Ritualul rabdarii

Candva ascultai, cu chipul milos,
Virtutea-mi prost conturata,
Si-n sufletul meu, la ore tarzii,
Ghiceai nostalgii din armata.

Aduceai curcubeie cu ochii tai mari,
Pe lanceda mea suferinta,
Simteam ca mi-e toamna pe pieptul tau cald,
Si ma proclamam nefiinta.

Si mainile mele in mainile tale,
Cladeau un igluu al tacerii.
Simteam ca mi-e iarna in inima ta,
Desi respiram miezul verii.

Si cand vorbeai tu, un fosnet diform
Imi elucida ambianta.
Apoi iar taceai si noaptea venea,
Sa-ncline spre chinuri balanta.

Prin neguri ieseam sa-mi plimb neputinta,
In rochi sifonate, de bal.
Tu ma urmareai si-n riduri de stele,
Paream doi pioni de cristal.

Cu parul valvoi ma varam in tine,
Zidind un bland adapost,
Dar imi era ploaie, si pieile mele,
De dragoste pareau in post.

Cu glasul livid, mirosind a grija,
Imi insuflai o dojana,
Si cand ne lipeam intr-o mangaiere,
Eram un munte si-o rana.

Trei pasi incalciti ne duceau inapoi
In mila mandrului soare,
Iar tu il sorbeai pe tot in priviri
Si imi oglindeai vindecare.

Iar azi e o zi in care luceste,
Fereastra viselor mele,
Spalata frumos si-apoi zugravita,
Cu lacrimi de acuarele.

Si mainile mele in mainile tale,
Un imn idolatru anima,
In tine mi-e soare, in tine mi-e pace,
Si-n tine mi-e pofta de rima…