Dragoste de 20

Da, stiu ca amorul nu concepe varsta, insa in ceea ce ma priveste, pot sa admit cu mana pe inima ca iubirea la 20 de ani e cea mai iubire dintre toate. Destul de nevinovata si visatoare incat sa mai schiteze planuri si viziuni pe termen lung, dar suficient de agresiva incat sa-si inalte ziduri inalte si porti fara chei pentru ca nimeni altcineva sa n-aiba vreun gram de control asupra misterului de-mpreuna. Spontana, surprinzatoare si totusi atat de familiara! Sensibilitatea ei se cunoaste din orice unghi ai privi-o iar salbaticiunea coltilor sai de fiara se iveste in functie de privitor. E dramatica simtind durerea si traind-o la fel de intens ca pe-o minune, insa niciodata mimand vreuna dintre senzatii. Ba chiar in ramasitele ranilor pe care doi, neintentionat si le cauzeaza, degusta armonii de cirese-amare. Si fiecare greseala e menita nu sa indeparteze, ci sa apropie, sa apropie pana nu mai e nimic de-apropiat, pana carnea ei se face carnea lui si energiile lor au aceeasi substanta. Si fiecare lacrima care curge din Dunarea unuia, se prelinge in a celuilalt Mare Neagra, imbinandu-i tandru, in nopti de luna plina, pe nisipuri fierbinti de-amintirea soarelui, reunindu-i in ambitia feroce de a-si fi totul. Si fiecare pas inapoi, fiecare retragere sovaitoare ii aduce asemenea impreuna pentru ca, desigur, iubirea nu le sta doar in fata. Ci-n stanga si-n dreapta si deasupra si-n urma si dedesubt. Iubirea lor e pretutindeni. Dateaza din vremurile ancestrale si pana-n cer. Inainte de ei nimic n-a fost, nimic n-a existat vreodata si nimicul n-a contat. Iubirea lor e Big-Bangul ce marcheaza inceputul tuturora. Insa ea nu-i mereu justa. Ba chiar cruda. Ii chinuie cu doruri imense. E asa nedreapta... ii impovareaza cu nevoi absurde de a-si strange laolalta trupurile si de-a nu putea sa se desfete cu mangaieri in fiecare minut. E barbara. Sadica. Se automutileaza. E crancena,e absurd de geloasa pe fiecare zambet care-i insufla satisfactii marunte-altul decat surasul ce-l cunoaste de-amanunt-, dar suficient de rebela si diferita incat sa sfideze atotstiutor banala replica cum ca “ochii care nu se vad se uita”. E o luptatoare. Un alt fel de razboinic al luminii. Ea nu se supune niciunei legi. E doar asa cum simte sa fie. La fel de naturala ca in dangatul facerii sale. Dezinhibata, provocatoare,atractiva, uneori chiar vulgara insa nu in sensul condamnabil al cuvantului ci cu o semnificatie sofisticata, tulburator de dulce. Uneori e calma si responsabila insa nicidecum intr-un mod plictisitor, ci doar pentru a inmagazina suficiente resurse incat sa-si permita luxul de a fi exact asa cum vrea, nebuneasca. E limpede si clara in nuantele irisilor, vulcanica in toropeala buzelor ce se intrepatrund, linistitoare cand o mana se prinde de alta, plina de speranta cand gurile-si vorbesc si naucitoare cand pieile atarna frumos una peste alta. Nevrotica.Pasionala.Egoista.Complicata.Razbunatoare.Romantica. Brutala.Furtunoasa. Carnala. Spirituala.Incurabila. Un amalgam de forte de apa si foc ce se ataca violent, se mistuie in permanenta si se adora de la demoni pana-n aripi de inger. Teribil de increzatoare, capabila ce orice binefacere ori crima. Intelegatoare.Abstracta. Interpretata in splendide ori tragice maniere. Temperamentala.Inteligenta. Egocentrista. Vicleana. Libera! Nestapanita! De-a dreptul superba! Ea, ea e cea mai concreta dovada a unui Dumnezeu.Nu complexitatea palpabilului ci numai enigma izbucnita din simplitatea invizibilului, din lucrul fara forma si din cuvintele balbaite-n soapta si sarace-n noima pe care carturarii n-au stiinta destula sa le culeaga, doar ea te inviaza. Caci mort te nasti si mort pasesti in singuratatea nefericita a lumii, mort te-nchini noaptea inainte de culcare si te rogi de viata lunga fara sa ai vreun habar cata moarte aduci cu tine trezindu-te. Si-ntr-o zi,ea,terifianta si magnifica senzatie, te naste viu. Abia atunci nu te mai temi de nimeni si nimic si pasandu-ti doar de degetele cu care-ti imbini degetele in somn si de pieptul ce-ti cuibareste fruntea cand visezi, esti stapanul lumii. Abia atunci vaporizezi puhoaiele nelinistilor tale si dansezi in ploaie eliberarea propriului tau Eu. Abia atunci esti prima oara Om! Nu cand rationezi cu bagare de seama fiecare mutare ci atunci cand simti asa adanc, asa profund orice gest…Nu cand aflii ca inima e cruciala, ci cand descoperi puterea s-o decupezi din tine si s-o dai binevoitor, intru a altuia vitalitate. Nu cand mergi la scoala si memorezi poezie, nu, deloc. Ci cand intreg sufletul tau e Eminescu. Ah, dragostea mea de 20, de-ai stii cat pot sa TE IUBESC… Uneori contemplez ore-n sir cerul noptii si rabd sa cada stele doar ca sa ma infatisez coroanei tale cu aceeasi dorinta. Nu ma parasi, ramai…te rog, nu te sfarsi niciodata!