Fiare vechi

Ma chinuie sufletul, Doamne,
De cand l-am filtrat genunchind,
Caci Toma mai bate un cui
In “Azi-ul” acestui pamant.

Si n-am necesara lumina
C-un gand lacrimal sa retez
Aceste rotatii obscene
Ce-astupa nevoia de crez.

Si cade ciocanul pe Terra,
Cutremure lungi fermentand,
Iar iadul domina pe creste
Iar eu nici nu stiu cine sunt.

Doar nume de prunc din iubire
Crescuta pe aripi de viu
Si poate ca-nsemn o sortire
Departe de globul pustiu.

Caci din cicatricele tale,
Lumesc coviltir m-am ivit
Si numai din doruri paterne
Un streang mi se-arata ca mit.

Mi-ai dat asasinii credintei
Sa-i cresc in mirajul miop,
Sa vad din tavan cum ma zgudui
Ca n-am vrednicia de “Stop”.

Hraneste-ma astazi cu duhul,
Si-n toamna ultima ata,
Sa-mi lase puterea sa-mi iert
Ce-am fost inainte de viata.

Te rog, scump parinte, ma cruta
Ca am doua buze si frig
De-atata iubire de bestii
De-atata nefast pe nimic.

Revarsa-mi lunete de proaspat
Pe ochii-mi satui de noroi
Si-arata-mi in fiarele vechi
Un dangat de ere-napoi.

Ma racaie inima, sfinte
De cand tot forfoata hai-hui
Si-n ochii-ti rabdari, iata! Toma,
Mai vine sa bata un cui.

De unde atata curajul,
Sa-ti uite schimbarea la fata?
In cer numaram pe milenii.
Aici, pe estrada, o viata…

Umani, ne desparte un unu,
De ceea ce e si ce pare
Si sufar ca n-auzi ce strig,
Caci Toma se-avanta prea tare.

Opreste-i, divine, calvarul
Caci nu e nimic mai anost
Decat sa gasesti adevarul
Si-apoi sa-l renegi ca un prost…

Panseaza-ti, parinte, auzul
Cu imnul acesta celest,
Si-n dulcea-ti blandete suprema,
Mai iarta si cuiul acest.