Cameleon

Este ciudat cum astazi, visele infloresc pe buzele tacerii si se vestejesc inainte ca macar unul dintre noi sa-si poata depana destinul din fusul ce nu i-a fost scris sa-l afle dar pe care el, in solitudinea sa, l-a descoperit prea tarziu si l-a abandonat prematur. Doare sa vezi cum minunile lumii zac umile sub talpa aspra a ignorantei, cum pasarile depasesc barierele celeste doar din orgolii inutile,ca sa simta halucinanta imbratisare a norilor, apoi sa se afunde in pieire cu aripile ponegrite de rebeliune. E tragic cum mamele isi mangaie tot mai rar copiii pe frunte si nu exista niciun medicament care sa vindece ranile provocate de absenta amprentelor parintesti. O alta drama a contemporaneitatii e ca setea de cultura se volatilizeaza intr-un argou superficial respins de suflet dar adoptat orbeste de cufarul nostru mental. Gandirea, altadata grevata cu litere aurii pe tabliile marilor calitati ale vietii, acum se tanguie neputincioasa in beciurile obscure ale mediocritatii. Putini aceia care mai incearca sa-si ilumineze launtrul. Intreaga lume se fragmenteaza si fiecare bucatica se imbiba in claustrare. Enigma cea mai mare este insa ca sporirea posibilitatilor de informare induce un interes atat de slab conturat incat,uneori, ma si mir ca-l mai numim viu. Un talent exceptional trece prin filtrele oculare ale celor ce nu-l poseda si sfarseste ca un jalnic nimic. Omenirea recurge la subterfugii lugubre pentru a-si asigura ascensiunea si ceea ce ne arata ea nu e decat un cataclism disimulat.
Am incercat ore in sir sa concept un motiv suficient de rational pentru care oamenii refuza sa depuna un mai mare efort in vederea obtinerii unei mai bune comunicari mutuale cu strainii. Pe bancile scolii studiem limbile pamantului intr-un mod placut insa noi ne canalizam energia intr-un sens iresponsabil , spre materii care teoretic ne dezvolta gandirea si practic, ne frapeaza prin lipsa de utilitate. Sa presupunem ca in Romania, zilele noastre ar deveni insuportabile, ca nivelul de trai ar scadea subit si irecupeabil. Ce am face? Un om cu caracter transparent s-ar exila in coaja lui uscata de paine insa unul cu o personalitate puternica ar evada din tinuturile sale de bastina, damnate de foamete si friguri. Poate v-ati intrebat vreodata cum ati face fata unei astfel de ipostaze, sau poate nu. Cert e ca, patria noastra labila ar trebui sa ne ridice mari semne de intrebare.
Emigrare. Acest cuvant facil, detine o supradoza de mister,nu-i asa? Credeti ca e usor sa ne refugiem pe alte meleaguri? Ca este simplu sa ne adaptam si sa fuzionam cu necunoscutul? Depinde. Atata timp cat ne-am dat silinta sa inmagazinam torenti de cunostinte despre noul popor, despre limba si conceptiile sale si purcedem cu gandul pacifist de a ne castiga un trai onest, certificatul de adoptie e ca si semnat. Dar cand noi pornim spre natiunea-surogat cu nimic altceva decat bagajul desantat al propriei noastre limbi, faurind stratageme de parvenire, nu ne vom dobandi niciodata integrarea. Sa nu uitam ce piedici se mai interpun intre noi si viitorul proaspat. Nelegiuirile demne de dispret pe care concetatenii nostrii le-au comis si care au generat repatrierea lor. Modul in care ei au ruinat impresia strainilor.Nu vom ajunge acolo purtand in frunte prezumtia de nevinovatie. Din contra, blazarea va plana deasupra noastra. Vom avea de purtat un razboi caustic de afirmare pentru ca stigmatul dispretului sa fie acoperit de aprecieri in culori luminoase. Doar un cameleonic fascinat de schimbare isi va asigura perpetuarea numelui intr-un decor decent.
Dragii mei, numai noi putem alege cine suntem si cine vrem sa fim. Daca decidem sa neglijam cunoasterea, Dumnezeu nu ne-o va vari in minte. Nu-I sta in caracter. Ar trebui ca noi, manati de porniri metafizice, sa privim semnele cu responsabilitate.Atunci ne-am da seama ca izvorul vietii si-a ratacit meandrele, ca mintea s-a instrainat de legile fundamentale ale firii, ca-n inimi nu mai patroneaza aceleasi principii etice si ca intre doua perechi de ochi nu mai valseaza acelasi iz de sinceritate. Orice farama de interes pentru cunoastere, sudata in cautarile noastre, va concepe candva o epoca a luminii si orice limba noua mangaiata de urechile si gurile noastre va transforma viata, dintr-un lant de momente in care ne facem de ras, intr-o pereche de aripi albe, menite sa ne poarte catre Pantocrator, in palma caruia noi toti suntem un munte de atomi si varful e gandirea.