Ingerul

Lumea nu stie nimic. Nu i-am spus. Si de ce i-ar pasa ei de pasajele intunecoase ale coridorului vietii mele? E mai bine asa. Oricum n-am nicio putere, balanta se inclina catre el si pentru a nu stiu cata oara in aceeasi existenta, m-a smuls din cer exact cand imi iubeam cel mai tare aripile. Si tot el e ingerul. Nu conteaza cate rautati zac in inima lui, imbracat in sarmul sau desavarsit, tot un inger ramane. Iar eu il urasc si il iubesc in acelasi timp. El e singurul vinovat. El a daruit fruntii mele sudoarea reveriei ca mai apoi s-o stearga fara mila. El mi-a asezat sub gene tabloul celor mai frumoase clipe si tot el l-a sfasiat cu ghearele unui monstru, lasand numai bucati izodiametrice pe retina mea. El m-a facut sa stau treaza nopti in sir incercand sa compun puzzle-ul inimii mele.Si dupa ce mi-am stors sufletul pana la ultima lacrima, a venit sa-mi spuna ca piesele lipsa erau la el.Ca le furase. M-a strecurat intr-un santaj meschin pe care slabiciunea mea l-a acceptat fara nicio reflectie. El, fulgerul launtric al fiintei mele, cel ce a facut din mine o punte intre doua sentimente de semn opus, legandu-mi la tample dispretul si in piept dragostea cea mai profunda dintre toate. Doi fiori ce inainte se respingeau, devenind sub mantia transparenta a eului meu, inseparabili. Eu n-am avut secrete. Daca l-am iubit, i-am spus. Daca am suferit, el a stiut de lacrimile mele. Daca am fost fericita, el era unicul motiv. Si acum ma tarasc ca un lant uman, haituita de incertitudine.Unde-am gresit? Care este motivul acestui chin interminabil? Ma sufoca porii propriei mele fiinte iar eu nu ma-ndur sa-mi sfasii pielea doar pentru ca pastreaza imprimeul buzelor lui. Dar ce pot face eu? El e ingerul.