Renastere

Corabia luminii se-ntoarce iar acasa,
Sa-mi readuca-n sange, iluzia prafoasa,
Ca maine as putea sa ma mai nasc o data
Cu flori de liliac, pe buza mea crapata…

Imi navigheaza-n suflet renasterea agila,
A unui vast destin, sadit intr-o pupila.
E-o dulce infratire a raiului cu iad,
O lume uniforma, si-un pururea stindard.

Ma-mbata un ceaslov, cu vise milenare,
Si-n palme imi palpita, miraje orbitoare,
Raman cu luna plina, sa patinam pe ape,
Si desfranate valuri, cu mir sa ne adape.

Se inciudeaza negrul, ca ii starpesc regatul,
Si ‘cearca sa m-atace, sa-mi spoiasca stigmatul,
Dar nu ma las invinsa, am dragostea aproape,
Si cu un cant de leagan, il umezesc sub pleoape.

Corabia luminii s-a-ntors din nou acasa,
Si a facut din mine o alta mai frumoasa,
Mi-a readus in sange, o fericire lata,
Si simt la orice ceas, ca ma mai nasc o data.