Ritualul uitarii

Am mers plangand,printre troiene
Si buzele-mi miros a frig…
Mi-am atarnat orice nadejde,
De nasturii de la ilic.

I-am rupt pe toti,i-am strans gramada,
Si i-am dat viscolului aspru,
Sperand ca n-o mai revad,
In drumul meu,vreun ochi albastru.

Am mers plangand,in miezul iernii
Si genele-mi miros a rece,
Mi-am atarnat orice speranta,
Sub trenul de la ora zece.

Am udat sinele cu lacrimi,
Si i le-am dat in paza ghetii,
Sperand ca el sa nu se-ntoarca,
Cu fulgii rataciti ai vietii.

Am mers plangand prin vantul iernii
Si inima-mi miroase-a dor…
Mi-am atarnat orice simtire,
De urma lui de pe covor.

Am sfasiat covorul moale,
Si l-am facut cadou zapezii
Sperand c-are sa ii alunge,
Mirosul dulce,ca de frezii...

Am mers plangand,plangand intruna,
Si ochii imi miros a nea.
Mi-am atarnat orice dorinta,
In zatul negru de cafea.

Am luat cana si am spart-o,
In amintirile prea moi,
Sperand ca el imi mai saruta,
Macar in vis,umerii goi...