miercuri, 14 noiembrie 2012

Hipnoza


Sufletul meu cumplit vrea sa iasa
Din omul ce eu cutez sa ma chem,
Din trupul chircit, cu iz de “acasa”
In care fiind, uitam ca suntem.

El vrea intr-o bezna ce nu va s-o crape
Nici luna saltandu-si spranceana pe cer.
Vrea muzica densa, vioara si clape
Sa cante la ele, sa planga cu el…

Si vantul sa-nvolbure-a lor simfonie
Cu frunze galbui ‘nodate in par
Iar ochii sa vada aceasta orbie
Ca cel mai frumos si cald adevar.

Si tunete lungi, vapai furtunoase
Tasnind din pamant, nicicum dinspre nori
Sa urle nebune ca Terrei ii pasa
De-ai sai blestemati umili muritori.

Si-asa lunecand pe-a muzicii unda
Dansand libertin , cu fata in sus
Sa cread-al meu suflet, macar o secunda
Ca lumea ce-o are ii e de ajuns.

Un comentariu: