Cum fluturii m-au parasit a mia oara,
In podul verilor tarzii,
Am inceput sa vad cum zboara,
Durerea ochilor pustii.
Intr-o oglinda prafuita,
Imi vad barbara inocenta
Si buza mea cea indulcita,
De falsa lui clementa.
Il vad o data, il vad iara,
Cu lacunarele-i tristeti,
Si-i cercetez, in prag de seara,
Mandria crudei dimineti.
Timpul imi pare mai tacut,
Decat o umbra de castel,
Si ma topesc in asternut,
Iubindu-l fara el.
Il vad pe prispele prafoase,
Narcotizandu-si grav fatada,
Cu vorbe line si frumoase,
La spate ascutindu-si spada…
Dar nimeni, nimeni niciodata,
Nu mi-a zis ca iubind intruna,
Fiinta mea e maltratata,
De schimbul soarelui cu luna.
Si parca-l vad cioplindu-mi brate,
Din fier, alama si otel,
Ca sa-mi car sacii cu sperante,
Si sa ma-nchin mereu la el.
Si nimeni, niciun oarecare,
Nu s-a-ndurat un ceas sa-mi zica,
Ca tot visand un lucru mare,
Ma fac si eu mai mica.
Si il zaresc intr-un tablou,
Ma vad in ochii lui pe mine,
Carandu-i titlul de erou,
Si foamea de mai bine.
Si car coroana lui absurda,
Ii tin tariile cu dintii…
Orbia mea e-a toate surda,
Ma striga cerurile, Sfintii.
Dar eu nu pot, nu cer, nu caut,
Si parca vreau, si parca stiu...
Sa capat glas precum un flaut,
Fara stapan, stramos sau fiu.
Intr-o tacere mormantala,
Ma vad pe mine adorand,
Orchestra lui sentimentala,
Ce ma vrea pusa in pamant.
Ma vad intr-o oglinda sparta,
Si ma simt demna c-am putut,
Cu mine-vechea, aliata,
Sa scap de-un demon din trecut.
Cum fluturii m-au parasit a mia oara,
In podul vremii fara rost,
Mi-e dragostea de odinioara,
O mila pentru tot ce-am fost.
superba
RăspundețiȘtergere