Spice de grau

Acolo-n lanul vechi de grau,
O lume-ntreaga se dezbina,
Doar ca sa scoata la lumina,
Ce nu a fost si va sa vie…

E-o minunata poezie,
In fiecare spic ce-n vant,
Se vrea a fi mai mult pamant,
Decat un om ca oarecare.

Si e o cearta de culoare,
In cerul ca un foc nestins,
Si-n parul meu pe veci atins,
De palme ireale.

Degeaba-i buza lor mai moale,
Daca se lasa a oricui…
Mai bine fi-va-a nimanui,
Si moara impacata.

Si-o inima nesarutata,
Candva nu are sa mai fie,
Ticsita doar de saracie,
Si de o pace oarba.

Atuncea timpul sa ma soarba…
O ceasca de sirop de vara,
In pragul spicelor de seara,
Unde trecutul se desface.

Sa n-am mahnire si nici lance…
Pe fruntea mea sa scrie “Viu”,
Si sa regret ce-am vrut sa fiu,
Pe catafalcul vietii.

Acolo-i umbra frumusetii…
E nesfarsita poezie,
A glasului intrat sub glie,
Cu buna lui stiinta

Si crezul meu in nefiinta,
In uniforma sufleteasca,
Si-n Tatal ce-are sa uneasca,
Pe omul cu neom…

Acolo stam si-acolo vom,
Ucide pruncul lumii noi,
Facut din sarme si noroi,
Cu gest sarac si vorba lunga.

Si infinitul o sa unga,
Pe orisicine isi pastreaza,
Sufletul bland si mintea treaza,
Cu mirul sau vindecator.

Si spicul celui Salvator,
Se vrea mai mult pamant ca cete,
De lacrimi scrise pe-un perete,
Scuipat de fruntea lumii.

Aici sunt ei, aceia, unii,
Ce ne condamna agonia,
Dar ne invoca nebunia,
Prin ura si dispret.

Ne vad, ne-aud, ne dau un pret,
Apoi ne vand ranjind senil,
Durerilor unui azil,
Uitat de muza clipei.

Si ne imprumutam aripei,
In cateva penaje vechi,
Cu ochi, mirosuri si urechi,
Damnate de putere.

Ei ne acuza ca am cere,
Sa ne hranim cu trai onest,
Cand mila celuia celest,
S-a dus de langa noi.

Si ce nu stiu acei “eroi”?
Noi nu revendicam lumina,
Caci stim ca n-are cum sa vina,
Din maini fara povesti.

Dar azi, in lanuri batranesti,
Se vede o speranta calma,
Inalta numai cat o palma…
Dar ea are sa creasca.

E ploaia noastra ingereasca
Ce are sa o ude des,
Cu ce le pare neinteles,
Junilor tradatori…

Si ce nu stiu acesti pastori?
Macelul aspru dintre ei,
Va face cu sarmanii miei,
Revolte sangeroase.

Dar tot acelasi Bun ne-o coase,
Ranile grele si adanci,
Cu spicele crescute-n stanci,
Si-n lanurile vechi…

Acolo toate sunt perechi,
Si vor sfarsi perechi…