Postuma

Suflete,
De pot a te striga asa…
De ce vrei sa ne dezlipim
Dupa atatea zbuciumate expeditii
De cand orbeste ne ghicim,
Asa cum fac mereu iubitii?
De ce nu vrei sa ne dam mana,
Sa ne purtam intimitatea dulce
In universul limpezit,
Al Celui de pe cruce?


Vorbeste-mi doar,
Te rog…
Te-ai priponit in reverii
Cersind o palma de noroc
In lumea celor vii.
Dar ai uitat exilul nostru benevol,
In lumea umbrelor?

Mi-e teama pentru tine.
Nu mai mananci, nici vise n- ai,
Biet locatar al cetii,
Si te tocmesti pe-un somn de Rai,
Cu glia diminetii.

Port haine de duminici pacifiste,
Si te mangai in oasele-mi prea triste,
Inca o data,
Suflet drag…

Ne sarutam in caruselul amintirii,
Ca noptile cu mirii
Si impreuna ne zambim pe-un proaspat drum.
Si imi vorbesti acum din nou,
Caci altfel nici n-ai avea cum,
Suflet naiv
Noi nu ne ducem in cavou,
Profanii te-au mintit
Cu gandul otetit
Si glasul lor,
Nestiutor.
Pe noi ne-asteapta cerul intelept,
Cu doliul vesniciei prins in piept.

Da-mi mana si-ai sa vezi
Ca bine am ales,
Sufletul meu
Si de-am gresit sa nu ma certi!
E prima oara
Cand sunt de vina eu…


Hildegard Von Bingen - Vision
Asculta mai multe audio diverse