joi, 12 aprilie 2012

Nevoi


Ce-i omul far-un altul langa el
Sa-si plimbe cu acela corzi vocale
Sa-i stranga mana ferm si cu speranta
Cand grav se-ntortocheaza a sa cale?

Ce-i omul far-un altul langa el
Sa-si cante ochi in ochi o ratiune
De-a adormi si-a se trezi in dimineti
Precum ar fi o nu stiu ce minune?

Cerand spre cer sa fim si noi iubiti
S-avem pe cine plange, cine rade
Ne-mbulgarim in suflet cu dorinti
Si reverii plapande.

Si cand pe omul nostru nu-l gasim
Ni-i sete si ni-i foame intr-atat
Incat si pe-un strain l-am preschimba
Din bestie in Sfant.

Tanjind s-avem cui spune dupa ploaie
Secretul doleantei si-amagirea
Ne-mbratisam cu sculptori anonimi
Si ii lasam sa ne lucreze firea.

Dar omul fara om chiar nu exista?
E oare asa trist fara sa-nchine
Pe unul si pe altul, risipind
Respectul pentru sine?

Sa-si piarda oare selectivitatea
Ducandu-si din pretentii la gunoi
Doar fiindca e labil si-i spune lumea
Sa vietuiasca-n doi?

S-aleaga-n “baba oarba” un oricare
Lipindu-i abtibild cu “Cineva”
Doar fiindca-si simte buza nemuscata
Cu dor si pasiuni de cinema?

Si pan’ ce om fi singuri de ajuns
Sa separam tot raul de ce-i bine
Plictis si uscaciune vom primi,
Iluzii abatute vom detine.

Afecte ordinare. Ah, ce-am vrea
Sa transpiram iubire-n orice por…
Dar crudul adevar e-acela ca
Ni-i spaima sa fim singuri tuturor.

2 comentarii:

  1. nota maxima!!!! >:D< imi place foarte mult stilul tau!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc Ionut! Vacanta placuta si cat se poate de multa inspiratie :)

    RăspundețiȘtergere