Am inima o scoica alba,
Si-n ea,albastrul marii…
Si le-mpletesc frumos in salba,
Cu linistea-nserarii.
Si-n intuneric rasfirat,
Se mandreste si luna,
Ca suflul meu intretaiat,
Ii cere vesnic mana.
Iar marea cu pantofi de lac,
Alearga trista-n noapte,
Imi fura valul din iatac,
Si somnul de departe.
Si eu,albastrul ei din nou,
Il iau si-l strang in frunte,
Testoasele iesind din ou,
Nu il gasesc niciunde.
E inca noapte si din stea,
Apari si tu,te lasi pe-o sfoara,
Pasesti in incaperea mea,
Mi-acoperi trupul cu beteala.
Si scoica mea e plina.Parca,
Nici nu mai plange asa des,
Pluteste-agale ca o arca,
Prin marile de vers…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu