Constelaţia

M-arunc în tulburări când noaptea creşte

Şi bufniţele vin să mă ghicească

Căci bezna mă instigă sufleteşte

Pe când pe trup mi-l uit să se-odihnească.

Tu dormi. Sub pleoapa ta nici nu-ţi dai seama

Că eu pe străzi dosite te anim

Şi-ţi mângâi rugăciunile cu teama

Că mâine poate nu ne mai trezim.

Mi-e mult prea fericire lângă tine!

Iar umbrele rânjind cu colţi de tigru

Mă-ntreabă ce-am să plâng curând din mine

Să readuc natura-n echilibru?

E lumea copleşită de dezastre,

De circ, de cataclism şi tragedie.

E drept, le-avem şi noi pe ale noastre

Dar par atât de mici când te dai mie...

Acum simt frisonante griji de Doi

Căci dormi la mii de paturi depărtare

Şi fiecare pernă dintre noi

Dospeşte o tristeţe zdrobitoare.

Şi crede-mă, mă tem de fericire

Că-n tine i-am cusut fiece por.

Tu dormi.Sub pleoapa ta nu ştii, iubire,

Cum eu mă înspăimânt de-atât amor.

Şi cearcăne hapsâne noapte-aduce

În sufletul meu palid şi apoi

Cu visul lustruiesc în mine-o cruce

Să-şi piardă soarta rana pentru noi.

Te chem iar stele las să ne respire

Şi le botez cu dor "Necăzătoare"

Căci linişte mi-e doar când tu, iubire,

Pui braţul tău în somn să mă-nfăşoare.