Iluzii

E ciudat cum prezenta unei persoane, candva atat de cunoscute, te poate tulbura atat de definitiv. Cum el,trezeste apucaturile tale cele mai ascunse, lasandu-ti impresia unei pure intamplari. Cum tu,tacuta si visatoare, te pitulesti sub patura, intocmind scenariul unei reintalniri. Ti-l inchipui venind, cu pasi tematori si calzi, batandu-ti emotionat la usa. In maini, leganandu-i-se incolacit nelipsitul buchet de flori. Pe gene, cernandu-i-se ademenitor o lacrima. Pe buze, frematandu-i rosiatic misticul “M-am intors la tine”. In suflet, inotandu-i agale eternul “M-am schimbat”. Si tu taci si-asculti basmul inchipuirilor tale nesanatoase. Si esti constienta de chinul pe care ti-l pricinuiesti, dar il primesti in dedesubturile pielii tale cu patosul unei ostiri razboinice. Te-ai debarasat de euforia ocazionala a destinului, doar pentru doi ochi care-ti zambesc din fotografii. Te-ai descotorosit de soare si de flori, doar pentru licaririle lunii,impaienjenite pe chipul sau aspru si rigid, dar care, prin ochelarii mintii tale devenea mai bland ca briza marii.Te-ai lepadat de tine pentru el. Si e ciudat cum el, aparent indulcit de nevoile tale, a ales egoismul sau abuziv si nu s-a abandonat pe sine niciodata. Torentii au cazut numai asupra sufletului tau descuamat de cele lumesti. I-ai aratat coperta romanului vietii tale, dar el a rupt-o violent. Vroia sa stie mai mult de atat. Vroia sa schimbe si cerneala si nuanta paginii. Si tu l-ai lasat impaciuitoare. I-ai mangaiat culmile absurdelor sale gelozii. I-ai absorbit patima si furia. Fiecare viciu i l-ai filtrat cu ingaduinta, invelindu-l cu o alta aura de semnificatii. El era centrul universului tau carnal. El era pasiunea ta nestavilita pentru viata.El era si Dumnezeu si Satana. Si tu cine erai? Te cauti pe tine in ecourile acestor antice amintiri. Nu te gasesti niciunde. Cateodata, prea arare, apari ca o umbra slabita si stearsa. Si acum, e ciudat ca robotesc atatia insi in preajma ta iar tu alegi sa te dai tot lui, fie si numai in vise sau in somnambule miraje trecatoare. Pretinzi ca-l urasti de moarte dar, de fapt, il iubesti pe viata. Si pot sa-ti spuna sumedenii de amanti accidentali cat de frumoasa esti si cat de senzual se misca trupul tau in lumina fierbinte a lumanarilor, tu tot Lui te abandonezi. Trupurile ce-ti scruteaza invelisurile moi sunt tot ale lui, indiferent ce suflet le poseda. Si-n fiecare solitudine a ta, el ramane unicul turbulent al tacerii. Iar tu iti afunzi ochii in negare si in lungi procese de autosugestie. In loc sa privesti inainte, te intorci inapoi.Mereu.Zi dupa zi si noapte dupa noapte.Si pretinzi cu nerusinare ca existi, dar ochii te dezmint. Si ce fereastra posaca si zguduita de furtuni mai esti si tu... Dar el nu te vede. Pentru ca vede dincolo de tine. Si pentru ca nu vrea altfel. Tu inca mai concepi scenarii stupide si infantile despre ce-ar fi daca... Pasesti pe langa statuia lui rece, iar limba ta ii aduce numeroase injurii si reprosuri, pe cand sufletul tau il lauda cu emotie.E un razboi intre ganduri si simtaminte. Iluzii, doar atat.Te faci ca uiti dar ce n-a mers atunci, n-are sa mearga niciodata.