miercuri, 13 octombrie 2010
Ritualul impacarii
C-o floare nu se face vreodata primavara-
Asa-mi soptesc stramosii cand ratacirea mea
Isi are obarsia-n purtarile straine
Ce inima-ti mi-a dat fara sa vrea.
Zac lespezi de lumina in forma mea abstracta
Si le adaug doliul caintelor tardive
Dar culpa nu-i a noastra, fanatici ragusiti.
E-a suspiciunilor scapate-n recidive.
Ma vaiet sufleteste precum o porumbita,
Cu-aripele-i patate de abandon cumplit
Teleportandu-si drumul de visuri pastelate,
Mult prea departe poate de-albastru-ti infinit.
Si nu-mi suport tristetea, absurd compatimita
De vulturii tai mari, ce-n ceruri se rasfira.
Nu pot sa plang cu tine si rad fara masura
Iar drama mea iti pare deodata o satira.
Surad un singur ceas din muze teatrale,
Caci zac pe fruntea mea puteri nebanuite
Si in stransoarea-ti moale, de roze futuriste
Ma razui de mahniri, rasar ca din morminte.
C-o floare nu se face vreodata primavara-
Nu pot sa spun aceasta, surzirilor macar
Doar sa te simt cum luneci pe scoarta-mi dezgolita
Si-n rugul intristarii, ferice ma declar.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu