care el isi fuma linistit tigarea, Silvia rupse tacerea.
-Pot sa plec acum?rosti ea tematoare.
Marius se apropie scarbit de trupul fetei si rosti indiferent:
-Poti sa faci orice ai chef…nu-mi pasa.In ceea ce ma priveste, poti sa te arunci de pe pod. M-ai plictisit destul.
Marius ii arunca fetei hainele de pe jos si ii deschise usa camerei poftind-o sa iasa. Sleita de puteri, Silvia isi tara trupul afara din incaperea sufocanta. Se imbraca respirand greoi iar Marius aparu ca o naluca intensificandu-i si mai tare suflul.
-Sper sa nu povestesti nimanui despre mica noastra escapada.Altfel…n-o sa-ti fie bine deloc! Nici pentru tine nici pentru “mamica ta scumpa”! Oricum nu s-a intamplat nimic…rosti el cu indiferenta.
Lacrimile o podidira din nou pe Silvia. Porni intr-un ritm alert, cu pasi leganati si inegali spre usa.
Speriat de faptul ca fata ar putea marturisi cuiva, Marius o opri.
-Hei, papusa! Nu te mai comporta ca un copil! Si tu ai vrut…nu-i mare lucru. Haide, stiu ca ti-a placut…
Vorbele lui se scufundau in ochii Silviei. Il auzea ca pe un ecou indepartat, din ce in ce mai slab.Deschise usa si pasi in aerul rece de afara. Suferinta ei se adanci in bataia vantului. Era ca si cum toate lacrimile lumii se ingramadisera in ochii ei negrii. Era absenta. Se prabusi iar fata ei palida isi facu loc printre frunzele galbene ale toamnei.
Cand Silvia deschise ochii isi zari mama standu-i la capatai, si dezmierdandu-i fruntea.
-Mama!
-Silvia! Fetita mea! Esti bine?
-Nu sunt sigura…Ma doare capul.Cat am dormit?
-Doua zile.Te-ai lovit cand ai cazut in parc. Unde ai fost? Am fost asa de ingrijorata!
-Am…Eu…
Glasul Silviei se pierdu printre hohote de plans.
-Iubito! Ce este? Ce ai patit?o intreba Ana.
Silvia tacea.Lacrimile siroiau pe obrajii ei intr-o tacere apasatoare.
-Silvia? Te rog…vorbeste cu mine.
Din nou tacere.
-E vorba de baiatul acela cu care te intalnesti?M-am gandit, ai dreptate, e viata ta. Iti dau voie sa iesi cu el. Doar sa nu mai dispari asa.
-Nu…nu mai vreau sa aud de el!izbucni Silvia.
-De ce?Spune-mi!
-Nu pot…o sa ne faca rau!
-Cine?CINE? striga Ana exasperata.
-Marius! Lasa-ma mama!izbucni din nou Silvia.
Ana citi groaza din privirea ficei sale. Intr-o fractiune de secunda, puse intamplarile cap la cap si realiza ce se intamplase.
-Nenorocitul! Doar n-a indraznit!Silvia???
Lacrimile curgeau necontenit iar chipul Anei era schilodit de o ura nemarginita.
-O sa plateasca! Unde e?SPUNE-MI UNDE LOCUIESTE!
-Nu, mama, o sa-ti faca rau! Te rog nu!
Copila isi infasura bratele in jurul gatului mamei sale. Dar Ana n-o mai vedea.I-ar fi spus ceva s-o aline, dar nu-si gasea cuvintele. Ar fi vrut s-o linisteasca, dar nu-si gasea mangaierile. Ana ii saruta ochii Silviei cu degetele ei acrite de ura si pleca vijelioasa.Silvia isi ingropa chipul in perna si ramase singura in camera de spital.
Ana lua masina si porni pe strazi, cautand chipul baiatului pe care il zarise imbratisandu-i fiica pe coridoarele scolii. Merse ore-n sir manata de dispret si scarbita de josnica fapta a tanarului. “ De ce mi se intampla mie? Cu ce-am gresit? De ce fiica mea?”.Cautarea continua fara niciun rezultat. Increzatoare, Ana se duse la scoala pentru a cere informatii legate de tanarul Marius. Afla cum ca terminase liceul, si locuia singur.Directorul ii dadu adresa iar ea o lua sperand sa fie cea potrivita. Ajunse in locul indicat, ciocani, insa niciun raspuns.Usa era incuiata, si cercetand cu atentie gradina neingrijita Ana vazu semnul “De vanzare!”. Ingenunche rapusa de durere si pret de cateva minute ramase zacand pe iarba umeda. Viata ei fusese zdruncinata de un nemernic pe care nici macar nu-l cunoastea.Si totusi, ce efect avusese asupra existentei sale efemere…Nimic nu mai avea sa fie la fel.
Ana se intoarse la spital. Ingrijorarea o tinuse pe Silvia treaza in tot acest timp asa ca ea rasufla usurata cand isi vazu mama teafara. Se ridica grabita din pat, ignorand durerea de cap si o imbratisa pe Ana din tot sufletul.
-Mamico! Ce bine ca te-ai intors!
Un zambet mic, dar totusi un zambet se aseza pe chipurile lor tulburate.
-S-a mutat…A plecat! Nenorocitul! Lasul!rosti Ana cu o durere inimaginabila.
Silvia ofta si isi ighiti durerea tocmai cand o lacrima se pregatea sa vada lumina zilei.
-Ai avut atata dreptate mama! M-am inselat.Din cauza mea trecem astazi prin toate astea.Cearta-ma!
-Nu e vina ta! Poate ca n-am avut destula grija de tine.Trebuia sa fiu mai atenta!
Se tinura in brate cateva minute. Sub stransoarea lor, suferinta se diminua facandu-le loc unor surasuri.
Asa le-am cunoscut eu pe Silvia si Ana. Ma lovisem in timp ce alergam la ora de educatie fizica si imi fracturasem bratul, si intamplarea a facut sa nimeresc in acelasi salon cu ele,exact in momentul in care cele doua isi cereau iertare. Nu pot sa va descriu ce am simtit atunci cand mi-au istorisit intamplarea dar inca imi zvacneste inima de dispret cand ma gandesc la suferinta celor doua.
Am reflectat zile-n sir si am realizat ca pentru toate exista un motiv. Mai intai apare un gand,apoi gandul se transforma intr-o iluzie, iluzia in fapte, faptele in decizii si deciziile in consecinte.


Dumnezeu ne scrie soarta cu condeiul Lui necrutator. Nimanui n-ar trebui sa-i fie sortit un asemenea fapt si totusi lucrurile acestea se intampla cu sau fara vointa noastra. Doar Unul scrie destine, altii iau decizii si isi implinesc chiar si cele mai josnice fantezii,doar pentru bunul lor plac, tragandu-ne pe noi, implicati fara voia noastra, in vidul suferintei. Dumnezeu e papusarul,unii se perinda pe ata din mana Lui,iar altii apar ca niste marionete,jucandu-si rolul pe scena vietii.
Poate ca Dumnezeu a vrut ca prin acest rau, sa indrepte neintelegerile dintre mama si fiica.Dar oare nu a fost un pret cam mare? Totusi de un lucru sunt si voi fi intotdeauna sigura.Destinul le va plati suferinta cu monede de fericire. Balanta se va echivala mereu si din toate intamplarile au avut cate ceva de invatat.Poate ca aceasta i-a fost Silviei o lectie si poate ca a protejat-o de ceva mult mai dezastruos.Nu uit faptul ca Silvia n-a ramas insarcinata si nici nu a capatat vreo boala. Am ramas prietene si vorbim deseori, dar de fiecare data in vocea ei se simte o farama durere. Au trecut doi ani, zambeste din nou cu pofta si Ana e fericita. A marcat-o, desigur, dar viata merge intotdeauna inainte si doar pentru ca ai primit o lovitura nu inseamna ca trebuie sa-ti pleci fruntea. Silvia s-a gandit in repetate randuri sa-si ia viata, dar in fiecare dimineata a gasit cate un motiv pentru a continua sa traiasca. Ana a incurajat-o mult, si asta a contat enorm pentru ea. Nu au aflat niciodata ce s-a intamplat cu Marius,dar sunt sigura ca nu va ramane nepedepsit.Cineva acolo sus vegheaza si are grija ca fiecare sa primeasca ceea ce merita.
Probabil sunt multe ca Silvia, din pacate , si vreau sa le spun ca nimic pe lume nu e suficient de groaznic ca sa te determine sa-ti iei viata. Timpul nu se intoarce inapoi dar lucrurile pot fi remediate. Intotdeauna vor ramane regrete, si intotdeauna te vei simti vinovata acuzandu-te pentru cat ai fost de slaba, si pentru toate pe care le-ai fi putut face altfel. Intotdeauna te vei intreba “ce-ar fi fost daca…?”.Dar lucrurile sunt asa cum sunt si nimeni nu le poate schimba oricat de tare si-ar dori. Asa ca daca a existat acest “Marius” si pentru voi, stergeti-va lacrimile. Silvia a reusit sa treaca peste,si voi puteti. Viata e un camp de batalie. Iti trebuie o inima de razboinic ca sa supravietuiesti, dar o puteti face!Tot ce trebuie este sa va scoateti glontul din inima, si sa astupati rana cu cat mai multe clipe frumoase. Stiu, e foarte greu dar…nimic nu e imposibil…
Parerile de rau si acuzatiile nu schimba cu nimic trecutul. E timpul sa-ti ridici fruntea, “Silvia” si sa ierti ce ti-a facut “Marius” , pentru ca urandu-l, il pastrezi viu in inima ta adancindu-ti rana.Iar tu “Ana”, imbratiseaza-ti fiica si iarta tot raul.Ajut-o sa-si recapete increderea de sine, iubeste-o si umple-I gaurile inimii cu clipe frumoase!
Nu uitati! Totul se intampla dintr-un motiv(Maktub-asa sta scris).