Of,lume draga...

Alearga iute-n munti, tu, lume draga,
Si rupe-te de campul otravit,
Caci s-a-naltat un zid de ani,
De cand cu cerul nu te-ai mai iubit.

Aseaza-te-n poiana,scumpa mea,
Si firului de iarba cere-i lin,
Sa ierte ca in loc de dulcea roua,
I-ai picurat in san, venin.

De el te-o alunga din verde crud,
Sa nu te maniezi, tu, lume draga,
Caci ce-i la radacina sa cuminte,
E doar din vina ta pribeaga.

Si-asa sa ratacesti pe varf de munte,
Si sa te-nchini la mandrul soare,
Sa-l rogi cu sfanta umilinta,
Sa-ti dea un suflet care doare.

De el n-are s-asculte ce i-oi spune,
Tu, lume draga, rabda-i nepasarea,
C-asa ai fost si tu de rece,
Cand el iti harazea suflarea.

De el te-o face prea fierbinte,
Tu,scumpa mea, fii tare!
C-asa mi-ai fost de neclintita,
Cand el se scufunda in mare…

Apoi tu, lume draga roaga luna,
Cu nevazuta ta candoare,
Sa-ti ploua dulce niscai stele,
Si-un suflet care doare.

De ea n-o vrea sa mai apara,
Si s-o ascunde printre nori,
Lumea mea draga, sa nu plangi,
Caci tu, cu mana ta avara,
Pe toti ai vrut sa ne omori.

Cu glasul tau defaimator,
Si toata truda-ti amarui,
Nu ai ucis purul amor,
Dintre albastru si caprui.

Tu, lume draga si defecta,
Fara sa stii,murdar, ai scris
O sinucidere perfecta,
Pentru barajul tau proscris.

Pamantul tau cu mii de oase,
Sa crape-nfometat si trist,
Caci numai tu, in ura ta,
L-ai alungat pe blandul Christ.

Dar acum plangi!Plangi,lume draga!
Caci ti s-a incheiat pamfletul,
Si ghiara ta demult imensa,
Acum iti mangaie scheletul.

Of, scumpa mea, ti-ai prevestit pieirea…
Cine-ti mai canta tie marafetul?
Chiar nu stiai?
Nu poti oprii iubirea,
Cand ea e mana-n mana cu poetul.