marți, 2 martie 2010

Ca El niciunul...

El imi asculta oboseala de pe gene,
Si fluturii ce-mi cad in plete,
Si aripile neumblate,
Si foametea de epitete.

Ma duce noaptea-n vers de luna,
Si-n cobza vantului carunt,
Si-n forfotul de ape line,
Imi spune ce frumoasa sunt...

El ma aduce-n pragul marii,
Si ma saruta in nisip,
Iar cand se lasa negru-n toate,
Ne imbracam cu-acelasi chip.

El ma coboara-n rasarituri,
Si-n fata mea-ngenunche vag,
Apoi imi spune cu ochi galesi,
“Doar cere-mi si-am sa fac..."

El face dragoste cu mine,
Mai ud decat furtuna-n zare,
Apoi stam goi in asternuturi,
Atat de fericiti, ca doare...

Si tu imi ceri sa-l las pe el,
Doar pentru mofturile tale?
El e un univers de stele,
Tu esti un altul oarecare...

Un comentariu: