marți, 16 martie 2010

Gri


Incetineala vremii a invins.
Rutina e-o podoaba, vesnic gri,
Si in onoarea ei, un suflet nins,
Se umple cu eterne maladii.

Toti albatrosii zac pe fruntea lata,
A muntilor tacuti,cu gene gri,
Si le e dor de mama, dor de tata,
Iar eu ma rup in ganduri mii si mii...

Ascund caruntii-n ape-nvolburate,
Un stol de neputinte cu pasi gri,
Se-neaca-n tolul rupt in coate,
Si-n griji si doruri de copii.

Pana si calatorii-si plang calcaiul,
Ce vrea sa-i tina dar nu poate,
Si iata ca-nfloreste iar lamaiul,
Dar naste gri, si coace moarte...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu