Un adevar

Un adevar mi s-a nascut prematur pe buze,
In stele-i scris, in ochi i-un vis si-i zugravit pe frunze.
Cand gandurile mele-au inceput sa-nvete valsul vietii,
Credeam c-o sa ma doara-atat de tare, ca n-am sa mai prind zorii diminetii.
Dar iata-ma aici, si tot cu voi ramasa,
Tot tanara si tematoare, tot acasa.

Un singur adevar ramane adevar intotdeauna,
Nu-l curma anii,nu-l sugruma nici minciuna.
E unul singur, caci pe restul viata le-nfasoara,
Intr-o minciuna cu parfum de scortisoara.
Azi adevarul e un fals cu strai de sarbatoare,
E-o buruiana cu pretins statut de floare.

Si ma intreb de ce mi se arata mie,
In versul meu cu glas de vesnicie,
Un adevar ce-i scris pentru cei mari.
Probabil ei nu sunt la fel de curajosi,de tari,
Ca sa accepte-odata pentru totdeauna,
Ca urla-n piepturii banii, ca ne-a-ndoit minciuna.

Dar eu am auzit cum clipele roiesc ca o fanfara,
Pe buza mea cu dor nestavilit de primavara.
Si nu prea stiu ce pot sa schimb doar eu,
La literele sugrumate sub condeiul unui zeu.
Dar o sa-ncerc sa rastignesc un adevar,
Sub frunza-ngalbenita-a unui mar.

Si-am sa va rog sa nu-l calcati iar in picioare,
Ca-n vremurile-n care eu eram nemuritoare.
Cand adevarul va-nflorii si se va face fruct,
Probabil parul meu va fii deja carunt.
Dar tot am sa ma bucur pentru alte generatii,
Ce s-or iubi si s-or avea ca fratii.

Si adevarul nostru, marul astazi interzis,
Va fi din nou pomul maret din Paradis.
Si vom fii iar o biblie de veacuri,
Ce-or sa rasara si-or sa-nalte steaguri.
Vom fi din nou cum ne-au lasat strabunii,
Vom rupe lantul slabiciunii.

Noi o sa inviem precum un Phoenix din cenusa,
O sa urcam pe scara catre ceruri, si-o sa batem la usa,
Mai rusinati de noi ca niciodata,
Si-o sa strigam in cor “Iarta-ne, tata!”.
Atunci minciuna n-are sa mai fie,
Nici viciu si nici camp de batalie.

Atunci au sa inalte ingerii lumina,
Peste a urii noastre radacina.
Si-au sa se lege demonii cu teama,
De streangul din sfarsitul care-i cheama.
O sa fim buni, si rau o sa ne para,
Ca am facut din ziua, seara.

Un adevar a inflorit in versul meu,
Un adevar ce-l poarta-n suflet chiar si un ateu,
Nu-l recunoaste, si se face ca nu-l vede,
Dar el cu-asa mare tarie se increde,
In glasul care-i tulbura gandirea,
Si-i leagana dezamagirea.

Un adevar il stim,ramane vesnic adevar,
Iar intr-o zi il vom canta cu totii-n cor.
Nu-i bine, nimic din tot ce facem nu-i normal,
Si daca ne-am unii cu ar fi banal,
Sa-ntoarcem lumea, sa se-nvarta iarasi langa soare,
Nu lang-o vorba-nselatoare…
Nu dupa-un ceas de ratacire,
Nu pentru-un moft de razvratire…
Ci pentru noi, si pentru clipele ramase,
Sa-ngenuchem spusele false,
Sa purtam steag de adevar infipt in ganduri…
Sa curga vesnicia randuri, randuri…