Totul a inceput intr-o dimineata de decembrie.
Amintirile verii dormeau intr-un vesmant prafos.
Inca se mai vedea o umbra a lunii ascunsa
Ca un mosneag senil,pervers,libidinos.
Vechii mei pantofi isi impreunau sireturile,
Ravnind la o imbratisare cu pamantul,
Dar picioarele mele erau mult prea ostenite,
Ca sa alunece libere ca vantul.
Am stat toata ziua in pat si-am numarat lacrimi,
Pana ce gandurile vechi mi-au cazut pe podea.
Se tarau inapoi asa ca le-am zis
Sa nu se mai intoarca-n viata mea.
Apoi am plans iar,pentru zorii de decembrie,
Pentru vara rastignita in plamanii mei,
Pentru luna ce si-a uitat trupul rece pe bolta diminetii,
Pentru pantofii care imi pareau atat de grei...
Intr-un tarziu mi-am sters lacrimile.
Si am iertat gandurile chemandu-le inapoi,
Oricum ar fi ele,le iubesc,le-am creat pentru tine,
Si nu sunt de vina pentru Noi...
Si iar am plans,pentru toti ochii scosi ai papusilor mele,
Pentru ursuletul pe care iubirile l-au atarnat in pod,
Pentru noptile cu aer cald pline de imbratisarile marii,
Pentru Baraba,pentru Iuda si Irod...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu